Străvechea artă a înghițiturilor mici (XXIII)

Problema cea mai mare nu-i când ești singur. Problema cea mai mare e când ești singurul ca tine.
Și da, mai e o descoperire macabră - aia că nu ești cel mai bun lucru pentru sănătatea ta.

Străvechea artă a înghițiturilor mici (XXII)

Dragă jurnalule,

țin să te informez că de când nu ne-am mai auzit, adică de când am intrat eu în vacanță, am băut ca pe șantier. Acuma știu, mă cunoști suficient încât să nu-ți închipui că de sfintele sărbători o dau pe lapte degresat și teddy de morcovi. Dar există un motiv. Știu, cine are nevoie de motive când ai non-stopării de jur împrejur? Că de supermarketuri am primit telefoane special să mă feresc. Revenind. Da, există și-un motiv pentru care de sărbătorile astea o să beau mai ceva ca Armata Română la Revoluția din Decembrie 1989 (bilanț 1050 morți): actuala mea achiziție sau cucerire sau înfrângere sau cum s-o fi chemând îmi face de crăciunul ăsta fix ce mi-a făcut fosta la primul crăciun  când eram împreună și povestea aia știi cum s-a terminat.

Și-acum, că am găsit pe cine să dau vina, să deschidem o bere, să rulăm una mică și s-o gândim zen: singur n-am cum să fiu de crăciun nici dacă vreau. Și sărbătorile astea sunt doar niște chestii stabilite de alții și noi jucăm ca proștii cum ne cântă de 2000 de ani niște inși care ne mint în continuare, să nu trăim cu impresia că evreul nostru preferat și tizul meu era ghei. Și-n plus, la Betleem am îndoieli că se găseau brazi. Și până și datele și anii sunt doar niște convenții. De data asta, eu prefer să cred în momente. Viața e o sumă de momente. Dragă jurnalule, n-o să-ți urez momente bune, că știm amândoi că nu așa funcționează și că sigur vor urma și momente proaste. De fapt, ce plm fac eu aici? Hai altfel: dragă jurnalule, dacă ai fi om, ți-aș ura să ai puterea să treci peste momentele proaste și înțelepciunea să te bucuri de momentele bune. Și dacă nu merge, încearcă cu alcool, zic.

De post

Vroiam să fac un borș de post, doar că am pus prea multă fasole la "muiat". Așa că am făcut și fasole cu cârnați. Vorba lu' Edith Piaf - să moară ce-am pă casă dacă regret ceva.

Tweet, da?

Oare Facebook are profil de Chuck Norris?

Cuiva de pe fb

tweet

nu, andrei, nu vreau să joc solitaire in wonderland. vreau să te bat cu o cărămidă de BCA până faci astm bronșic de la praf.

Străvechea artă a înghițiturilor mici (XXI)

Era o dimineață tipică de început de decembrie. El stătea absent, praf, în taxiul care stătea și el prezent în traficul bucureștean de marți dimineața. "De ce a trebuit să fumăm două cuie dimineața?" gândea el și spera că n-o face cu voce tare."De ce două?! Am ședință foto, mpula mea! O să ies ca dracu. Măcar dacă luam și eu ceva roșu pe mine, să se asorteze cu ochii! Ouo! Uou, ce casă albastrăăă! Și ce albastru! Zici că-i un Albastru dă Voroneț combinat cu Pikachu - perioada târzie..." După care tresare. Ea, care până atunci se fardase liniștită pe bancheta din spatele taxiului lângă el, prinse glas:
- Ce ochi umflați am! Îmi vine să mă întorc acasă. Și doar am stat toată dimineața cu comprese pe ei. Și tot umflați sunt.
Pe el îl buși râsul. În capul lui suna întrebarea "oau, de unde ai găsit fard de culoarea casei???" Totuși, nu reuși să spună decât:
- Dacă ai plâns ca proasta...
 Ea continua să se facă albastră peste ochii umflați, absentă și high la rândul ei.
- Hai,  că nu-i chiar așa... poți să zici că ți-a dat cineva două pălmi peste ochi. Două pălmi, maxim.
Și întoarse din nou capul pe geam. Și tomberonul era albastru. Și mașina din stânga era albastră. Fiind decembrie, Elvis cânta la radio, în surdină, Blue Christmas, firește. Și cerul era albastru... Parcă era într-un film. Românesc. De după revoluție. Liniște. Însă el era un prieten adevărat. Vroia să o ajute, totuși, cumva, dar nu știa cum.
- Dacă te consolează cu ceva, să știi că m-am uitat pe geam și nici oamenii de afară nu-s albaștri... Ă? Pardon. Nu că zic, dar vreau să spun. N-ai ochii mai umflați decât lumea de pe stradă...

Hai

La mulți ani, România! 95 de ani. Hai, încă 5, facem 100 și dup-aia mai vedem noi. Știu, postarea asta e prea puțin și prea târziu, dar câte chestii românești nu sunt la fel? Ieri eram ocupat, na: îmi trăiam viața. În schimb, azi revin la un fix de-al meu. Cititorule, ești cumva mama Nadiei Comăneci? Tata lui Brâncuși? Antrenorul lui George Emil Palade? Cumătru cu Mircea Eliade, legionarul nostru preferat? Atunci, du-te-n pvla mea cu mândria ta de a fi român! Că nu gândesc așa decât 80% dintre voi. Pentru un motiv  care mie îmi scapă, 8 din 10 români sunt mândri că-s români, ca politicianul care zice că-i patriot și chestia i se pare atât de originală încât vrea să fie și votat pentru asta.

Terminați odată cu tâmpeniile. Voi n-ar trebui să fiți mândri că sunteți români. Ar trebui să fiți mândri că-s ăia români, că n-ai niciun merit că mă-ta și tac'tu erau români și s-au futut. N-ai niciun merit că există aur prin Apuseni. N-ai niciun merit că Dunărea formează o deltă la vărsarea în Marea Neagră și că azi asta se întâmplă în țara asta și nu în Bulgaria. N-ai niciun merit că a ieșit Elisabeta Lipă de 4 ori campioană olimpică. Tu de ce ești mândru? Tu ce-ai făcut? Ai stat acasă și te-ai căcat pe tine că stai într-o țară de doi lei și-ai scuturat scrumiera pe geam și ți-ai amintit că-i 1 decembrie și că-i fasole gratis și ți-ai amintit că trebuie să fii mândru, bineînțeles.

Dacă n-aveam treabă și nu trebuia să-mi reprezint țara, ieșeam zilele astea cu o cameră video pe la orașe și sate să întreb lumea ce sărbătorim pe 1 decembrie. Pun pariu că mă distram. Pentru că așa-i omul la noi - cu cât mai necunoscută treaba, cu atât sentimentu-i mai puternic, uitați-vă câți fani au regele Mihai sau comunismul sau pedeapsa cu moartea sau Gigi Becali. Câți oameni urăsc democrația, capitalismul, votul, munca, semnele cu Interzis. Câți oameni și-ar da libertatea pe bani, fericirea pe o mașină și coloana vertebrală pe un loc mai în față. Știți de ce sunt eu mândru? Că stiu limbi străine. Că am terminat niște școli fără să copiez. Că am fost campion la ceva. Că am luat premii afară. Nu-s mândru că-s român. Sunt mândru că nu dau (și nici nu iau!!!) șpagă.

Hai, ai și tu curaj să fii mândru că nu dai gunoi pe jos?