În Paris, pe aeroport, când am ajuns prima dată, a trebuit să aștept vreo 4 ore până la zborul de San Francisco. Mă gândeam dacă nu merita să încerc să dau o tură de oraș. Într-o toamnă, în Germania, am făcut chestia asta, am dat o fugă până la Oktoberfest, am lins o bere, am mâncat un haxe și ne-am întors. Dar acuma eram și singur - de fapt, nu chiar singur, dar mă gândeam "bă, dacă mă rătăcesc sau se întâmplă ceva și pierd avionul, ce dracului fac? Una-i să pierzi avionul de Cluj, alta-i să pierzi avionul de America".

Spuneam că nu singur pentru că știam încă de la București "vezi că la Paris te întâlnești cu o sârboaică și de acolo mergeți împreună în State." Faza începuse oricum ciudat, că ăia din România, când au văzut biletul, m-au întrebat:

-Și cu ce aveți de gând să ajungeți în Statele Unite?

-Cu avionul, suntem în aeroport!

-Nu, cu ce vreți să ajungeți.

-A.

Și am scos pașaportul și am arătat viza.

Revenind la Paris. Cum mă decisesem eu să nu fac altceva decât să aștept avionul, mă tot învârteam prin aeroport, mai beam câte ceva, mă mai uitam la avioane, mai făceam câte o poză și aterizează și sârboaica - fată frumoasă, e drept, discutăm una-alta și începe boardingul. Iar la tejgheaua aia de la îmbarcare erau mult mai mulți oameni decât de obicei. Eram pe la mijlocul cozii, nu mă grăbeam. Și-mi fac semn să vin în față. "Ia uite, bă, noblețea franceză, m-or fi văzut pe camere că am ajuns primul, așa că mă bagă primul în avion!" Greșit.

Ar fi trebuit să-mi dau seama după felul cum se purtau ei și ăilalți, dar io-s mai naiv, așa. Ăilalți pasageri, și erau vreo 300, bănuiesc că știți cum e pe transatlantice, s-au uitat foarte speriați. Și știți cum e și la cozi, unii se mai bagă în față, mai cutare... Ei, tura asta nu.  S-a făcut o pârtie în fața mea, toată lumea se ferea de mine de parcă aveam lepră. M-am uitat după sârboaică, pur și simplu dispăruse. Nimeni nu vroia să fie lângă mine.

Și m-au chestionat și percheziționat în toate felurile și stilurile. Inclusiv, m-au descălțat și mi-au băgat mergătorii în scanner.  Mai aveam puțin și le spuneam "hai să-mi faceți și analizele medicale, dacă tot facem shoul asta gratis, că mai aveți puțin și-mi faceți și tușeu rectal, măcar să câștig și eu ceva de aici. Sau uite, hai să le cerem bani la ăștia care se uită la circul ăsta gratis, bani de la 300 inși n-ar trebui să fie lucru puțin." Până la urmă, m-au lăsat în pace, dar trauma tot a rămas.