Străvechea artă a înghițiturilor mici (XXII)

Dragă jurnalule,

țin să te informez că de când nu ne-am mai auzit, adică de când am intrat eu în vacanță, am băut ca pe șantier. Acuma știu, mă cunoști suficient încât să nu-ți închipui că de sfintele sărbători o dau pe lapte degresat și teddy de morcovi. Dar există un motiv. Știu, cine are nevoie de motive când ai non-stopării de jur împrejur? Că de supermarketuri am primit telefoane special să mă feresc. Revenind. Da, există și-un motiv pentru care de sărbătorile astea o să beau mai ceva ca Armata Română la Revoluția din Decembrie 1989 (bilanț 1050 morți): actuala mea achiziție sau cucerire sau înfrângere sau cum s-o fi chemând îmi face de crăciunul ăsta fix ce mi-a făcut fosta la primul crăciun  când eram împreună și povestea aia știi cum s-a terminat.

Și-acum, că am găsit pe cine să dau vina, să deschidem o bere, să rulăm una mică și s-o gândim zen: singur n-am cum să fiu de crăciun nici dacă vreau. Și sărbătorile astea sunt doar niște chestii stabilite de alții și noi jucăm ca proștii cum ne cântă de 2000 de ani niște inși care ne mint în continuare, să nu trăim cu impresia că evreul nostru preferat și tizul meu era ghei. Și-n plus, la Betleem am îndoieli că se găseau brazi. Și până și datele și anii sunt doar niște convenții. De data asta, eu prefer să cred în momente. Viața e o sumă de momente. Dragă jurnalule, n-o să-ți urez momente bune, că știm amândoi că nu așa funcționează și că sigur vor urma și momente proaste. De fapt, ce plm fac eu aici? Hai altfel: dragă jurnalule, dacă ai fi om, ți-aș ura să ai puterea să treci peste momentele proaste și înțelepciunea să te bucuri de momentele bune. Și dacă nu merge, încearcă cu alcool, zic.