Pentru ciorba de ieri (nu intru în reţete acum, deşi am făcut ceva ce n-am făcut niciodată la o ciorbî, dar nu regret deloc), m-am dus la supermarket şi am luat şi juma' de scăricică afumată. Vreo cinci coaste din alea, că nu aşteptam musafiri. Vânzătoarea:

-18 lei. O împachetez?

-Poftim?

-Dacă v-o împachetez.

(Nu ştiu dacă a vorbit cu cratimă.)

-Păi, n-aş băga-o în ruccsac aşa.

-Nu, că de multe ori, clienţii, când văd cât costă, se răzgândesc.

Acuma, oi fi având eu faţă de boschetar cu barba asta sau de intelectual sărac cu ochelarii ăştia, nu mai contează, cert este că femeia îmi făcuse deja un fel de profiling, dar nu m-a deranjat. Ce m-a deranjat a fost faptul că am coroborat instant ce se întâmpla acolo cu ce se întâmplase la coadă la întreţinere cu câteva seri înainte. Toţi aveau câte 600, 700 de plătit. Dublu sau mai mult faţă de anul trecut. Cum să fie atât? N-avea nimic nicio logică. Nici salariile angajaţilor  distribuitorilor n-au crescut aşa de mult, nici taxele, nici impozitele, nici preţurile, de fapt, la producător, toate au crescut doar pentru tine şi pentru mine. Eu ştiu că e război, ştiu că e criză, ştiu că e piaţa volatilă, dar vi se pare că e penurie de ceva pe undeva?  Ne batem pe căldură? De unde creşterile astea? E cumva ceva gen "după noi, potopul" şi se aşteaptă cineva să adunăm cu toţii chestii, ca hârciogii? Atunci, cum aduni apă caldă? Trebuie făcut c e v a.