Când eram bighidiu şi mă mai găseam cu ai mei, îmi citeau câteodată o poveste seara. Nu toate erau cine ştie ce, de-asta m-am gândit "eee, lăsaţi că învăţ eu să citesc şi o să citesc dup-aia ce vreau eu, nu ce-mi citiţi voi". Dar după ce am învăţat să citesc şi m-am dus la biblioteca şcolii să iau şi eu o carte, tot la mâna altora am ajuns, că nu ştiam ce să aleg. M-am dus pur şi simplu, duamna mi-a făcut o fişă şi m-a întrebat ce carte vreau.

-Puteţi să-mi recomandaţi dumneavoastră ceva?

-Ăăă, poftim: "Cei trei muschetari".

M-am dus cu ea acasă şi după trei pagini mi-am dat seama că nu prea îmi place. Aşa că a doua zi m-am dus cu ea înapoi şi  cu mintea mea de clasa a doua i-am zis:

-Gata, am citit-o, daţi-mi alta.

-Nu ai citit-o, te duci acasă şi o citeşti.

Mi-a fost o ruşine, mvai, m-am dus acasă şi am citit-o de dracu a luat-o, m-am întors după o săptămână cu ea citită bine de tot şi am devenit dup-aia cam cel mai avid cititor de pe acolo, mai erau colegi care mai citeau, aveau şi ei fişă din aia, eu aveam 3 fişe, ataşate cu o agrafă. Nu mai zic că eram abonat şi la biblioteca judeţeană, şi la biblioteca judeţeană pentru copii.

Cunoştinţele de familie, neamurile etc. au aflat că mie-mi plac cărţile, aşa că atunci când ne vizitam, câtodată, primeam cadouri cărţi. Primisem la un moment dat o carte superşmecheră. O carte cu modele de compuneri literare. Şi am făcut greşeala să mă duc cu ea la şcoală şi să o pun pe bancă. A venit învăţătoarea:

-Nu mi-o împrumuţi şi mie?

-Da, tovarăşa.

Eram pe vremea aia. După vacanţă m-am dus:

-Tovarăşa,, ştiţi, ăăă, cartea aia?

-Am donat-o bibliotecii.

Am luat foc. Fmm, cum plm donezi tu cartea mea?? Bine, asta m-am gândit, nu am spus, că ea avea o palmă din aia grea, de nevastă de procuror. Şi-am zis bine, pentru asta, mă duc la bibliotecă, îmi împrumut cartea şi nu o mai dau înapoi. M-am dus, am zis bună ziua, cutare-cutare, vreau şi eu cartea aia.

-Nu se poate, deoarece este doar pentru profesori.

M-am enervat şi mai tare. Nici măcar nu ştiam ce să fac. Să mă duc să vorbesc cu părinţii despre furtul ăsta? Taiică-miu era mereu plecat, iar maică-mea era mai pasionată de bibelouri decât de cărţi. Aş fi obţinut maxim un "lasă, mă, ai contribuit şi tu la Educaţie". Eram atât de nervos încât ajunsesem să mă gândesc să ajung primul elev care sparge o bibliotecă să-şi recupereze cartea lui.

Până la urmă, m-am resemnat. Am zis asta este, nu prea mai am ce să fac, sper ca măcar profesorii să înveţe ceva din cartea aia, dacă spune madam că e pentru ei. Numai că, de fapt, adevărul ştim toţi că-i altul, mie mi l-a confirmat proful meu preferat,. ăla de ştiinţe sociale: nu mai ştiu cum a zis-o el, am să folosesc  cuvintele mele: dacă dai un test IQ într-o canelarie, va rezulta un adevăr trist.