Tocmai ce mi-au amintit unii ce mă dezgustă pe mine cel mai mult în metrou: sărutatul între ei cu zgomote şi ţucăieli fix la urechea mea. Poate să fie şi în autobuz. E acelaşi lucru. Nu mă enervează. Îmi face o scârbă chestia asta de-mi vin tot felul de chestii în cap. De exemplu, să-mi imaginez că-i bat cu o scândură de veceu udă. Asta, ca să nu-i bat cu un drug de fier ud, că suntem oameni,  ce naiba. Sau că-i dezbrac complet, le arunc hainele şi na, "hai, mă, iubiţi-vă, uite, vă las eu".  Ori că-i duc pe un câmp şi-i las acolo tot dezbrăcaţi pe vremea asta, "vedeţi, aici aveţi intimitate, faceţi-vă treaba" şi că plec. Plus alte gânduri din astea. Bineînţeles că nu aş încerca să le pun în aplicare, dar zic îh. Măcar asta îmi permit să fac.

 Măi, cald afară. Am fost plecat şi eu cu nişte treburi. N-a mai fost aşa de cald de nici nu mai ştiu când. Adică ba da, ştiu, de pe la revoluţie, când au fost vreo 16 grade afară. Nu am habar cum e la voi, dar la Bucureşti e aproape crăciun şi eu tot nu port chiloţi pe dedesupt. Păi, pe vremea mea, în perioada asta nici n-aveam curaj să mă uit pe geam fără izmene pe mine. Să sperăm că nu ne trezim din nou cu vreo iarnă prin mai.

 Pfoai, nu-i mai suport pe ăştia cu petardele. Bă, nici măcar nu e crăciun sau revelion. Oare nu rămân fără până atunci? OK, la magazin le cere buletinul dacă pun mână de la mână să ia o sticlă de vodcă sau un pachet de ţigări şi probabil de-asta le rămân bani de petarde. Dar cât de piroman să fii? Nu pot să fumeze şi ei iarbă, ca toţi băieţii?  Nu au net, să facă şi ei un chat sau să se uite la nişte p0rn? Băi, câteodată zici că e război în cartier. Chiar aş prefera să le dea ăia vodcă. Se sperie câinii din cartier, fac panaramă, poate se sperie vreo babă din bloc şi face infarct etc. 

Ieri a explodat o chestie imensă la geamul meu, eu stau l etajul 1, nu la parter, eram pe scaun în bucătărie, am văzut flama, am auzit bubuitura şi mi-au căzut nişte bucăţi din petarda aia pe pervaz. Plastic, nu carton, una încă o am. Ştiţi cum s-a auzit? Dom'le, aia nu mai e pocnitoare, aia e grenadă. Şi era clar aruncată spre bloc, nu pe jos.Niciodată n-am făcut ce urmează spun că am făcut în momentul ăla: am deschis geamul şi am urlat:

+PIŞA-V-AŞ ÎN STOMAC!

Dar chiar nu face nimen nimic? Este o ilegalitate ce fac ei. Unde-i miliţia, unde-i jandarmeria şi cine o mai fi? Nu ştiu, având în vedere ce se întâmplă, efectiv, discutam cu un prieten doctor şi i-am zis "sper să ajungă clienţii tăi sau să-i văd la ştiri numărând câte degete mai au". Deşi, na, cine ştie dacă se pricep să numere, având în vedere ce minte au.

 Când eram bighidiu şi mă mai găseam cu ai mei, îmi citeau câteodată o poveste seara. Nu toate erau cine ştie ce, de-asta m-am gândit "eee, lăsaţi că învăţ eu să citesc şi o să citesc dup-aia ce vreau eu, nu ce-mi citiţi voi". Dar după ce am învăţat să citesc şi m-am dus la biblioteca şcolii să iau şi eu o carte, tot la mâna altora am ajuns, că nu ştiam ce să aleg. M-am dus pur şi simplu, duamna mi-a făcut o fişă şi m-a întrebat ce carte vreau.

-Puteţi să-mi recomandaţi dumneavoastră ceva?

-Ăăă, poftim: "Cei trei muschetari".

M-am dus cu ea acasă şi după trei pagini mi-am dat seama că nu prea îmi place. Aşa că a doua zi m-am dus cu ea înapoi şi  cu mintea mea de clasa a doua i-am zis:

-Gata, am citit-o, daţi-mi alta.

-Nu ai citit-o, te duci acasă şi o citeşti.

Mi-a fost o ruşine, mvai, m-am dus acasă şi am citit-o de dracu a luat-o, m-am întors după o săptămână cu ea citită bine de tot şi am devenit dup-aia cam cel mai avid cititor de pe acolo, mai erau colegi care mai citeau, aveau şi ei fişă din aia, eu aveam 3 fişe, ataşate cu o agrafă. Nu mai zic că eram abonat şi la biblioteca judeţeană, şi la biblioteca judeţeană pentru copii.

Cunoştinţele de familie, neamurile etc. au aflat că mie-mi plac cărţile, aşa că atunci când ne vizitam, câtodată, primeam cadouri cărţi. Primisem la un moment dat o carte superşmecheră. O carte cu modele de compuneri literare. Şi am făcut greşeala să mă duc cu ea la şcoală şi să o pun pe bancă. A venit învăţătoarea:

-Nu mi-o împrumuţi şi mie?

-Da, tovarăşa.

Eram pe vremea aia. După vacanţă m-am dus:

-Tovarăşa,, ştiţi, ăăă, cartea aia?

-Am donat-o bibliotecii.

Am luat foc. Fmm, cum plm donezi tu cartea mea?? Bine, asta m-am gândit, nu am spus, că ea avea o palmă din aia grea, de nevastă de procuror. Şi-am zis bine, pentru asta, mă duc la bibliotecă, îmi împrumut cartea şi nu o mai dau înapoi. M-am dus, am zis bună ziua, cutare-cutare, vreau şi eu cartea aia.

-Nu se poate, deoarece este doar pentru profesori.

M-am enervat şi mai tare. Nici măcar nu ştiam ce să fac. Să mă duc să vorbesc cu părinţii despre furtul ăsta? Taiică-miu era mereu plecat, iar maică-mea era mai pasionată de bibelouri decât de cărţi. Aş fi obţinut maxim un "lasă, mă, ai contribuit şi tu la Educaţie". Eram atât de nervos încât ajunsesem să mă gândesc să ajung primul elev care sparge o bibliotecă să-şi recupereze cartea lui.

Până la urmă, m-am resemnat. Am zis asta este, nu prea mai am ce să fac, sper ca măcar profesorii să înveţe ceva din cartea aia, dacă spune madam că e pentru ei. Numai că, de fapt, adevărul ştim toţi că-i altul, mie mi l-a confirmat proful meu preferat,. ăla de ştiinţe sociale: nu mai ştiu cum a zis-o el, am să folosesc  cuvintele mele: dacă dai un test IQ într-o canelarie, va rezulta un adevăr trist.

 Am dat şpagă. 

M-am întors de la mare şi eram muci. Cumva, deşi nu sunt doctor,m-am gândit la ce aş putea să am şi m-am dus la spitalul de infecţioase. Mi-era rău în toate felurile, dar mai ales mă durea capul. Pe mine, pe care nu mă duruse capul niciodată. Duamnele m-au internat şi mi-au rezervat un salon separat, ca să mă izoleze, că m-au considerat suspect de meningită, că era şi o perioadă în care era o epidemie de meningită atunci. 

Separaţia nu funcţiona fantastic, că spitalul era unul vechi şi veceurile erau la comun şi trebuia să le împart cu ăia cu TBC sau hepatită, nici măcar nu mai contează că erau turceşti. Dar mi-au dat tot ce era mai bun: Augmentin, ăla mare, nu ăla mic.Şi deşi eram în izolare, că poate eram contagios, aveam dreptul la vizite, a venit prietena mea să îmi reproşeze că de ce nu plec mai repede din spital şi prietena prietenei să-mi aducă portocale.

Eram singur într-o cameră cu 5 paturi. În fiecare noapte mă mutam în alt pat. Transpiram atât de tare încât transpiraţia trecea şi prin pernă şi prin saltea şi devenea rece şi nu mai puteai să dormi acolo. După vreo 3 zile de Augmentin,mi se umflase ficatul atât de tare de  începusem să arăt precum copiii ăia malnutriţi din Africa, eram schelet, dar aveam burta mare. 

Dar în a cincea zi mă simţeam mai bine, îmi veniseră şi rezultatele de la analize, era sinuzită, nu meningită şi mi-au dat drumul acasă şi mi-au zis să vin peste nu ştiu câte zile la un control. Şi când am venit la control a fost momentul când am dat o şpagă: un buchet de flori.

 Acuma, între anul I şi anul II de facultate aveam nevoie de o sesiune de practică. M-am dus la tribunal, că eram la drept, na. Am întrebat un amic mai mare, avocat, cum pot să fac să fac şi treaba respectivă şi să iau şi hârtia aia că am făcut practică.

-Ce drept îţi place?

-Dreptul penal.

-Bine, vino vineri, că e zi de arestaţi.

M-am dus şi am constatat, atunci, în ziua aia că, de fapt, cei mai mari infractori erau avocaţii, procurorii, judecătorii, grefierii,nu ăia din boxa acuzaţilor. Nu zic că învinuiţii erau nişte victime. Că am auzit o conversaţie între unul dintre ei şi unul din sală de mi s-a sculat părul din cap:

-Ce mai face cutare? Am auzit că că s-a combinat. Lasă, o calc pe cap când ies afară.

L-am şi întrebat dup-aia nişte chestii pe tipul ăsta şi mi-a zis că ei, avocaţii, nu lucrează cu îngeri şi că tot ce pot să facă e să încerce sî le uşureze situaţia clienţilor lor. Duse gândurile alea învăţate la televizor în anii '90, cu tine, avocat, salvând lumea de acuzaţii aiurea. Oricât s-au contrazis ai mei între ei ce ar fi mai bine, am realizat că eu nu pot să lucrez în sistemul ăla. Dar măcar de gura lor trebuia să termin şcoala, aşa că m-am dus să-mi fac sesiunea de practică la primăriăe. Că şi acolo se lucrează cu legi.

-Uitaţi, aşa, aşa, am şi eu nevoie să fac treaba asta pentru facultate.

-Mda, vii mâine dimineaţă şi începem.

M-am dus zilele alea în fiecare dimineaţă şi mă trimiteau, du-te la direcţia relaţii publice, îţi explică ei, du-te la direcţia dezvoltare, du-te la direcţia de asistenţă socială, şi peste tot eu voiam să învăţ, să ajut. Nicăieri n-a durat mai mult de 5 minute. Orice fvtai decent durează. ştim cu toţii, mult mai mult. Duamnele (da, sună misogin, dar nu este, pur şi simplu erau femei). îmi spuneau să învăţ legea X, dar, de fapt, n-am simţit nicio secundă  că sunt util sau că mă învaţă, de fapt, ceva practic. Ce o fi fost în capul lor? Că mă întorc după facultate şi le fac concurenţă? Că stau acolo şi aud mişmaşurile şi bârfele lor? Nici măcar o cafea nu m-au lăsat să le fac.

-Hei, 'neaţa, te duci acasă şi înveţi legea cutare pe anul cutare, că noi cu asta lucrăm.

 Şi aşa a fost până la sfârşit. Am scris un referat despre practică să mă duc cu el la facultate  şi puteam să scriu acolo MVIE DINAMO, mi l-au semnat fluierând, fără să arunce un ochi pe el. Deşi am învăţat, am simţit că nu am învăţat nimic. Nu m-a întrebat nimeni dacă, de fapt, am citit măcar legile alea. Mi-am spus la urmă că niciodată nu o să lucrez pentru statul român.

 Băi, mă deranjează ce văd de nişte zile la televizor la ştiri mai tare decât de obicei. Anume, abordarea cu treaba din Gaza. Este unilaterală, frate. Toţi ţin cu o singură parte. Adică, na, eu, care am lucrat cu refugiaţi de război din Ucraina şi am văzut ce poate face războiul din tine,şi  sincer, dintre ruşi şi ucraineni, ţin cu Ucraina, Dar în conflictul ăsta care nu e mai nou, e mai vechi decât ăla din Ucraina, am văzut că da, unii au omorât sau au luat prizonieri sute de oameni nevinovaţi, după care alţii au omorât vreo 15000 oameni, dintre care jumătate erau copii. În ochii mei, una dintre părţi sunt terorişi, cealaltă parte sunt criminali de răboi. Ei, în războiul ăsta am voie să nu ţin cu nimeni sau e incorect politic?