La televizor

Nu îmi place ce văd la televizor zilele astea. Bine, cui îi place în mod deosebit? Totuşi, parcă ce vedem acum la jurnale sună a un fel de Ştirile de la Ora 5 ediţia 2019, varianta 2.0, opţiuni nelimitate, dar toate de căcat. Am căutat şi eu vinovaţi, de ce trebuie să fie fix asta pe agenda publică şi nu altceva? Prima tentaţie a fost să dau vina pe colegii din presă, dar am ajuns destul de rapid la clasica dilemă public-presă, ou sau găină. Am zis că trebuie să existe cel mai probabil şi alţi vinovaţi. Primii care mi-au venit în cap au fost politicienii şi nu am de ce să spun că nu sunt şi ei vinovaţi. Dup-aia poporul cu totul, ce pula mea. Dar vezi, nici nu poţi chiar generaliza şi da vina pe toată lumea când cauţi vinovaţi doar pentru că eşti tu nemulţumit de ceva.

Atunci, cum am ajuns să vedem toţi nebunii la televizor? Cum am ajuns să se certe aleşii noştri prin parlament şi prin studiouri, de faţă  cu toţi telespectatorii, de la problema că de la câţi bani furaţi de ei în sus se consideră furt? Nu are cum să aibă legătură doar cu presa, doar cu politicienii sau pur şi simplu cu tot poporul. Poate că mai sunt, totuşi, nişte categorii specifice de inşi care sunt vinovate de ce vedem noi azi la televizor. Ei, prieteni, cred că am mai găsit unii. Îi ştiam de acum 20 ani, doar că nu am fost în stare să realizez în toată această perioadă, să fac legătura între ce văd la televizor şi calitatea rezultatelor muncii lor. Este vorba despre procurori. Nu, deci nu-i vorba de Ploieşti, nu-i vorba de niciun abuz, alea sunt excepţia, nu regula. Regula, din păcate, este mult mai tristă de atât şi nici măcar nu o enunţ aici, deşi îmi place să cred că o ştiu. De fapt, nu îmi place deloc să cred că o ştiu, dar cred că o ştiu.

Acum vreo 20 ani, mă pregăteam să termin Facultatea de Drept şi trebuia să mă hotărăsc ce fac după. Una dintre opţiunile de pe masă era cea de procuror. Suna bine, să lupţi pentru dreptate, să protejezi legea, ţara şi poporul e un scop nobil, nu? Mai ales că era şi visul tatălui meu. N-a apucat să şi-l vadă împlinit şi nici dacă mai trăia 100 ani tot nu îl vedea. Pentru că eu ştiam cam ce fel de oameni lucrau pe vremea aia prin justiţie. Nu aş fi vrut să fiu coleg cu ei nici bătut. Poate dacă o făceam, azi eram şi eu un pensionar de 41 ani care îşi trăieşte liniştit bătrâneţile prin Elveţia, că veniturile mi-ar fi permis. Am ales intenţionat să mă lupt pentru dreptate ca simplu lucrător la privat, la -18 grade, în faţă la Guvern.

Atunci, prin 2000 sau cât era, am simţit că dacă mă bag între ei, s-ar putea să simt o carieră întreagă că lucrez nu la Parchetul General, ci la Duşumeaua Generală şi am ales să nu. Ca să fii procuror, nu e suficient să ştii Drept. Trebuie să vezi scene horror, să priveşti în ochi criminali în serie şi să scoţi de la ei câţi oameni au omorât şi cum, trebuie să pui la respect interlopi care-ţi râd în nas şi-ţi spun că ştiu unde stai, să afli tot ce au făcut tipi de genul ăsta, după care să convingi şi nişte judecători că ar trebui să îi ţină separaţi de societate măcar o perioadă. Şi să faci asta repede, că lumea aşteaptă de la tine protecţie şi dreptate. După care s-ar putea să afli că judecătorii pur şi simplu nu s-au simţit convinşi de ce ai zis tu  şi că ai muncit degeaba şi tipii să plece acasă.

Şi tu să pleci la rândul tău acasă unde să dormi cu pistolul sub pernă în noaptea aia, că interlopul chiar ştie unde stai: în bloc cu mafia chineză. După care a doua zi să o iei de la capăt, încercând să afli, eventual, de la un copil abuzat ce i s-a întâmplat. Cu detalii. Şi după toate astea să rămâi şi sănătos la cap. Să-i văd defilând pe toate ecranele pe toţi sandilăii şi pe toţi infractorii prin libertate nu are cum să nu fie cumva şi responsabilitatea unor procurori. Sau neputinţa lor. Şi lucrurile astea nu reuşesc să se schimbe de 20 ani, ba văd tot mai mult, vedem toţi tot mai mult că e cam aşa. Să aleg să nu fiu coleg cu oameni aşa cred că este una dintre cele mai onorabile decizii pe care le-am luat. Ar fi trebuit să ştiu asta de mai demult, uite că până azi nu am văzut-o aşa.