Mi-am amintit de mine mai devreme, de pe când eram cu mâna spânzurată după operație și mă chinuiam să deschid ușa blocului cu una singură și o vecină pensionară plictisită mă lua la salturi că de ce deschid ușa cu piciorul. "Pentru că așa pot, madam, cu mâna și piciorul, cu ce vrei s-o deschid, cu o mână și cu gura?! Nu mai bine mă ajuți?!" îmi venea să urlu la ea, dar n-am făcut-o, mă știți pe mine. Dar azi din nou mi-am adus aminte că ușa aia e greu de manevrat, mai ales pentru incapacitați temporar sau permanent ori pentru bătrâni sau copii. Că mă pregăteam să intru și-am auzit din spate "Nu mă aștepți și pe mine?". Era vecinul meu bătrân spre foarte bătrân de la nu știu ce etaj. 

A durat ceva până a ajuns la ușă, dar l-am așteptat, nicio problemă. Penultima dată când l-am ajutat cu ușa a fost ciudat, iar ușa aia a văzut multe, vă zic. L-am ajutat cu ușa și era să-l ajut de toți banii. L-am prins din urmă când se chinuia cu ea și-am zis în capul meu stai așa, și-am tras ușa cu tot cu el, de era să-l arunc în grădină, că la el era așa, un fel de combinație, trăgea, dar se și sprijinea de ea. Și na, când ai văzut cum e să te chinui cu o ușă o perioadă și nu-ți dai seama cum e să te chinui cu ea tot restul vieții nu știu ce fel de om ești. Deci, așteptaj. A ajuns, a urmat uzualul schimb de politețuri, după care zice:

-Asta-i scara?

-Da, asta-i scara A.

-Nu, dacă asta-i scara.

Se referea la treaptă, că e și o din aia acolo.

-Da, da. Mă gândeam că vă refereați la scara-scară, că eu le-am confundat o dată.

-Eh, ești mai nou.

"Eh, eram mai beat și mai drogat, dar între timp m-am lăsat, că au trecut vreo 12 ani de când stau aici, dar să știți că pe vremea aia am avut și un episod când am greșit etajul, dar, din nou, m-am lăsat. A, v-am mai spus că m-am lăsat? Și chiar da, m-am lăsat." Dar nu i-am zis că m-am lăsat. I-am zis atât:

-Eh. Era întuneric. 

Ne despărțim și o iau înainte și-l aud din urmă:

-Eh, mergi la vot?

-Eh. Da.