Încă un veceu

Ah, ce m-am bucurat când m-am mutat într-o casă cu două veceuri! Pentru ăia mai sensibili, să ştiţi că trebuie să discutăm şi despre asta. Până la urmă, veceul este unul dintre cei mai buni prieteni ai omului. Chiar, oare când o fi fost domesticit veceul? Am să scriu la Discovery să-i întreb dacă n-au vreun documentar pe tema asta. “Veceul în sălbăticie”. Sau “When Good Toilets Go Bad”.Din păcate, recent, am avut o dezamăgire. Într-o dimineaţă, nedorind să-i prostdispun olfactiv pe colocatari, am încercat să folosesc veceul 2, veceul “mic”.

Adică şi io-s mic, am zis că ne potrivim. Dar însă totuşi, vorba poetului, n-a fost aşa. Pentru că respectivul veceu mic are şi el o mică problemă. Chiar foarte mică. Spaţiul dintre veceu şi peretele din faţa lui este respectiva problemă si este atât de mic încât nu prea-ţi permite să te caci într-o poziţie confortabilă după standarde umane. Nici măcar mie, care am 1,64. De fapt, nu îţi permite să faci mare lucru în afară de pişat din picioare. Sau, ca să nu zică lumea că vorbim urât, să faci pipi cu pula. Deci, prietena mea e scoasă din ecuaţie.

Of! Deci, ce-am putea face în veceul ăla? Sigur, poţi oricând să te speli pe dinţi acolo, şi nu chiar în vasul veceului, pentru că exista şi-o chiuvetă pe acolo. A, aş putea să cresc hamsteri, pentru că în lateral am văzut că sunt spaţii destule în care acum sunt rafturi. Ar încăpea niste cuşti, chiar cu rotiţă din aia mişto să se joace hamsterii, să nu se plictisească în veceu la mine, pentru că nici geam nu e. Gata, ştiu. Ca să stai cât de cât normal pe veceu, tre’ să te sprijini cu capul de perete. Pfuai, e un loc perfect pentru plâns. Deci, prieteni, dacă vreţi să plângeţi şi căutaţi un sprijin, veniţi la mine în veceu!