La inceputul anului scolar, intr-un liceu din America , diriginta le prezinta clasei un nou coleg: Sakiro Suzuki din Japonia.
Incepe ora:
- Sa vedem, cine stie cel mai mult despre istoria Americii. Cine a zis: `Libertate sau moarte!`?
Tacere de mormant in clasa, numai Suzuki ridica mana: – Patrick Henry 1775 Philadelphia .
- Bravo Suzuki, si cine a zis: `Tara este poporul, de aceea poporul nu poate sa moara.”?
Suzuki: – Abraham Lincoln 1863 Washington .
Diriginta se uita peste clasa si zice:
- Mi-e rusine pentru voi, Suzuki vine din Japonia si stie mai multe despre America decat voi!
Din spate se aude o voce: – Pupa-ma-n *** Japo imputit!
- Cine a zis? intreaba diriginta.
Suzuki se ridica si zice: – Generalul McArthur 1942 la Guadalcanal , si Lee Iacocca 1982 la sedinta actionarilor Chrysler.
In clasa iarasi liniste, numai din spate se aude iara: – Imi vine sa vomit!
Diriginta striga: – Cine a fost nemernicul!
Suzuki: – George Bush senior catre Tanaka ministru japonez in timpul unei mese de serviciu, Tokio 1991.
Un elev se ridica si zice: – ***-ma!
Diriginta crizata: – De ajuns! Cine a fost impertinentul?
Suzuki: – Bill Clinton catre Monica Lewinsky, 1997 Washington, Casa Alba, Biroul Oval
Inca un elev se ridica si zicet: – Suzuki asta e un rahat mare!
Suzuki: – Valentino Rossi 2002 Brazilia Superbike GP.
In clasa e un haos total, diriginta lesina, se deschide usa si intra directorul:
- O adunatura de idioti mai mari ca voi n-am vazut in viata mea!
Suzuki: – Traian Basescu catre Parlamentul Romaniei dupa suspendarea din functie din 18 aprilie 2007!!!!
Banc furat cu nesimtire de aici.
Se afișează postările cu eticheta america. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta america. Afișați toate postările
sâmbătă, 5 iunie 2010
marți, 4 august 2009
Răzbel
4 august 1964
Incidentul inscenat din Golful Tonkin, care i-a facut pe americani sa intre sa incerce sa rezolve ce n-a fost in stare Legiunea Straina: "sa apere Vietnamul de comunisti". A, si sa dea cu napalm peste niste copii si-asa mai departe. Imi pare rau ca atunci cand am scris ca sunt pro sau contra niste chestii tocmai razboiul mi-a scapat. In fine, o multime de morti de toate felurile, masacre inutile gen My Lai...
Chestia cea mai importanta la razboiul asta a fost transmisia televizata, care, incet, incet a inceput sa darame un mit. Mai ales pentru aia care aveau impresia ca razboiul e o chestie la care te plimbi, tragi cu pusca, fuţi asiatice, defilezi, lălăi cantece patriotice, arati bine si cand te plictisesti sau ti-e lene, te duci acasa sa te culci. Special pentru fanii razboaielor civile. Asa am inceput sa vedem cu totii, in direct, adevarata fata a razboiului. Si tot nu ne-am saturat.
duminică, 2 august 2009
iLove sau lov-e, cum vreţi voi
Bă, ştiu, îi fac concurenţă lu’ Margareta, asta e.
Deci, cum eram io neatent, acoloşa, m-am uitat la Wall-e sau cum s-o fi scriind. M-am plictisit grav în seara aia, da’ m-a lovit exact când mă întorceam pe jos acuma, prin căldură, de la un filleto di vitello al’ peppe verde cu 2 beri şi un limoncello (nu pe banii mei, v-am zis că n-am, pe banii unei firme de consultanţă, am uitat cum îi cheamă). Şi cum mă deplasam io aşa agale şi mă scremeam să-mi amintesc o idee pe care o uitasem la masă din cauza unui scandal, mi-a venit: BĂĂĂĂI, CÂTA ALEGORIA, NENEIEEEE!!!
Deci, fiţi atenţi, că nici io n-am înţeles din prima de ce mă uit ca prostu’ la o poveste de dragoste cu roboţi. Bă, ăla nu-i desen animat, e scuza animată în genunchi a unui scenarist terminat pentru femeia lui. E un „yes, we can”. E apologia încă unui vis tembeloid american atât de clişeizat încât îmi aduc aminte de toate datoriile şi-aş prefera să fiu pe veceu de fiecare dată când mai văd vreo reîncarnare de-a lui: povestea de dragoste imposibilă între bărbatul cioban, grobian, fără vise mari, care-ar iubi şi el ceva, acolo, daca s-ar găsi, şi femeia modernă, sofisticată, inteligentă, puternică, dar sensibilă, cum ar spune nişte prieteni de-ai mei „out of his league”. Bulşit.
Al treilea „deci”: n-am văzut atâtea clişee într-un film de la Independence Day încoace. Scenariu tipic de holiud în care binili înfrânge, o târlă de motivele clasice americane, la care se adaugă spaime din astea moderne, gen obezitate, sedentarism, poluţie – pardon, poluaţiune, nu, poluare, aşa, alienare şi cam atât am prins eu, că băusem nişte beri. Mă, io am înţeles că e desen animat. Păi trebuia să-l facă cu animal-e, nu ştiu. Gen, o capră şi un porc. Sau un om şi-o vacă. Dup-aia puteau face şi varianta porno, cu omu’ care punea vaca să stea capră.
Oricum, toate ca toate, aş putea să cred până şi că lu’ maicăl îi plăceau femeile, da’ nu-mi vindeţi povestea aia cu bărbatu’ retard şi femeia complexă. Hai să fim serioşi. Aia nu există decât pe Dorobanţi. Da’ măcar ăia au bani.
Deci, cum eram io neatent, acoloşa, m-am uitat la Wall-e sau cum s-o fi scriind. M-am plictisit grav în seara aia, da’ m-a lovit exact când mă întorceam pe jos acuma, prin căldură, de la un filleto di vitello al’ peppe verde cu 2 beri şi un limoncello (nu pe banii mei, v-am zis că n-am, pe banii unei firme de consultanţă, am uitat cum îi cheamă). Şi cum mă deplasam io aşa agale şi mă scremeam să-mi amintesc o idee pe care o uitasem la masă din cauza unui scandal, mi-a venit: BĂĂĂĂI, CÂTA ALEGORIA, NENEIEEEE!!!
Deci, fiţi atenţi, că nici io n-am înţeles din prima de ce mă uit ca prostu’ la o poveste de dragoste cu roboţi. Bă, ăla nu-i desen animat, e scuza animată în genunchi a unui scenarist terminat pentru femeia lui. E un „yes, we can”. E apologia încă unui vis tembeloid american atât de clişeizat încât îmi aduc aminte de toate datoriile şi-aş prefera să fiu pe veceu de fiecare dată când mai văd vreo reîncarnare de-a lui: povestea de dragoste imposibilă între bărbatul cioban, grobian, fără vise mari, care-ar iubi şi el ceva, acolo, daca s-ar găsi, şi femeia modernă, sofisticată, inteligentă, puternică, dar sensibilă, cum ar spune nişte prieteni de-ai mei „out of his league”. Bulşit.
Al treilea „deci”: n-am văzut atâtea clişee într-un film de la Independence Day încoace. Scenariu tipic de holiud în care binili înfrânge, o târlă de motivele clasice americane, la care se adaugă spaime din astea moderne, gen obezitate, sedentarism, poluţie – pardon, poluaţiune, nu, poluare, aşa, alienare şi cam atât am prins eu, că băusem nişte beri. Mă, io am înţeles că e desen animat. Păi trebuia să-l facă cu animal-e, nu ştiu. Gen, o capră şi un porc. Sau un om şi-o vacă. Dup-aia puteau face şi varianta porno, cu omu’ care punea vaca să stea capră.
Oricum, toate ca toate, aş putea să cred până şi că lu’ maicăl îi plăceau femeile, da’ nu-mi vindeţi povestea aia cu bărbatu’ retard şi femeia complexă. Hai să fim serioşi. Aia nu există decât pe Dorobanţi. Da’ măcar ăia au bani.
vineri, 3 iulie 2009
Memento
Acum 11 ani, cam cand ma mutam eu in bucuresti, USS Vincennes tragea o racheta in Iran Air 655. In apele teritoriale ale Iranului. Au crezut ca era un F14 pe care ei il vandusera la iranieni. 290 de morti. Raspunsul tatalui lui Bush, presedinte pe atunci in America? "I will never apologize for the United States of America, ever. I don't care what the facts are."
luni, 15 iunie 2009
Lumea e misto
O aniversare interesanta azi, prieteni: acum fix 17 ani, pe 15 iunie 1992, Curtea Suprema de Justitie din SUA stabilea o regula misto, odata cu decizia in cazul US v. Alvarez-Machain. Din momentul ala, a devenit legal pentru americani, daca te suspecteaza de ceva, sa vina sa te rapeasca de la tine din tara si sa te judece la ei. Bineinteles, NU este legal sa vina altii si sa aplice reciproca.
Deci, sa luam un caz pur ipotetic: daca, presupunand prin absurd, un american a omorat pe cineva in romania intr-un accident de masina, noi n-avem voie sa-l luam de la el de acasa sa-l judecam. Doar asa, sa vedem daca-i vinovat sau nu. De altfel, americanii sunt si suporteri infocati pentru crearea de curti de justitie internationale, dar intotdeauna fac tratate ca ele sa n-aiba jurisdictie pentru cetatenii americani.
E misto sa fii american.
Deci, sa luam un caz pur ipotetic: daca, presupunand prin absurd, un american a omorat pe cineva in romania intr-un accident de masina, noi n-avem voie sa-l luam de la el de acasa sa-l judecam. Doar asa, sa vedem daca-i vinovat sau nu. De altfel, americanii sunt si suporteri infocati pentru crearea de curti de justitie internationale, dar intotdeauna fac tratate ca ele sa n-aiba jurisdictie pentru cetatenii americani.
E misto sa fii american.
luni, 2 februarie 2009
Abonați-vă la:
Postări (Atom)
Postări
