Cred c-am s-o salvez pe Eva

Eva e o pisică. O ştiu de ceva timp, o vedeam mereu când veneam acasă pe un pervaz de geam, la parterul blocului. E portocalie, aşa, simpatică rău şi pare foarte cuminte şi prietenoasă. Zilele trecute am făcut cunoştinţă, adică am aflat cum o cheamă. Intram în bloc după o şedinţă de cumpărături pe propria răspundere (nu ştiam că aveam să ajung la un moment dat aşa pasionat de shopping) şi ea a venit la mine pe scări în jos, aşa. Ne-am oprit faţă în faţă, ea se dădea pe lângă mine, deşi nu arătam chiar a om, eram echipat până în gât, mască, mănuşi, bagaje ciudate în mâini, cutare. Uşa de la bloc se închide încet, ea e animal de apartament, încercam să n-o las să iasă. Am reuşit.

În mod normal, aş fi mângâiat-o. Dar veneam din supermarket, pusesem mănuşa pe o grămadă de chestii şi auzeam cum o cheamă stăpânele înapoi, mamă şi fiică. Îmi zic eu însumi băi, nu o ating acum. "Eva, hai sus". La mine acasă, până la parter trebuie să urci nişte scări, de asta zic că spuneau doamna şi domnişoara hai sus, deci vă rog să nu vă gândiţi la alte prostii. Pisica nu arăta foarte interesată de chemările înapoi. Mai degrabă părea că vrea să mă cunoască mai bine pe mine. M-am gândit lasă, trece şi nebunia asta şi ne facem noi prieteni, Eva.

Ar fi prima mea prietenă din bloc. Ca să vă faceţi o idee despre relaţia mea cu locatarii din această clădire cu 6 scări, după 6 ani de stat aici, este prima vecină pe care ştiu cum o cheamă. Mint. Mai e şi Doru, domnul, să-i spunem aşa, de la administraţie. M-am dus înainte de paşte să plătesc întreţinerea şi aşa l-a strigat nevastă-sa, Doru. El, în afară de casier sau cum s-o fi chemând ocupaţia lui la asociaţie, este de meserie taximetrist antipatic. Pe lângă el, Eva pare o fiinţă înzestrată cu sentimente umane. Deci, dă-l în pula mea pe Doru. O prefer pe Eva, că am impresia că mă înţeleg mai bine cu ea.

În seara asta, după somnul de frumuseţe până târziu, mă trezesc într-o hărmălaie generală. Căinele ăla care trăieşte cu ideea că păzeşte el centrala termică de peste drum lătra ca un dement, un copil urla disperat şi plângea în hohote ceva gen adu-o înapoi. Nu înţelegeam nimic. Ies la geam să fumez o ţigară şi îmi dau seama ce se întâmplă. Eva reuşise să evadeze.
-Mamiiii, adu-o înapoi!!! Pisiiii!
-Nu o văd! E întuneric!
-Ba da, uite-o acolo! Piiis!
-Las-o în pace, că o chem eu!

-Dar e pisica mea!
-Da, dar tu o chinui!
-Piiis, pis pis!
-Nu o mai chema! Nu vezi că de tine fuge?
M-a cam lovit asta. Mi-a adus aminte de copilărie. Eu, fiind cam din prima generaţie încălţată din familie, ştiam că animalele sunt bune doar de sărbători, în rest, trebuie să păzească casa, dar numai de afară. Aşa că am simţit că am liber la experimente pe ele. Nu m-a învăţat nimeni că au şi ele suflet şi că simt şi ele durere, cam la fel ca mine. Mi-au trebuit ani să realizez asta. Dar.

De când am ajuns la acel punct, am avut o relaţie cu totul altfel cu animalele. Poate şi ele cu mine. Or fi având ele un simţ aparte care detectează la oameni sentimentul de vinovăţie. Cert este că mă împrietenesc mereu cam cu toate, oricât de antisocial s-ar purta ele cu alţii. Am avut şi eu după acel moment animale de companie, atâtea câte am putut. Dar, de exemplu, dintre fostele mele, de multe ori am regretat relaţia cu acele pets ale lor, nu cu ele şi am uimit pe unii prezentându-mă cu animalul lor în braţe, deşi respectivii cu care făceam cunoştinţă atunci, gen virtuali socri, ştiau că, în general, nu te puteai apropia de ele fără să încerce să te omoare. Mai ales pisici.

De asta zic. Acum, când mă gândesc, dacă aş avea de ales între a-l salva pe Doru sau pe Eva, aş alege să o salvez pe ea. Şi tot aşa, amintindu-mi momentul şi felul în care se purta cu mine, parcă îmi trece prin cap că dacă ar fi ştiut să vorbească mi-ar fi spus SCOATE-MĂ DE AICI. Şi nu e vorba de fugit din carantină. E vorba de fugit de acasă. Pur şi simplu ştiu cum e să fii maltratat tu şi să maltratezi animale mici şi nu mai vreau să treacă şi altele prin ce le-am făcut eu unora sau alţii mie mai demult. Dacă o mai găsesc pe Eva venind la mine fugită de acasă cred că o iau la mine şi nu o mai returnez.