Străvechea artă a înghiţiturilor mici (LXXXVII)

E seară, după o zi complicată,  eşti cu prietena acasă, te bucuri şi tu de o bere şi un film.
-Trebuie să vorbim.
Tu te gândeşti: "iar vrea să vorbim. Ce am mai făcut?" Dai din umeri:
-Hai  să vorbim.
Te aşezi cu ea la masă, faţă în faţă şi începe războiul psihologic. Ea îl începe, vreo două minute nu zice nimic, aşteaptă să greşeşti şi se holbează la tine cu ochi în care simţi înţelepciunea vânătorului ancestral care prima dată îşi studiază prada, apoi lucrează cu capcane. Nu te mişca! Ai 85% şanse  să descoperi că orice ai spune e greşit. Las-o pe ea să vorbească. Spune-i maxim:
-S-a întâmplat ceva?
-Ştii bine ce s-a întâmplat. Trebuie să vorbim.
Tu, linişte, pauză. Te şi gândeşti: ." nu ştiu ce s-a întâmplat. Ce dracului s-o mai fi întâmplat?".
-Păi, nu vorbim? Uite, eu vorbesc.
-Nu, tu înţelegi greşit sau te  faci că nu înţelegi. Trebuie să VORBIM, Cristian. Pentru că noi nu mai vorbim.
-Uite, asta am observat şi eu, dar e adevărat că şi programele noastre sunt cam diferite. Io-s plecat o grămadă, asta e, când nu sunt eu plecat de multe ori eşti plecată tu. Dragostea cere sacrificii, Dana.
-Păi, eu nu fac sacrificii?! Dar tu nu dai nici măcar un telefon!
-Aşa e, eu n-am crescut cu telefon, îl folosesc mai mult pentru urgenţe şi chestii importante şi în general mă sună lumea pe mine, nu eu pe ei. Şi mai şi locuim împreună.
-Şi să-i dai măcar un telefon iubitei tale să-i spui că o iubeşti aşa.,  din când în când, nu e important?
-Dar de ce nu sună ea? Şi-n plus, îţi spun asta înainte să ne culcăm cam în fiecare noapte când sunt acasă.
-Da, dar ai spus-o vreodată în public?
-În public ce înseamnă? Să opresc lumea pe stradă şi să le zic că iubesc o fată, Dana, nu o ştiţi voi? Ştiu prietenii mei - e ceva, ştiu apropiaţii, ce să fac, să umblu cu tricou cu tine pe mine? Dar na, asta cu telefoanele, ţi-am zis, e şi chestie de educaţie şi e şi din pricina faptului că am treabă.
-Tu ai treabă non-stop.
- Îmi pare rău, nu ştiam că te deranjează. Am să încerc să mă las.
-Aha, faci şi miştouri acum. Băi, tu-ţi baţi joc de mine?! Ţi-a păsat vreodată de mine?!
-Păi, tocmai ziceam că-ţi spun că te iubesc de fiecare dată când ne vedem.
-Nu-i adevărat! Nu-ţi pasă, ăsta-i adevărul.
Începe să plângă cu sughiţuri.
-Nu ţi-a păsat niciodată. Asta ai făcut, te-ai gândit numai la tine! Doamne, ce-o fi fost în capul ăsta al meu când din tot clubul ăla cu bărbaţi adevăraţi, nu egoişti insensibili ca tine, te-am ales? Alcool, îţi zic eu ce a fost, alcool şi iarbă. Aşa-mi trebuie, dacă-s proastă. De fapt, proastă nu sunt. Am doar gusturi proaste la bărbaţi.

Oftează, îşi aprinde o ţigară, îşi mai deschide o bere şi fumează privind în gol. Şi începe să se întrebe prima dată pe ea însăşi, aşa, cu voce sfârşită:
-Ce mă fac eu cu ăsta? Ce mă fac eu cu tine, Cristi? Ce ne facem cu relaţia noastră?!
Tu te gândeşti: "ce să facem? Nu a fost aşa de la început? Mai putem să reparăm acum ceva, după nişte ani aşa? M-am săturat de discuţii din astea inutile." Dar nu îi spui asta. Îi spui, laşi de la tine, că nu mai suporţi:
-Bun. Uite. Eu promit că o să încerc să mă străduiesc mai mult.
-Promiţi? Încerci? Ce vorbe sunt astea? Şi oricum le foloseşti mereu. În viaţă, oamenii de succes nu sunt cei care încearcă. În viaţă, oamenii adevăraţi sunt cei care reuşesc!
-Auzi, lasă-mă cu citatele tale. Dacă stau bine să mă gândesc, în episoadele alea ale noastre când eu încerc să termin şi nu reuşesc, nu pari deloc nesatisfăcută de relaţia noastră.
-Doamne, măiculiţa domnului, eu încerc să vorbesc serios şi uite la ce-i stă mintea ăstuia, oameni buni.
-Uite care-i chestia, te rog să nu mai ridici vocea, că iar te trezeşti la uşă cu boşorogul ăla din apartamentul de deasupra care ţi-a spus că ţi-ai transformat casa în salon de rendez-vous. Şi mai e şi 4 dimineaţa, am vorbit, ştii că am mai multă treabă mâine, eu trebuie să mă culc.
-Dar nu am terminat de vorbit.
- Continuăm mâine, promit. Mi se închid ochii, trebuie să mă odihnesc.
-Deci, nu să ne odihnim, iar vorbeşti la singular, numai tu să te odihneşti. Vezi? Ce ţi-am spus eu? Eşti egoist. Numai la tine te gândeşti, la mine nu.
Ăla e un moment bun să loveşti.
-Ştii ceva, Dana? Să mor eu dacă nu mă gândesc acum fix la noi doi. La cum o să ne despărţim noi la un moment dat, cu uneori nu te mai suport. Te plângi de un an de zile că nu eşti fericită cu mine. Dar de ce te mai chinui? Te ţine cineva cu forţa? Hai să ne despărţim şi am terminat daravela, dacă tot zici că nu merge.
-Dar cine a spus că nu merge? Cine a vorbit despre despărţire? Eu vreau să E V O L U Ă M, Cristian.
-Bine, e v o l u ă m, aşa facem. Ne iubim, suntem puternici, hai că vedem noi cum facem. Dar eu mă bag în pat. Eu încep să evoluez de mâine.
Şi vine peste tine, se încolăceşte în jurul tău şi spune galeş:
-Hai că vin şi eu în pat.
-Hai în pat.
-Vreau să facem ceva special în seara asta.
După o şedinţă din asta de partid, mai fute tu, dacă ai chef. În cuplul ăla doar ea mai avea chef la ora aia.
-Dana... Mă doare capul.