Plouaţi

N-am inteles multa vreme de ce Pacino si DeNiro sunt sau par asa afectati. Bosumflaţi, serioşi sau plouaţi in cur, cum imi place mie sa le mai zic oamenilor care par atat de preocupati de ceva tot timpul si au faţa aia de parca asteapta o clisma si nu stiu despre ea decat ca e o chestie care se face in cur. Dar dupa un timp, m-am prins. M-au ajutat si niste actori celebri, si niste cunoscuti de-ai mei si nu in ultimul rand, creierul pe care mi l-a dat statul, carora tin sa le multumesc pe aceasta cale.

Inainte de Dog Day Afternoon, intr-o noapte neagra, pe Al Pacino si pe niste prieteni de-ai lui i-a oprit politia, care nu intelegea la ce ti-ar trebui masti de schi si pistoale vara, noaptea, in mijlocul orasului. El n-a patit mare lucru, asta pentru ca, probabil, invatase mai bine ca altii valoarea tacerii. Dar tacerea nu e numai atat. Desi se zice ca e mai bine sa taci si sa pari prost decat sa vorbesti si sa confirmi, pentru multi, tacerea, preocuparea a fost insasi cheia succesului in viata.

Aerul serios vinde. Iar lumea cumpara. Si nu in modul ala frivol, penibil, gen poze cu celebritati feminine care sunt cunoscute ca artiste, desi toata lumea le recunoaste, de fapt, drept bune de pula. Si nici ca Robingo. Stiu o gramada de lume privita cu admiratie doar pentru maniera eleganta in care ea tace si se uita in scarba la ceilalti, la modul "tu ce sa-mi sugi pula vrei si de ce ma disturbi din meditatia mea cu influente transcedentale prin care vreau sa descopar scopul intelegerii, lucru care va va ajuta pe voi, labagii muritori, sa va perpetuati specia patetica si penala?" Iar ei, de fapt, sunt praf pe dinauntru. Sunt goi. Dar na, e si asta o metoda sa pari tare. Una buna, se pare.