Căldură mare, monşer...

Cald, domnule castor... Căldura asta mi-a amintit de ceva. Bă, eram în tren, pe timpul facultăţii, cam pe vremea asta a anului. Mă, şi şi-a dat un cerşetor aurolac jos una dintre cele cinci perechi de pantaloni de pe el ca să ne arate că el chiar n-avea un picior. Se vede treaba că aurolacul îţi distrage atenţia câteodată chiar şi de la tine însuţi, pentru că avea două picioare. Da’ nu asta era problema. Cre’ că dimineaţa îşi luase nădragii invers pe el. Era zi de schimbat lenjeria intimă. Între ea.

Mă, ştiţi cum puţea ăla? Puţea de ziceai c-a expirat căcatu-n el. Puţea de ziceai c-a mâncat numa’ scânduri de veceu. Puţea de ziceai că i s-a strecurat un dihor în cur şi-a murit acolo. Aşa ceva n-am mai pomenit de când port pulă. Dar aveam să pomenesc când m-am întors acasă, pentru că uitasem să plătesc curentul. În frigider, evident, aveam peşte. Un crap mare, pe care-l pescuisem cu un an înainte în deltă şi-mi fusese milă să-l mănânc, îl ţineam în congelator şi-l mai scoteam să mă dau mare (sic) la alţii cu el. Ştiţi cum mi-a puţit casa 3 zile? Nici n-are rost să încep.

Aurolacul a avut tot vagonul numai pentru el până la Ploieşti. Noi stăteam toţi într-un capăt în trenul full şi urlam la el şi-l ameninţam în toate felurile, da’ n-avea nimeni curaj să se apropie de el. Cum nu m-am întors nici eu 3 zile acasă după ce-am găsit ce-am găsit. Băi, căldura are pericolele ei.