Străvechea artă a înghiţiturilor mici (LI)

Am pus aseară o poză pe facebook. Eram eu. Cu ochelari. Fără lentile. Am 48 de like-uri până acum, dar nu asta-i ideea. Ideea e că dintre ăia care au dat like i-am numărat şi eu p-ăia pe care i-aş fute. Au ieşit 16.

P.S.: 17.

Străvechea artă a înghiţiturilor mici (L)

Câteodată ai nevoie de cineva cu care să taci.

Ţigara electronică

Ştiu, prind şi eu din urmă ca toţi agăţătorii subiectul cu mahalagioaica aia care a luat bătaie de la ceilalţi mahalagii că fuma ţigară electronică-n autobuz. Dar ce să-i faci? E un subiect bun şi mai ales inepuizabil penibilul de care-i în stare getodacul în transportul în comun, de ce să nu-l folosim în avantajul nostru? Unii poate chiar învaţă ceva din asta. Uite, eu am învăţat în tramvai cum să mă feresc de hoţi dacă am poşetă. De-asta zic: să învăţăm, dară.

Asta de care mi-am amintit eu acuma era tot o ea. Prezentabilă, 30+, serioasă, totuşi, cu o urmă de ceva, acolo, pe care numai unii ochi îl văd. Mai exact, arăta ca o fostă curvă, cu riscul de a mă face înţeles doar de o mică minoritate, o curvă care acuma-i la locul ei. Asta, până când a venit la uşă să coboare şi a pus şoferul o frână moderată. "Ce faci, mă, nenorocitule, băga-ţi-ai pula-n măta, în morţii mă-tii!", a glăsuit ea. După care i-a sunat telefonul şi a răspuns: "Da, pisi. Nu, pisi, la 11 ţi-am zis că ne vedem, m-ai sunat acum cinci minute, pisi, mai las-o dracu-n pula mea!". Şi-a coborât. Sfârşit.

Şi când am crezut că am scăpat de ei...

aşa-i viaţa asta uneori, când te bucuri şi tu că nu ştiu ce fenomen nu mai face probleme la oameni, te trezeşti fix tu într-una dintre probleme. În seara asta am descoperit că rămâneam fără ţigări după ce m-am întors de la un ceai. Adică la 12 noaptea. Dar nu despre problemele cu non-stopurile discutăm acum. Că non-stop am aproape. Deşi, dacă-mi amintesc bine, şi fata de la non-stop le are pe ale ei."Fată, deci, să nu mai vină cu argumente din astea puerile! Că dacă era bărbat adevărat o futea direct în gură pe mă-sa!" Aşa glăsuia acum vreo două seri la telefon. Dar nici despre problemele ei la telefon nu facem azi vorbire.

Nu, azi e despre câinii vagabonzi. Mă-ntorc de la non-stop, misiune îndeplinită. Dau să intru pe aleea mea, dar în capăt se odihnea un câine imens. Reuşit exemplar, recunosc. Din ăla de montă, imens, flocos, ai putea face o specie nouă plecând de la el şi să-i zici rasă Ciobănesc de Parcare. Zic OK, n-am chef de scandal, mai am două variante să intru pe străduţă. Numai că în timp ce-am ocolit eu 50 de metri şi el şi-a schimbat poziţia. Aşa că şi din partea ailaltă tot nas în nas cu el am dat. M-a lătrat o dată scurt şi răguşit şi a plecat din calea mea, dar a plecat fix la uşă la bloc la mine. Ah! Zic nu-i nimic, e frumos afară, fumez o ţigară, poate pleacă de-acolo.

Fumezi-fumezi, dar numai dacă ţi-ai luat bricheta de acasă, ceea ce eu n-am făcut. Eh, asta este, stau un pic cu posteriorul pe bordură, pe FB pe telefon, că p-ăla l-am luat. Că poate pleacă. Doar că mi-am amintit că în casă aveam un ceainic fierbând pe foc. Şi uite-aşa a trebuit să mă pregătesc de scandal şi-am luat-o hotărât spre el. Deşi n-aveam chef de scandal. Dar a cedat el primul. La 10 metri de el, a mai lătrat o dată şi-a luat-o la fugă. Nu spre mine, ci în altă direcţie. Probabil nici el n-avea chef de scandal.

Deţinutul

O mică întâmplare auzită prin vecini: un cetăţean avea o firmă. Firmă care făcea afaceri cu mobilă. Mobilă pe care câteodată o făceau deţinuţii de la Jilava. Într-o zi se duce omul la Jilava să-şi ia marfa. Pe o foaie avea un nume de deţinut care trebuia să-i predea marfa şi s-o încarce. Apare deţinutul în timp ce vorbea la mobil, se uită un pic, " Ce, mobilă? Aha. Păi, ia 50 de euro şi încarcă." Şi pleacă. Vorbind la mobil. A luat omul 50 de euro şi a încărcat, chit că era patron. Numele deţinutului? Copos Gheorghe.