Când am ieșit din mall, ca băieții, stăteam la trecerea de pietoni, că era roșu. Și de pe partea cealaltă se apucă una și traversează. Până aici, nimic neobișnuit dacă stai pă București. Numai că tura asta nu s-a înghesuit nimeni în urma ei. Că aici e o diferență. Pă Bucale vezi tot felul de chestii. Dacă te duci la Bârlad, lumea se teme de mașini. Pietonii le dau prioritate la șoferi, chiar dacă au verde. În București e invers. Pietonii sunt ăia cu tupeu. Îi vezi trecând pe roșu în toate stilurile și pozițiile. Și nu doar atât. Am văzut mame cu cărucioare cu copii, bătrâni trecând  cu cadrul pe mijlocul bulevardului și când pun frână șoferii și-i claxonează se opresc acolo și-i admonestează din priviri "ce faci, bă, mă calci pe stradă?!".

Și toate mașinile care veneau în viteză s-au oprit și o claxonau pe ea. Iar domnița vocifera:

- E verde!!!

Le și arăta. Iar eu mă uitam la ea ca la o nebună. Era roșu. M-am gândit "uite o daltonistă, ca să nu zic nesimțită! "Chiar am gândit cu voce tare și am vorbit urât cu o femeie, ceea ce nu fac:

- E verde o pulăh.

Și ea-mi răspunde gesticulând și arătându-mi:

- E verde!

- Dar al tău e roșu. 

Ea s-a întors și a văzut. Dar a insistat. Și m-am uitat și avea dreptate, frate. Semaforul ei ei era verde, al meu era roșu.  Ne uitam amândoi șocați la ce se întâmpla. Nu mai știa nimeni ce să facă. Până la urmă, își iau unii inima în dinți și o iau înainte și traversăm toți, buluc, că eram mulți. Mașinile s-au oprit, ce să facă și ele. Se pare că pentru ele încă mergeau semafoarele sau mai funcționa încă bunul simț al șoferilor. Și nu aș vrea să extrapolez (iertați-mă dacă vi se pare că am folosit un cuvânt obscen) la starea țării noastre, unde nu numai că nu mai știi ce-i verde și ce-i roșu, ci nu mai știi ce-i bine și ce-i rău.