Puterea şi adevărul

Puterea şi adevărul

E un nume de film, nu vreau eu să dau lecţii de putere sau de adevăr. M-am surprins pe mine aseară uitându-mă la filme despre comuniştii români făcute în 1971. Nu ştiu ce m-a făcut să nu mut rapid pe alt canal, la cât iubesc eu comunismul şi "realizărili"lui, dar după câteva secunde am rămas lipit de ecran cât a durat filmul. Da, era la televizor. M-a făcut să-mi pun o mie de întrebări filmul ăla. Cea mai importantă dintre ele era cum a fost posibil să apară un film ca ăla în anul respectiv. Dar mai erau şi altele. Cum a trecut aşa ceva de cenzură, de securitate, de partid? Cum de nu l-a distrus nimeni? Cum de n-a făcut nimeni puşcărie pentru el? Că filmul descrie destul de fidel ce se întâmpla în România anilor 50-60.

E adevărat că nici pe vremea tovarăşilor, nici după, nu l-am văzut nici la televizor, nici la cinema, nici pe video. Poate pentru că arată eforturile glorioase ale clasei muncitoare şi ţărănimii, mai pe scurt, ale pecere-ului, întru parcurgerea cu succes a năzuinţelor patriei nostre pe calea socialismului în toată splendoarea ei. Adică pe bune. Îi arată aşa cum erau ei, ce făceau ei, evident, cu câteva exemple de inşi care, sanchi, înţeleseseră ce aveau de făcut, dar se luptau cu morile de vânt. Adică cu tovarăşii lor. Care sunt prezentaţi fidel, aşa cum îi ştia toată lumea, inclusiv unii care preferă să şi-i amintească azi altfel.

Nişte impostori fanatici, analfabeţi, revanşarzi, bolnavi de neociocoism ca mai toţi parveniţii, ipocriţi şi de un nivel mintal care nu îi ajută să înţeleagă noţiuni simple, ce să mai vorbim de lozincile pe care le repetă ca papagalii (de parcă ar fi ceva de înţeles la asrea din urmă, dar asta e o altă discuţie). Însă nivelul ăla mintal le permite, cuplat cu puterea nou-dobândită, să facă orice cu destinele oamenilor şi mai ales să urască fără discernământ. Avem în filmul ăsta aproape toate tipurile de membru de partid: prim-secretarul cu 14 ani de educaţie în puşcărie, ofiţerul de securiltate venit direct de la strung, propagandistul cu 6 clase, ştiţi voi, nu-i mai enumăr aici.

M-am întins, dar şi filmul e lung. Lung, dar merită, că arată multe, că s-au şi întâmplat multe. Nu vreau să stric surpriza, dar câte ceva pot să spun, de exemplu, cum puteai să faci puşcărie că aveai reviste în engleză acasă, cât de periculos putea fi să fii intelectual pe vremea aia, ce înseamnă să ţi se dea un pumn de fier când tu ai un cap de lemn, în fine, mult absurd şi arbitrar şi totuşi tare familiar. Chiar şi aşa, nu recomand filmul ăsta celor nostalgici după comunism. Iar la urmă am aflat şi răspunsul la întrebarea cum a fost posibil filmul ăsta. Nu vi-l zic, dar vă dau un pont: acţiunea filmului se termină în 1965.

P.S.: e disponibil gratis şi pe YouTube.