Potopul

Cică ce-i înăuntru contează, nu ce-i pe dinafară 

La un moment dat, eram la Focșangeles și a început o ploaie din aia apocaliptică. Prin anul I de facultate sau gen, dar eram acolo. Și m-am trezit cu vecinii și de la parter, și de la 1, și de la 2 la ușă (bloc cu trei etaje, că, na, Vrancezia, cutremure și eu stăteam cel mai sus).

-Ce faci, măi, Cristi, vezi că ne-ai inundat pe toți.

În secunda aia, m-am uitat în dreapta și am văzut că îmi ploua din lustra din sufragerie. În aceeași secundă, că mă mișcam repede pe vremea aia, m-am uitat în stânga și am văzut că îmi curgea apă din întrerupătorul de la curent de la bucătărie. N-am stat să le răspund pe loc, m-am azvântat și am scos instantaneu bușoanele de la contoar și m-am grăbit să azvârl tot ce aveam, prosoape, nu știu ce, să adun apa aia care îmi potopea casa. 

-Dom'le, e de pe bloc, nu-i de la mine.

-Păi, și pe bloc cum ajungem, ai cheie de acolo?

Asta mă întreba pe mine administratorul blocului, fost colonel în armată.

-Nu, dar vă pot da o rangă, spargem lacătul și mergem.

Cum, necum, cineva face rost de o cheie de acolo și iacătă-ne pe noi, vecinii,  sus, în mijlocul furtunii, al trăsnetelor și al fulgerelor, pe bloc.  Dădeam apa jos ca la concurs, cu găleata, cu ligheanul, fiecare cu ce avea. Cert este că până la urmă ne-am lămurit cine ne-a inundat: un deștept de la etajul 2. Blocurile alea aveau toate câte o scurgere, aveau acoperământul concav, nu convex, dar s-a gândit el să dea jos peretele de la bucătărie, să-și facă open space și a rupt și conducta aia de scurgere. Unii am preferat să o acoperim cu rigips sau gen, să facem ceva acolo să nu se vadă urăt, cum arăta inițial, dar el nu, boss, i-a dat la rădăcină. Nimeni nu l-a tras vreodată la răspundere pentru chestia asta. Însă, ce pot să zic, azi mă distrează în continuare că atunci vecinii s-au gândit la mine ca la vinovatul de serviciu.

Alta comemorare

18 august 1999

Un nor negru imens acopera pamantul si suge tot oxigenul din atmosfera. Lucrurile revin la normal numai dupa ce multe milioane de insi mor asfixiati. Supravietuitorii au pus bazele unei civilizatii utopice. Cel putin asa zicea un prevestitor la moda prin anii '50. Pfu, ce bine c-am scapat. De-aia e bine sa nu cititi mult SF, copii, mai ales chestii gen biblia.

De ce e naspa sambata dimineata cateodata

V-a trezit vreodata cineva sambata dimineata din somnul ala de dupa betia de vineri-noapte-pana-la-5 sa va zambeasca si sa va intrebe daca stiti ce se intampla dupa ce muriti? Pe mine da. Am luat revista aia a lor din reflex si cand m-am trezit cu ea in mana le-am trantit usa in nas. Desi stiu lume care i-a luat si la bataie. Mai simpatic, stiu lume care l-a luat si pe popa la bataie la o vizita pentru taxa de protectie pentru dumnezeu. Distractiv, ce mai...

Ei, ce legatura are chestia asta cu ziua de azi? Azi sarbatorim (sau comemoram) un numar de ani de la data cand un dement, William Miller pe numele lui, a decretat: gata, coae, murim, toata lumea, averea la mine, imbracati-va in alb si dati-i drumu' pe munte, in liniste, sa nu creati panica! Da, pe 21 martie 1843 s-a relansat moda "the end is near, jesus christ is coming!". Evident, evreul nostru preferat n-a aparut. Ei, a fost o neintelegere, o greseala de calcul. Bun. Vedeti ca vine pe 22 octombrie 1844. Normal, "jessie" avea alte lucruri in program si atunci. Ei, data urmatoare... Si tot asa.

Dupa cum stim cu totii, nici alte dati n-am avut onoarea. Dar nicio problema, Miller a lansat o moda. Dupa ce s-a dus singur sa vada ce dreacu facea isus de nu mai venea odata, membrii cultului lui si-au facut fiecare bisericile lor, printre care putem mentiona pe adventisti si pe prietenii nostri de sambata dimineata - martorii lui iehova. Unele dintre cultele astea merita articolul lor dedicat aici in blog, razi de te caci pe tine ce le poate caca mintea unora. Teoria mea preferata e aia cu Israelul saxon. Vom reveni.