vă ştiţi voi care, vă rog să încetaţi să-mi mai daţi linkuri către formulare de adeziune la Alianţa Pulii Mele. Că eu de acum aşa o să o denumesc. Cum puteţi să fiţi atât de naivi? Chiar credeţi că s-a întors Cristos pe pământ să vă salveze şi puteţi afla asta doar de la prieteni pentru că nu vor televiziunile să vă anunţe? Asta e cea mai simplă cale spre dezastrul total, prieteni, credinţa oarbă în nişte profeţi falşi şi până nu demult secreţi. Sunt prieten cu voi, mă simt obligat să vă ajut măcar cu un sfat.Gratis, nu trebuie să mă trimiteţi în parlament pentru asta.
Nu e momentul să ne învăţăm caii să danseze. Când negrul devine alb, iar albul devine negru, când nu mai ştii ce e bine şi ce e rău eşti cel mai predispus să îl asculţi pe cel care te minte mai frumos şi eşti cel mai vulnerabil. Ştiu, nu suntem într-o criză, suntem în mai multe în acelaşi timp şi disperarea e mare. Dar în situaţii din astea, cel mai calm câştigă şi cel mai înspăimantat pierde, pentru că uită că nu există miracole în vremea noastră.
Au păţit-o mulţi. Roma a căzut pentru că şi-a rugat duşmanii să o apere. Bizanţul a fost cucerit şi jefuit prima dată tocmai de cruciaţii veniţi să îl salveze de atacul păgânilor. Amerindienii cu imperiile lor au fost exterminaţi aproape de tot de o mână de europeni pentru că s-au apucat ei să se războiască între ei chiar când nu trebuia. Pentru că da, cel mai periculos duşman e cel din interior. Ăla care te trădează şi te minte în numele Patriei doar ca să ajungă el şeful tău şi să îţi hotărască soarta. Câteva exemple că te minte şi că e făţarnic:
Dacă te plimbi prin pădure ş dai peste unul cu drujba în mână, nu încerca să te înţelegi în germană cu el, că nu e austriac, e român şi s-ar putea să folosească drujba aia pe tine. Oricum o să îl vezi din nou mai încolo pe net explicându-ţi cum ne distrug străinii natura, imediat după ce termină el de vândut pe "oiro" copacii pe care i-a furat.
Lumea e speriată şi toţi profitorii jubilează dând peste cap tot ce însemna bun simţ. Să te tăvăleşti prin faţa jandarmilor fără să te fi atins nimeni nici măcar cu un deget a devenit un act de curaj. Să o laşi pe una gravidă şi dup-aia să o laşi de tot înseamnă acum că eşti un om cu principii. Să fii urmaşul Brătienilor înseamnă să te cheme Gigi Becali. Azi, nu eşti socialist adevărat dacă gardul de la casa mă-tii nu are kilometri lungime. Şi tot aşa, numai lupi moralişti. Dar Unirea, mă? Totul până aici.
Eu sunt un produs al Unirii. M-am născut în Dobrogea din mamă moldoveancă şi tată ardelean, stau la Bucureşti şi am naş oltean. Pentru mine Unirea e ceva foarte personal. Până şi liceul pe care l-am terminat se cheamă Unirea Focşani. Şi oi fi terminat eu liceul şi alte chestii, dar simt că în continuare noi, ca ţară, Unirea nu am terminat-o. Şi vin unii şi cer voturi pentru ea fără să explice cum vor s-o facă şi eu să îi cred? Şi-n plus, credeam că Unirea ar trebui să fie între noi, nu împotriva altora. Cine se urcă pe idealul meu doar ca să fie el la putere va fi mereu duşmanul meu. Aşa că nu, mulţumesc, eu nu vreau să fiu membru în Alianţa Pulii Mele şi aveţi grijă în ce vă băgaţi, că e plină istoria de inşi din ăştia care au zis că îşi salvează ţara şi s-au dus la fund cu ea.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu