Ăsta stătea la coadă la hipermarket sau cum s-o fi scriind. Greu, coadă lungă, știți. Dar era un om răbdător. Își pusese catralionul de chestii de cumpărat în coș. Apoi.  Pe banda aia, cum ar veni.  Treburi de mâncare. Or de băut. Sau și. Dar. Spre deosebire de altă dată, când o babă i-a împins cumpărăturile greșit și el nu i-a zis "ce faci, madam???" ci a lăsat-o în pace, situația a luat-o altfel.

-Na, mă bag, plătesc cu cardul.  

În spatele lui, un ins. Mai în etate, așa. Urmează a doua chestie, berea. Duamna se uită la el, el spune:

-Nu e a mea, a domnului.

El (domnul):

-Da, e tot a mea, ce-am dat până acum e cu cardul, asta  e cash. 

-Aaa!

-Da, așa este, m-ați prins! (Râzând ca un nebun)

-Face asta ca să nu-l prindă șefa când se uită pe bon acasă!

-Corect!!!!

-Păi, așa fac și eu!!!!

Domnul a râs ca un dement. A râs în tot magazinul. A râs când ieșea din magazin. A râs în intersecție, a râs în drum spre casă. A râs acasă. E bine.