Prinţesa mea

Futu-i dumnezeu’ mamii ei să-i fut, frumoasă mai e maşina aia... asta era vorba lu’ tata când era el impresionat de câte o chestie. Bine, să zicem că avea o scuză – facea parte din grămada ordonată de testosteron alcoolic căreia îi zic aştia Armată şi-o pun tot timpul în topul încrederii pe locul I ca pe sfintele moaşte ale sfintei Parascheva di la Ieş. Io m-am mai rafinat, adică n-am înţeles prost exemplul dat de bătrânu’ şi n-aş putea zice „ce bună-i mâncarea asta, băga-mi-aş pula-n ea”.

Bine, ştiu, lumea nu mă crede, probabil mulţi îşi închipuie că io vin acasă şi-o salut pe iubirea mea cumva gen “să moară mama, hai, că mi-e o foame de-mi bag pula-n mă-sa, hai, în pula mea, să mâncăm, ce pula mea stăm nemâncaţi ca labagiii? Dă-o în morţii mă-sii de treabă că-mi bagi pula-n ea!” Ei bine, nimic mai greşit. Eu trăiesc cu convingerea – gresită, poate, că înjur doar atunci când ceva sau cineva merită. Pentru că să te înjure Cristean înseamnă că meriţi. Înseamnă că l-ai făcut să-i pese. Şi asta e ceva.

Şi încă o chestie. Lumea, când aude „pula”, imediat se scandalizează, de parca n-ar fi vorba de chestia aia pe care nu s-ar jena s-o bage în gură la primul semn că te lasă când ai nevoie de ea mai mult. Ca să nu zic de alea care consideră sexul oral sex normal, că e mai uşor să-l faci în veceu în tren sau în vizită la cineva. Dar ele nu înjură. Eu cred că poţi înjura fără să jigneşti Şi nu mă refer la exemplul dat de tata. Altceva. Io nu-mi înjur femeia. Cu siguranţă nu de faţă cu ea. Glumesc. Ideea e că dacă înjuraturile astea se adresează de cele mai multe ori unor chestii absente, de ce se simt jigniţi de ele tocmai ăia din jurul tău? Nu vi se pare o prostie? Cu ce te deranjează pe tine dacă eu îl înjur pe băsescu?

Dar, evident, nu despre asta vroiam să vorbesc. Vroiam să vorbesc despre cârnaţii siniştri, despre românii ţiganizaţi care-şi îndobitocesc plozii cu „prinţisorul meu/prinţesa mea”. Toţi muritorii de foame au prinţi acasă. Io mi-aş învăţa copchilu’ toate înjurăturile pe care le ştiu mai degrabă decât să-l spal pe creier şi să-l conving că e „prinţ”. Chiar şi numai pentru mine şi pentru mă-sa. Voi şi cu ciutacu, futu-vă-n gură. Ăla are împărăteasă acasă. Şi moştenitor. Sper să nu-i lase moştenire caracterul. Nu vă mai bateţi joc de mintea copiilor, bă, nu-i mai dezorientaţi, nu sunt prinţi si nici nu vor fi, lăsaţi-i să înveţe singuri ce sunt. De când morţii mă-tii merg prinţişorii şi prinţesele cu metroul???