Rrebecca

M-am intors. Greu la nunti si foarte obositor, baneste vorbind. Pentru ca am venit cu trenul, de la gara m-am intors cu metroul. Unde o familie de ceea ce mie mi s-au parut a fi cam paduchi financiar isi tot mana fata printre lume. Aia mica, destul de cioara si de ciudatica: cam stramba, se uita la lume picior peste picior c-avea un ochi mai hăis, stiti voi genul. "Rebeca, stai cuminte, Rebeca", ii zicea ma-sa.

Si iar mi-am amintit de moda asta naiva: pe orice fute-vant, pe orice ilustru necunoscut, pe orice tigan pe care nu l-a botezat tac'su Malboro sau Expertiza tre' sa-i cheme Eduard, Jessica, Leonard, Robert (Alex nici nu mai zic, Alex cred ca-i deja mai comun decat Vasile, eu stiu o grupa de gradinita unde-s trei, de tre' sa-i strige pe numele de familie educatoarele). Etc. Ba, intr-o vreme, numele se castiga. Da' cata prostie si cate asteptari naive sa aiba ma-ta de la tine de sa-ti puna nume din asta de rege, de star tv, cand ea de-abia-si trage basinile de foame? Nu-mi plage, nu-i frumos.