Eu sunt fan Florin Salam

Ficţiune

Eu sunt fan Florin Salam. De când am început să ascult manele non-stop cu forţa la muncă (bine, şi acasă, că manele, asta ascultă şi colegii şi vecinii), na, a trebuit să-mi aleg un artist. Şi o melodie, că oricum le ascultă pe aceleaşi pe repeat, chiar dacă par multe. Dacă vreţi, vi le cânt, că deja le ştiu versurile. Şi pentru că le tot auzi, până la urmă îţi alegi una, nu ai ce face. Bănuiesc că e dintr-un instinct din ăla de nobil medieval, de pe vremurile când te condamnau ăia la moarte şi te lăsau pe tine să-ţi alegi metoda de execuţie. 

Preferata mea e Foc foc feat. Mr Juve. Ştiu versurile, v-am zis. Le ştiu de la cât am ascultat, pardon, auzit melodia, nu pentru că aş repeta-i eu în duş. Dar Florin Salam nu e manelistul meu preferat pentru talentul lui muzical. Totuşi, mi-am petrecut copilăria cu Nirvana şi Pantera. Nu. E preferatul meu pentru stilul lui de viaţă. Aş vrea să pot să fiu şi eu ca el. Pentru că atunci când are el vreo cântare pe la vreo cârciumă românească de prin Italia e aşa: lumea îi pregăteşte o masă cu de toate, mâncare, băutură, două fete, tot ce trebuie.

Dar omul e pe cox. Bine de tot. Tot timpul. De asta mă gândesc cât de greu i-a fost în spital acuma, cu covidul ăsta. Şi nu vrea nimic de la organizatori. Adică ba da. "Marfă, daţi-mi marfă", asta le spune înainte de concert. Şi e la modul tu te duci cu Florin Salam la tauletă şi nu se pişă nimeni. Scoţi marfa şi faci cinci liniuţe pe rezervorul de la veceu. Două pentru tine, două pentru el şi una de rezervă. El le trage pe nas pe ale lui, pe ale tale, pe a cincea şi-o freacă pe gingii şi te întreabă:"mai ai?". De/asta sunt eu fan Florin Salam.