Observatorul

-La alegeri se fură. Am văzut eu. Dar important e să se rezolve. Am văzut eu asta cu ochii mei în 1996, spuse Costel, nostalgic. Nu se uita la interlocutor. Ochii lui ţinteau ceva nici aproape, nici departe. Se vedea în ei că priveau în altă dimensiune, ori în trecut, ori undeva adânc în interiorul purtătorului lor.

-Nu am văzut exact cum se fură neaparat, dar am văzut că s-a furat şi am văzut cum se rezolvă.La Vrancea rezolvi orice. Dar hai să îţi zic. Mă pregăteam să ajung observator OSCE la alegerile din Bosnia-Herţegovina de prin 1997, după războiul lor civil de acolo. Dar aveam nevoie de ceva la CV. Aşa că m-am făcut observator oengist la alegerile noastre, alea din prin toamna lui '96. Ţi-am mai zis că am votat o dată în viaţa asta a mea cu Iliescu? Am făcut-o, dar există o explicaţie. M-am dus la un onengeu şi ăia mi-au zis ok, eşti repartizat la secţia nu ştiu care.

Circumpscripţia aia era, cum să mă exprim, aşa, când te uiţi pe hartă, era fix în mijlocul Nicăieriului. Nu era în oraş, era undeva la ţară. A trebuit să mă duc şi să mă întorc pe calea ferată. Adică da, trecea trenul pe la ei pe acolo, chiar prin mijlocul comunei, doar că nu oprea,  nu puteai să cobori decât dacă veneai cu personalul sau cu marfarul, că alea opreau, atât. Dar era comună din aia cu primar ales pe viaţă, era primar în 1996, e primar şi acum, a câştigat un nou mandat anul ăsta cu peste 80 procente, bravo lui, nu îl judec, le-a băgat la ăia asfalt pe acolo, e din categoria "dar a şi făcut". Şi chiar a fost băiat bun cu mine, pe vremea aia, cum să spun, azi să zici că eşti soroşist deja e ceva grav, dă-ţi seama ce însemna să fii oengist atunci. Se uitau ăia din comisie când a început votarea de parcă eram vreun securist venit să se ia de ei sau un careva de pe altă planetă. 

Dar eu m-am prezentat în recunoaştere cu o zi înainte, să văd şi eu unde aveam de făcut ce aveam să fac şi m-am dus direct peste primar, am zis ştiţi, vin din partea organizaţiei cutare, îs observator aici, cum facem. Super domn, m-a luat la el în maşină şi m-a dus el, uitaţi, la şcoala asta este secţia dumneavoastră etc. Era partea proastă a localităţii, dar eu mă consideram puternic. Acuma, să ne înţelegem, aveam 18 ani, dar arătam de 15, totuşi,  m-a impresionat respectul cu care m-a tratat, fără aroganţă, deşi e şi azi un dumnezeu acolo. Bun. a doua zi începem. Toată comisia aia se uita la mine ca la un ciudat, pentru că toţi erau profesori la şcoala aia în afară de unul dintre ei care era medic veterinar, iar eu eram copil cu faţă de copil mai mic decât eram. Toţi politicieni, erau de la partide. Numai eu eram, vezi-doamne, din partea societăţii civile, venit acolo de la oraş să îi supraveghez pe ei.

Pentru mine, om în ultimul an de liceu, era absolut ciudat ce se întâmpla. Sala de votare era în şcoală. În clasă era plin de profesori şi eu stăteam la catedră. Dar dăm drumul la treabă, lumea vine, începe să voteze ş.a.m.d. Ca observator, nu prea aveam ce să observ, că lucrurile mergeau ok. Dar la prânz mi se face foame, aşa că scot pacheţelul pe care îl aveam la mine şi încep să mănânc la catedră în clasă cât votanţii votau, comisia comisiona sau ce făcea ea acolo, de faţă cu toată lumea. Şi mă ia un domn din comisie, profesor de nu mai ştiu ce, "domnu' observator, nu vreţi să mergeţi să mâncaţi în cancelarie? De fapt, nu vreţi să mergem să mâncăm toţi de prânz împreună?"

Zic ok şi mă duc în cancelarie. Acuma, cred că ştiţi toţi că de obicei nu te cheamă un profesor la cancelarie ca să te felicite. Cancelaria e ca un altar, aşa, îţi faci rugăciunile înainte să ajungi şi nu prea ştii ce fac ăia acolo şi nu prea te aştepţi la nimic bun. Şi m-am dus şi nu aveam unde să mănânc acolo. Masa era plină de parcă urma să se căsătorească cineva, era plină de abslut orice de mâncare, atât de full de haleală de fiţe încât nu mai aveau loc pe masă bidoanele alea multe de deca de vin, alea stăteau undeva pe la picioarele mesei. Nu m-am atins de nimic, am crezut că  e pentru vreo petrecere de mai târziu, ciudat rău, vă zic. M-am gândit dacă nu organizează şi evenimente în afar' de şcoală.

Până la urmă, pun toţi frână şi zic hadeţi să mâncăm. Au oprit şi vot şi tot,au dat pe toată lumea afară,  am mâncat, am băut, am dat o mie de mărci, dup-aia am dat drumul din nou la vot. Ce pot să zic, din punctul meu de vedere, până în momentul respectiv, nu văzusem fraude. Dar tot nu puteam să nu văd că mai mereu încerca ba unul, ba altul să mă scoată de acolo. De ce, nu ştiu, că oricum ieşeam eu din când în când soricum ă fumez. Ştiţi, în îngrămădeala aia de acolo, de pe masa din cancelarie, îşi găsiseră loc, totuşi, nişte scrumiere. Deci, nu numai că stăteam la catedră cât stăteau profesorii în clasă, dar fumam în Partenonul lor. A fost o senzaţie de şmecher, vă zic.

Am fumat în cancelarie şi m-am simţit la fel de boss ca pe vremurile când fumasem în biroul directorului liceului meu. Că da, am făcut şi asta, cu acordul lui, dar nu o să vorbim despre asta prea mult acum. La un moment dat se întâmplă o chestie tâmpită. Se întunecase, mai fumasem o ţigară afară, că deşi mă bucuram că pot să fumez în cancelarie, tot mai aveam nevoie să mai ies şi pe afară şi când m-am întors în secţia de votare când am auzit "băiatu', băiatu'!" Era un flăcău de vreo 10 ani care venea după mine pe hol, care mi-a arătat o fată din faţa şcolii, o vedeam prin uşă, arăta superb şi despre care copilul mi-a zis că mă aşteaptă afară. Acuma, eu nu am foarte multe complexe, dar să trimită necunoscute copii necunoscuţi după mine pe întuneric nu prea mi se întâmplase până atunci.

Şi mai era o problemă: cum intrase un copil singur în secţia de votare, cum trecuse de toate filtrele? M-am aplecat spre el şi i-am zis că am treabă. S-a mişcat foarte rapid, că până când am apucat eu să mă întorc în sala aia a venit înapoi, iar m-am aplecat la el şi mi-a spus "vezi că fata aia a zis că îşi bagă pula în norocul tău". Am zis asta e. M-am întors în secţie. Dar staţi aşa. Se votează, se votează, terminăm. Eu am crezut că numărăm voturile şi plecăm acasă. De unde? Am terminat, după care profesorii plus veterinarul au zis hai să mâncăm. Eu, ca un câine al democraţiei, am zis hai, mergeţi, mâncaţi, stau eu să păzesc aici. Deşi aveam şi forţe de ordine să păzească ei şi nici prea mai era mare lucru de păzit acolo, că nu mai era nimeni la vot. 

Dar nu m-au lăsat, mă. Au spus haideţi, domnu' observator, haideţi să mâncăm. M-am dus în cancelarie să mâncăm, dar nu a mâncat nimeni. S-a băut ca la concurs. Într-o oră era toată lumea beată, toată comisia şi observatorul. Eu, elev, beam cu profesorii în cancelarie şi nu avea nimeni nicio problemă cu asta. Dar s-a întâmplat, la un moment dat, ceva - mi-am amintit că am uitat să votez eu. Zic staţi aşa, ei spun, păi, haideţi, domnu' observator, păi cum să nu votaţi dumneavoastră? Deja eram prieteni. Era prima dată în viaţa mea când votam şi mă gândeam băi, eu votez ultimul. când încep ăştia să numere voturile vor da peste ale mele primele şi vor realiza cu cine am votat şi s-a dus dracului secretul votului.

Aşa că am votat cu Iliescu. Nu mint. În mintea mea, atunci, deja ştiam că parlamentul e mai puternic decât preşedintele, aşa că am votat cu CDR la parlamentare şi cu Iliescu la preşedinţie, am zis eu în mintea mea că nici nu supăr pe nimeni, fac eu şi un echilibru între puterile statului şi nici nu iau bătaie de la profesorii ăia din sat. Plus că ştiam că peste două săptămâni votam la mine în oraş unde nu ar fi aflat nimeni că, de fapt, eu ţineam cu constantinescu (c mic). Am băgat buletinele de vot la senatori şi la deputaţi cu CDR, pe ăla de la preşedinţi la preşedinţi şi hai, număraţi. Eu nu am numărat nimic, eram observator.

Dar nu s-a numărat chiar aşa, simplu. Când ne-am întors din cancelarie ne-am întors cu băutura după noi. Eram în Vrancea, mă, patria vinului, ce era să facem? Acuma, deja stăteam la catedră cu profesorii în clasă, eu cu paharul de vin pe masă şi cu o scrumieră, deja nu mai fumam în cancelarie, fumam în clasă, iar profesorii numărau. Părea ireal. La un moment dat, ei au rămas fără vin. Haideţi, domnul observator, nu mai aduceţi nişte vin din cancelarie? M-am dus. Că eu sunt un tip disciplinat, fac ce îmi spun profesorii. Ba chiar mai mult decât atât. M-am întors cu două bidoane de câte un deca de vin, plus carafe, plus ceva de ronţăit, să aibă acolo, cât numărau.

Rezultatul alegerilor era previzibil. Dar nu mai conta. Eu mă mai uitam să nu se facă şmenuri. Totuşi. Deja aveam pe catedră un pachet de ţigări, o scrumieră, o brichetă, un pahar de vin şi o carafă de vin, plus un bidon de 10 litri de vin lângă. Iar profesorii numărau. Dar din nou, toţi eram beţi. La un moment dat, profesorul de fizică, cel mai muci dintre noi, nu mai importă de la ce partid era în comisie, dispare un minut şi apare înapoi cu un ciocan în mână şi spune că el sparge urna de la voturile de la senat, că ştie el că acolo sunt voturi în plus. A ieşit o încăierare, mă uitam ca prostul de la catedră cum se încleştau profesorii în clasă, pe geam se uitau la noi uimiţi ăia de la forţele de ordine de afară care nu îşi dădeau seama ce dracu se întâmpla înăuntru.

Până la urmă, îl imobilizează, îi iau ăia ăluia ciocanul din mână şi mi-l pun mie pe catedră. Aşa că ajunsesem să am pe catedră scrumieră, pachet de ţigări, brichetă, pahar de vin, carafă de vin şi ciocan, în timp ce profesorii făceau panaramă, îmi venea să dau eu cu pumnul în catedră şi să le zic "vă dau afară!". Dar i-am lăsat în pace. Cert este că numără ăia voturile de la deputaţi, de la preşedinte şi când numără şi la senatori, surpriză cât casa, proful de fizică avea dreptate: la senatori erau vreo 30 buletine de vot în plus. Dar lui nu îi mai păsa, era atât de beat încât nu putea să articuleze o părere, se exprima prin semne. Şi o rezolvă comisia, mă.  Ştiţi cum au făcut? Nu au mai stat să vadă cu cine ce a votat pe buletinele alea. Deja era spre dimineaţă. Au luat  voturile alea în plus şi le-au pus pur şi simplu în funcţie de câte voturi fuseseră obţinute până atunci proporţional.

Cum or fi ajuns acolo? Le-au băgat unii greşit, o fi fost fraudă? Nici azi nu cunosc răspunsul. Eu nu ştiam ce să scriu în procesul meu verbal, aia era problema mea. Le-am zis să îmi spună ce au scris şi ei acolo la ei, aia am notat şi eu şi aia a fost. Am plecat cu personalul de 5 dimineaţa de la secţia de votare crâncen de beat. Dar aveam treabă, după-amiaza aveam şcoală şi trebuia să trecîntre timp şi pe la biroul electoral să îmi pună şi ăia o ştampilă pe hârţoagele mele. Şi fix când am ajuns la Focşani mi-am adus aminte că uitasem să îi pun pe ăia de la secţie să îmi pună şi mie ştampila aia a lor, să demonstrez că am fost şi eu acolo, să îmi dea oengiştii ăia banii pentru prezenţă. Şi preşedintele biroului electoral, procuror, judecător, ce era el, m-a crezut şi mi-a ştampilat. V-am zis că la Vrancea rezolvi orice.