Misterul vrăjitoarelor

sau cum zbori cu mătura

Nu m-am întrebat niciodată cum le-a venit ălora de mai demult ideea cu vrăjitoarele care zboară pe mături. Pur și simplu n-am fost curios, cum n-am fost curios nici cum de n-a mai apărut în evanghelie episodul ăla cu Isus și cu băiatul pe care-l ia noaptea dezbrăcat la el în cameră. Dar uite, vezi, viața asta te-ajută și fără să te aștepți câteodată, cum ajută unii babele să treacă strada fără ca ele să vrea. Sau să facă dragoste fără ca ele să vrea. În fine, să n-o dăm în lăvuri, c-avem treabă.

Oamenii se pare c-au avut întotdeauna o pasiune pentru droguri. Altfel nu se explică de ce erau la mare căutare și prin evul mediu. Numai că pe atunci cel puțin europenii, știți voi, strămoșii voștri care-au inventat arsul pe rug pentru "vrăjitoare" sau "posedați" nu prea fumau. Și nici nu mâncau cu totul ce te făcea high - mătrăgună, de exemplu. Pentru că au aflat și ei, pe încercate, bineînțeles, că sunt șanse mari să faci cel puțin spume la gură, dacă nu să te întâlnești prematur cu domnul dumnezeul nostru Iisus Cristos mântuitorul nostru.

Așa că se lucra altfel: făceai un unguent, o cremă, dacă vreți. Ca și în ziua de azi, administrarea putea fi orală (cu posibile efecte cum ziceam mai sus), prin piele (riscuri mai mici și nu cine știe ce trip, pe șorici de analfabet care știa că apa face rău) sau stil supozitor. Și cum supozitoare nu aveau, dădeau mectonul respectiv pe coada de la mătură și... mai departe scrie-n carte. Mai pe scurt, așa te făceai high cu mătura. Acuma, când mă gândesc, mi se pare ironic. Deh, aveau și nespalații noștri de înaintași simțul umorului și făceau chiar și-un fel de metafore cu zburat pe mături. Sau oximoroni. Sau ce-or fi.

Un fel de "Nu călcați iarba! Băgați-v-o în cvr!"

Și-o sursă.