Am zis că va urma. Maică-mea  cofetăreasă, se ruga de mine cu cerul şi pământul să nu mă duc la cofetărie.

-Tu ştii ce bagă alea în prăjituri? În loc de lapte bagă apă, în loc de unt bagă margarină din aia proastă, în loc de zahăr bagă miere industrială, citronada aia pe care o beţi voi acolo nu a văzut vreo citrică în viaţa ei... zi-mi ce vrei şi îţi fac eu!

Într-un fel, avea dreptate. Dar mai erau două probleme: pe de o parte da, mâncam ecler şmecher acasă, par egzamplu,  numai că nu puteam să mă bucur de el, că de fiecare dată când îmi punea o prăjitură în faţă  se aşeza şi ea la masă şi mă punea să îi explic de ce am luat eu 9 la Fizică şi Otilia 10 şi evident că îmi stătea prăjitura în gât. 

Pe de altă parte, era o chestie de socializare.Aveai televizor, dar te uitai la el degeaba, mai aveai variantele să mergi la cofetărie sau la o miuţă sau la bibliotecă, dar asta, ultima, na, nu e pentru toată lumea. Bodegile se închideau devreme - nu asta era problema noastră, a copiilor. Mersul la cofetărie era una dintre puţinele opţiuni pe care le aveam. (Va urma.)