Sau brexitul meu*
Pot să vă garantez ceva? Mulţumesc. Pronosticul meu e că după brexit va fi nasol. Nu azi, nu mâine, dar în viitorul apropiat, da. Garantat! Zic asta de la sursă, din Anglia, unde am petrecut ziua de 29 martie la coadă la ortopedie într-un spital londonez. Simţind nişte chestii pe pielea mea, acum pot să zic că nici înainte de brexit nu era prea grozav sistemul. Dar să începem cu începutul, adică prima mea zi de vacanţă la Londra. Dar nu înainte de a-i ura cui m-a blestemat următoarele: să-ţi dea Dumnezeu sănătate! Cine mă cunoaşte cam are idee de ce le-aş ura duşmanilor tocmai asta. Ştiu, nu-i frumos, da-s supărat tare, mă.
Aşa. Deci, pe 25 ajungeam la Londra, fix la timp ca să alunec şi să cad de la vreo 3 metri pe nişte scări de-alea meseriaşe. Am avut noroc 1.) că n-am murit, aşa cum a păţit văru-miu Trandafir acum vreo 10 ani într-un incident similar; 2.) că mi-au atenuat căderea clavicula (care s-a rupt) şi capul (despre care nu ştiu nimic, că muiştii ăia de la spital nu s-au obosit să-l cerceteze, dar ultimul lucru pe care mi-l amintesc înainte să leşin a fost c-am dat şi cu el de jos. Dovadă e vânătaia asta pe care o am la ochiul stâng, zici că mi-a futut careva o coadă de târnăcop). Şi aici ajungem la partea unde ziceam că nici înainte de brexit nu era grozav la engleji.
Timp de aşteptare ambulanţă? 4 ore. Să-ţi facă cineva o radiografie? 3 ore. Programare la chirurgie? Peste 4 zile. Şi uite aşa se face 29, marea zi, când eu vedeam ştirile despre brexit pe sky news, la coadă în spital. Când îmi vine rândul, doctorul se uită la radiografie şi zice:
- Mâine facem şedinţă cu ceilalţi doctori să vedem dacă te operăm sau nu peste alte 7 zile.
- Păi eu în 5 zile plec!
- Când te întorci?
- Nu mă mai întorc, mă duc înapoi la mine în ţară, asta trebuia să fie vacanţa mea, dar s-a rupt tot, myself included, chiar din prima zi, băga-mi-aş pula!
- Atunci va trebui să mergi să te operezi la tine în ţară.
Şi iacătă-mă-s aşteptând să se facă 2 aprilie să iau avionul, cu o fractură încă netratată pe care trebuie să o operez la mine în ţară. Ei, perspectiva acestui operat "la mine în ţară" e cea care mă umple de cele mai negre gânduri şi de cele mai pesimiste scenarii. Până acum am scăpat întreg de doctorii români, acum nu pot decât să mă rog să am noroc şi de data asta, deşi... Deşi şi dacă va decurge totul perfect cu ai noştri pe mine personal oricum mă aşteaptă vreo 8 săptămâni de chin. De-asta zic, după brexit sigur va fi naşpa. Cel puţin pentru mine. Până atunci, că tot se apropie paştele, vă urez tradiţionalul "ştie cineva un ortoped bun la mine în ţară?"
*Articol de dreapta, că l-am scris doar cu mâna dreaptă.
P.S.: Am tot auzit o vorbă prin folclorul online înainte să dau piept şi mai ales umăr cu sistemul medical britanic. Respectiv, cum că ăia ţi-ar da paracetamol pentru orice, de la dureri banale până la zoroastrism. E un mit. Uite, eu am fost la ei cu fractură de claviculă şi nu mi-au dat nimic. Nici măcar speranţe. Mulţumesc.
joi, 30 martie 2017
joi, 23 martie 2017
Străvechea artă a înghiţiturilor mici (LXXI)
- Hăhă, am futut-o pe fosta ta femeie.
- Lasă, fosta ta femeie suge pula mult mai bine decât ea.
- Lasă, fosta ta femeie suge pula mult mai bine decât ea.
vineri, 10 martie 2017
Paradoxul capitalului românesc
Capitalul românesc este admirabil, este sublim, putem zice, dar lipseşte cu desăvârşire...
cam asta se putea spune despre câţi bani aveau românii ca să dea drumul unor investiţii în 1990. Cel puţin oficial, pentru că lumea care avea bani stătuse cu ei bine ascunşi, de teama legii ilicitului, cum i se spunea înainte. Totuşi, de atunci s-a împământenit un mit urban, rural, ba chiar valabil şi prin numeroasa noastră diasporă: toţi fură, toţi banii care s-au făcut după 1989 s-au făcut prin şmenuri, pile, parandărături cu statul şi cu unii onor funcţionari şi evaziune, toate posturile bănoase au fost luate de lumea care cunoştea pe cineva. Serios? Şi firmele care trăiesc numai din export? Alea cui au dat şpagă? Dar alea care trăiesc numai din turism? Dar dezvoltatorii care vând soft afară şi au birouri prin Silicone Valley? Dar românii care sunt şefi de multinaţionale prin Vest? Dar bursierii români de la Oxford? Tot pe pile? Nu neg, statistic e greu să găseşti firme curate 100% într-o societate cu reguli făcute strâmb de legiuitori ori incompetenţi, ori interesaţi ca la fiecare control să ţi se găsească ceva, ori ambele. Dar e o greşeală gravă să generalizăm.
Dar hei, mai demult era mai bine. Ca să se agaţe şi ei de ceva, susţinătorii acestui mit vin cu alt mit la fel de greşit în contrapondere, care spune, mai pe scurt, următoarele - înainte să vină comuniştii averile erau obţinute mai cinstit. E aşa, un fel de vis despre un fel de belle epoque a la roumaine, în care lumea era respectată, competentă, cinstită şi patrioată, măcar de când a venit Carol pe tron. Visat de nişte inşi care nu au trăit în perioada respectivă şi nici cu cititul nu stau grozav. Nu. De când se numeşte locul ăsta România, lucrurile au fost nu ca acum, ci mai rău. Şi capitalurile alea s-au obţinut tot exploatând fără milă muncitorii şi ţăranii, ţara tot vândută străinilor era, pământurile ni le administrau alţii, căile ferate ni ne construiau alţii (şi ne dădeau ţeapă, sună familiar?), cele mai mari tunuri tot cu statul le dădeai, acel stat care era, de la ultimul conţopist până la regele ţării, corupt până în măduva oaselor, iar locurile bune de muncă tot pe baza cunoştinţelor le luai. Gen, terminai doctoratul în filosofie şi te angajai la stat administrator la cimitir. La tipul ăsta de cunoştinţe mă refer, dacă înţelegi ce vreau să zic. Deci, tot ca acum. Şi ghici, tot ca acum, nişte inşi conduceau ţara după bunul lor plac.
Bă, la un moment dat tot am fost şi noi mai bine din punctul ăsta de vedere, zice alt mit la fel de greşit ca primele două. Mai demult ne gândeam mai mult la ţară, eram patrioţi, ne băteam ca chiorii cu turcii, făceam, dregeam. Nu. Cine ştie istorie ştie că ne-am bătut mai puţin cu turcii şi mai mult între noi cu ajutorul turcilor. Sau al ungurilor. Sau al polonezilor. Sau al ruşilor. Sau al tătarilor. Pretendenţii la tron din ţările româneşti vindeau ţara oricui îi ajuta să îşi omoare fraţii, unchii sau verii şi să stea şi ei la putere măcar ăia doi ani jumate, cât era media pe atunci. Dar se pare că riscul merita. Iar boierii locali puneau şi ei umărul la crimele astea din patriotism, desigur, nu ca să stea pe un scaun mai bun la masă. Ştefan cel Mare omora fără giudeţu, vă mai amintiţi? Ghici ce se întâmpla cu averea condamnaţilor. Bun, dar nici măcar iluştrii noştri înaintaşi, dacii, inventatorii limbii romane, nu erau corecţi? Nu. Sarmizegetusa a căzut din cauza unei trădări. Bun, dar Burebista, Herodot, ştii faza, cei mai viteji şi mai drepţi dintre traci... Cred că nişte inşi nu au citit descrierea aia până la capăt. Să spui tu, grec, pe vremea aia că geţii sunt cei mai viteji şi mai drepţi dintre traci echivalează acum cu a spune că românii sunt cei mai viteji şi mai drepţi băieţi din Ferentari. Deci, tot ca acum.
Adevărul e unul singur. Se fură. Dintotdeauna. Peste tot, nu numai la noi. Dar nu toţi fură.
cam asta se putea spune despre câţi bani aveau românii ca să dea drumul unor investiţii în 1990. Cel puţin oficial, pentru că lumea care avea bani stătuse cu ei bine ascunşi, de teama legii ilicitului, cum i se spunea înainte. Totuşi, de atunci s-a împământenit un mit urban, rural, ba chiar valabil şi prin numeroasa noastră diasporă: toţi fură, toţi banii care s-au făcut după 1989 s-au făcut prin şmenuri, pile, parandărături cu statul şi cu unii onor funcţionari şi evaziune, toate posturile bănoase au fost luate de lumea care cunoştea pe cineva. Serios? Şi firmele care trăiesc numai din export? Alea cui au dat şpagă? Dar alea care trăiesc numai din turism? Dar dezvoltatorii care vând soft afară şi au birouri prin Silicone Valley? Dar românii care sunt şefi de multinaţionale prin Vest? Dar bursierii români de la Oxford? Tot pe pile? Nu neg, statistic e greu să găseşti firme curate 100% într-o societate cu reguli făcute strâmb de legiuitori ori incompetenţi, ori interesaţi ca la fiecare control să ţi se găsească ceva, ori ambele. Dar e o greşeală gravă să generalizăm.
Dar hei, mai demult era mai bine. Ca să se agaţe şi ei de ceva, susţinătorii acestui mit vin cu alt mit la fel de greşit în contrapondere, care spune, mai pe scurt, următoarele - înainte să vină comuniştii averile erau obţinute mai cinstit. E aşa, un fel de vis despre un fel de belle epoque a la roumaine, în care lumea era respectată, competentă, cinstită şi patrioată, măcar de când a venit Carol pe tron. Visat de nişte inşi care nu au trăit în perioada respectivă şi nici cu cititul nu stau grozav. Nu. De când se numeşte locul ăsta România, lucrurile au fost nu ca acum, ci mai rău. Şi capitalurile alea s-au obţinut tot exploatând fără milă muncitorii şi ţăranii, ţara tot vândută străinilor era, pământurile ni le administrau alţii, căile ferate ni ne construiau alţii (şi ne dădeau ţeapă, sună familiar?), cele mai mari tunuri tot cu statul le dădeai, acel stat care era, de la ultimul conţopist până la regele ţării, corupt până în măduva oaselor, iar locurile bune de muncă tot pe baza cunoştinţelor le luai. Gen, terminai doctoratul în filosofie şi te angajai la stat administrator la cimitir. La tipul ăsta de cunoştinţe mă refer, dacă înţelegi ce vreau să zic. Deci, tot ca acum. Şi ghici, tot ca acum, nişte inşi conduceau ţara după bunul lor plac.
Bă, la un moment dat tot am fost şi noi mai bine din punctul ăsta de vedere, zice alt mit la fel de greşit ca primele două. Mai demult ne gândeam mai mult la ţară, eram patrioţi, ne băteam ca chiorii cu turcii, făceam, dregeam. Nu. Cine ştie istorie ştie că ne-am bătut mai puţin cu turcii şi mai mult între noi cu ajutorul turcilor. Sau al ungurilor. Sau al polonezilor. Sau al ruşilor. Sau al tătarilor. Pretendenţii la tron din ţările româneşti vindeau ţara oricui îi ajuta să îşi omoare fraţii, unchii sau verii şi să stea şi ei la putere măcar ăia doi ani jumate, cât era media pe atunci. Dar se pare că riscul merita. Iar boierii locali puneau şi ei umărul la crimele astea din patriotism, desigur, nu ca să stea pe un scaun mai bun la masă. Ştefan cel Mare omora fără giudeţu, vă mai amintiţi? Ghici ce se întâmpla cu averea condamnaţilor. Bun, dar nici măcar iluştrii noştri înaintaşi, dacii, inventatorii limbii romane, nu erau corecţi? Nu. Sarmizegetusa a căzut din cauza unei trădări. Bun, dar Burebista, Herodot, ştii faza, cei mai viteji şi mai drepţi dintre traci... Cred că nişte inşi nu au citit descrierea aia până la capăt. Să spui tu, grec, pe vremea aia că geţii sunt cei mai viteji şi mai drepţi dintre traci echivalează acum cu a spune că românii sunt cei mai viteji şi mai drepţi băieţi din Ferentari. Deci, tot ca acum.
Adevărul e unul singur. Se fură. Dintotdeauna. Peste tot, nu numai la noi. Dar nu toţi fură.
sâmbătă, 4 martie 2017
#băbăeţi
E albastră. Nu pentru mine, că eu am neagră.
"Excuse me, Sir, do you have a couple of minutes to talk about our Lord and Saviour, Facebook?" A trecut de mult timpul ăla când lumea zicea du-te-n morţii mă-tii, io nu merg pă net să agăţ, ce mă trimiţi pă mine pă feisbucuri? Azi e altfel. Azi am acceptat fb în viaţa noastră şi ne-am dezbrăcat în faţa lui cu o pasiune demnă de noaptea nunţii. Ştiţi voi, genul ăla de pasiune care pe vremuri se lăsa cu vărsare de sânge. Obligatoriu!
OK. fb e bun. Sincer. Nu glumesc. E foarte bun. Mai ales dacă ştii să-l foloseşti. Pentru că ştii, fb a venit în viaţa noastră pe bune. Nu-l ai, nu prea exişti. Ştiţi, materialul ăsta este despre ceva naşpa, ca de obicei, dar staţi, nu anticipaţi. Nu e despre teoria conspiraţiei, nu le am cu din astea, ar trebui să cunoaşteţi acest aspect dacă aţi mai trecut de avertismentul ăla cu limbaj nu ştiu cum şi aţi mai citit pe aici. Este vorba în primul rând despre faptul că fb este un lucru bun. Dar devine superdement dintr-un motiv foarte simplu: fb are reguli. Dar nu are instrucţiuni, frate, Pentru că, folosit prost, poate deveni o mare durere în cur, de tipul cel mai pervers, durerea în cur pe care nici nu o simţi, deşi ea e acolo, la tine în cur.
La ce mă refer?
- Ce IQ ai?
- Cine te iubeşte pe fb?
- Ce faraoancă ai fost în Precambrian?
- Cine-i prietenul tău cel mai bun (Pe fb, evident, unde descoperi de multe ori că cel mai bun prieten al tău e o femeie)
- Ce animal eşti în horoscopul Antarctic?
- Cu cine te vei căsători pe facebook?
Sună familiar? Sună, pun pariu, pentru că este. La început a fost Farmville. Un joc complet cretin, bazat nu pe cât de deştept eşti, ci pe cât de predispus la dependenţe eşti, ca să stai cât mai mult pe site. Azi ne-am rafinat.N-o mai dăm în jocuri, o dăm în quizz-uri. Pentru că orice cretin vrea să afle de la nişte necunoscuţi care-i treaba cu viaţa lui. Deşi ăia chiar nu au de unde să ştie dacă fata aia din Mizil te vrea, pentru că nici ei nu o cunosc nici pe ea, nici pe tine cu adevărat şi nici nu au de unde să afle ce se va întâmpla, dacă se va întâmpla vreodată, între voi.
Dar poate afla. Chiar de la voi. Preocupat de răspunsul unor necunoscuţi în legătură cu marea ta întrebare, dacă o fuţi p-aia din Mizil sau nu, uiţi ceva. Dacă ai ştiut acel ceva vreodată. Dar hei, toţi trebuie, înainte să aflăm ce culoare reflectă personalitatea noastră, să apăsăm ok la o întrebare mică, dar jucăuşă, vorba curvei: putem şi noi să avem acces la profilul tău? Tu zici ok, plm, profilul meu e oricum public. Că nu stă nimeni să vadă ce-ai făcut în ultimii 5 ani pe fb. Şi ai perfectă dreptate. Nu stă nimeni. Dar stă CEVA.
Din nou. Nu e nicio conspiraţie. E ceva simplu şi legal. Există azi scule care pot calcula singure cine eşti, ce vrei, ce nu vrei, la ce-ai dat like, share, open, report, friend, unfriend, in a relationship with şi ce mai vrei tu. La scară mondială. La acel ceva mă refer. Acel ceva care ştie tot ce ai făcut pe fb în ultimii ani şi vinde informaţia asta mai departe cu acordul tău. De fiecare dată când dai click pe ok ăla, faci o grasă de la marketing mai sigură pe salariul ei, un politician mai sigur că mesajul lui ajunge unde vrea el în campanie şi un businessman care ştie cum funcţionează treaba asta mai erect cu nişte bani. Şi tu, care credeai că afli de la fb lângă cine o să fii fericit... Nu mai daţi click pe quizz-uri. Vă vindeţi singuri gratis când faceţi asta, vă daţi informaţiile despre voi nu lui fb, ci unor tipi care le vor vinde mai departe către unii care vor afla ce publicitate şi ce conţinut virează spre voi.
O să ziceţi eşti nebun. Singurul argument şi mă opresc: câţi bani ţi-a cerut fb recent? Nu răspunde, ştiu deja eu răspunsul. Dar trebuie să trăiască şi ei cumva, nu? Ei bine, ei şi nu numai ei trăiesc din datele tale date de tine cu mâna ta când apeşi pe OK ăla. Afacerea perfectă. Care a ajuns să schimbe guverne, preşedinţi şi alianţe strategice şi nici măcar nu e o conspiraţie mondială, e ceva ce faci cu mâna ta. Măcar ar putea să-ţi dea şi ţie ceva înapoi, dar nu e nevoie, tu te mulţumeşti să afli cine te iubeşte în secret de la un soft. I rest my case.
Dacă acest text a fost prea obositor, sorry. Du-te, răcoreşte-te, fă un quizz care te întreabă un singur lucru: ne dai şi nouă acces la profilul tău? Nu uita întrebarea asta.
"Excuse me, Sir, do you have a couple of minutes to talk about our Lord and Saviour, Facebook?" A trecut de mult timpul ăla când lumea zicea du-te-n morţii mă-tii, io nu merg pă net să agăţ, ce mă trimiţi pă mine pă feisbucuri? Azi e altfel. Azi am acceptat fb în viaţa noastră şi ne-am dezbrăcat în faţa lui cu o pasiune demnă de noaptea nunţii. Ştiţi voi, genul ăla de pasiune care pe vremuri se lăsa cu vărsare de sânge. Obligatoriu!
OK. fb e bun. Sincer. Nu glumesc. E foarte bun. Mai ales dacă ştii să-l foloseşti. Pentru că ştii, fb a venit în viaţa noastră pe bune. Nu-l ai, nu prea exişti. Ştiţi, materialul ăsta este despre ceva naşpa, ca de obicei, dar staţi, nu anticipaţi. Nu e despre teoria conspiraţiei, nu le am cu din astea, ar trebui să cunoaşteţi acest aspect dacă aţi mai trecut de avertismentul ăla cu limbaj nu ştiu cum şi aţi mai citit pe aici. Este vorba în primul rând despre faptul că fb este un lucru bun. Dar devine superdement dintr-un motiv foarte simplu: fb are reguli. Dar nu are instrucţiuni, frate, Pentru că, folosit prost, poate deveni o mare durere în cur, de tipul cel mai pervers, durerea în cur pe care nici nu o simţi, deşi ea e acolo, la tine în cur.
La ce mă refer?
- Ce IQ ai?
- Cine te iubeşte pe fb?
- Ce faraoancă ai fost în Precambrian?
- Cine-i prietenul tău cel mai bun (Pe fb, evident, unde descoperi de multe ori că cel mai bun prieten al tău e o femeie)
- Ce animal eşti în horoscopul Antarctic?
- Cu cine te vei căsători pe facebook?
Sună familiar? Sună, pun pariu, pentru că este. La început a fost Farmville. Un joc complet cretin, bazat nu pe cât de deştept eşti, ci pe cât de predispus la dependenţe eşti, ca să stai cât mai mult pe site. Azi ne-am rafinat.N-o mai dăm în jocuri, o dăm în quizz-uri. Pentru că orice cretin vrea să afle de la nişte necunoscuţi care-i treaba cu viaţa lui. Deşi ăia chiar nu au de unde să ştie dacă fata aia din Mizil te vrea, pentru că nici ei nu o cunosc nici pe ea, nici pe tine cu adevărat şi nici nu au de unde să afle ce se va întâmpla, dacă se va întâmpla vreodată, între voi.
Dar poate afla. Chiar de la voi. Preocupat de răspunsul unor necunoscuţi în legătură cu marea ta întrebare, dacă o fuţi p-aia din Mizil sau nu, uiţi ceva. Dacă ai ştiut acel ceva vreodată. Dar hei, toţi trebuie, înainte să aflăm ce culoare reflectă personalitatea noastră, să apăsăm ok la o întrebare mică, dar jucăuşă, vorba curvei: putem şi noi să avem acces la profilul tău? Tu zici ok, plm, profilul meu e oricum public. Că nu stă nimeni să vadă ce-ai făcut în ultimii 5 ani pe fb. Şi ai perfectă dreptate. Nu stă nimeni. Dar stă CEVA.
Din nou. Nu e nicio conspiraţie. E ceva simplu şi legal. Există azi scule care pot calcula singure cine eşti, ce vrei, ce nu vrei, la ce-ai dat like, share, open, report, friend, unfriend, in a relationship with şi ce mai vrei tu. La scară mondială. La acel ceva mă refer. Acel ceva care ştie tot ce ai făcut pe fb în ultimii ani şi vinde informaţia asta mai departe cu acordul tău. De fiecare dată când dai click pe ok ăla, faci o grasă de la marketing mai sigură pe salariul ei, un politician mai sigur că mesajul lui ajunge unde vrea el în campanie şi un businessman care ştie cum funcţionează treaba asta mai erect cu nişte bani. Şi tu, care credeai că afli de la fb lângă cine o să fii fericit... Nu mai daţi click pe quizz-uri. Vă vindeţi singuri gratis când faceţi asta, vă daţi informaţiile despre voi nu lui fb, ci unor tipi care le vor vinde mai departe către unii care vor afla ce publicitate şi ce conţinut virează spre voi.
O să ziceţi eşti nebun. Singurul argument şi mă opresc: câţi bani ţi-a cerut fb recent? Nu răspunde, ştiu deja eu răspunsul. Dar trebuie să trăiască şi ei cumva, nu? Ei bine, ei şi nu numai ei trăiesc din datele tale date de tine cu mâna ta când apeşi pe OK ăla. Afacerea perfectă. Care a ajuns să schimbe guverne, preşedinţi şi alianţe strategice şi nici măcar nu e o conspiraţie mondială, e ceva ce faci cu mâna ta. Măcar ar putea să-ţi dea şi ţie ceva înapoi, dar nu e nevoie, tu te mulţumeşti să afli cine te iubeşte în secret de la un soft. I rest my case.
Dacă acest text a fost prea obositor, sorry. Du-te, răcoreşte-te, fă un quizz care te întreabă un singur lucru: ne dai şi nouă acces la profilul tău? Nu uita întrebarea asta.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)
Postări
