Uneori, mergi cu cineva undeva și te izbește și îi zici:

-Mi-e foame.

-Ia și mănăncă.

Dar tu, de fapt, i-ai zis că ți-e foame, nu că vrei să mănânci atunci. Și de aici pleacă o întreagă discuție, că ești fandosit sau nu, care-i diferența între mâncare și nutreț etc. Și oamenii se simt jigniți, cum, uite mâncarea aici, io-ți dau și tu nu vrei? Și transformă o problemă personală de-a ta într-un conflict între voi, că tu ești și flămând, și nervos. Când eram copchil, părinții mă băteau dacă luam 9 la matematică. Dup-aia mă puneau la masă, hai, manâncă. Evident că nu aveam niciun chef să mănânc. Așa că mă băteau că de ce nu mănânc. Long story short - bătaia se face la sală, nu acasă. Cine încearcă să-și disciplineze copiii cu bătaia acasă ar trebui automat deprivat de dreptul de a fi părinte. Știu, să ajungi copil îmtr-un foster home nu e o chestie de vis, mai ales dacă ne uităm în istoria noastră, unde atâția copii au avut de suferit mai mult acolo decât ca acasă, n-ar fi cel mai bun exemplu. Totuși, astăzi, lucrurile nu mai sunt chiar așa. Dar cel mai bine ar fi să nu ajungem acolo. Sunt atâtea metode să educi și să crești un copil fără să folosești parul.