Străvechea artă a înghițiturilor mici (V)*

Cică nu reușesc să leg două vorbe cu femeile de pe net pentru că sunt încă prea blană, zice amica mea psiholoagă, care-i mai nebună ca mine. Nu-i nimic, atunci, le leg cu maică-mea. Tocmai i-am zis povestea mea dementă cu întâlnirea de la Bruxelles cu femei cu divorțuri, cu telenovele, a rămas mască. Tot ce-a putut să spună a fost ceva gen vezi că munca-i cea mai importantă. M-am hotărât să-i spun toate tâmpeniile maică-mii (de fapt, nu chiar toate, sunt unele pe care nu le înțeleg nici eu).

Nu, nu i le zic ca să-i cer o părere, oricum nu le înțelege. Si se vede că se simte penibil când vorbim așa ceva. Deci, i le zic ca să mă distrez. I le zic și ca să recuperez. De rezolvat nu mai am ce sa rezolv, măcar să compensez pentru dățile alea când trebuia să vorbim amândoi și am tăcut. Într-un fel, s-o pun într-o postură din aia în care să-și dea seama că poate trebuia să mă învețe și pe mine ceva despre femei. Și, preventiv, să nu mai am parte de reproșuri după.

*încă mă mai gândesc dacă pun aici și episodul IV

Pontul zilei

Hârtia igienică stă cel mai bine pe calorifer.

Străvechea artă a înghițiturilor mici (III)

Definiție din cartea aia din veceu -

Obiectivare: act de a proiecta în afară unele dintre senzațiile noastre interne.

Bun. Toată lumea a ajuns la un consens: scriu mai bine de când sunt singur. Bine că nu-s subiect de demonstrații, ca la Roșia Montană, că imediat îmi găseau majoritarii ceva de făcut. Mă și vedeam închis într-o chiliuță ca părintele Arsenie Papacioc, doar cu un calculator în față și fără femei, să nu mă tenteze. Și dă-i bube, mucegaiuri și noroi, ca autorul meu SF preferat, Tudor Arghezi. Încep să mă întreb de ce n-am mai scris așa des până acum. Poate din cauza obiectivării.

Cel mai ciudat lucru când o iei de la capăt este adaptarea la noua realitate. Nu la a ta, ci la a lor, a celorlalți. Văd că devine boală națională obiectivarea asta, dacă am înțeles-o eu bine. Știu, am mai discutat despre asta, dar iar mă lovesc de ea la modul supărător. Pentru că orice imbecil, din orice pățanie, oricât de tragică ar fi, văd că reușește până la urmă să rămână cu partea hilară din toată povestea. Parcă toată lumea face la fel - în loc să se pună în pielea ta, te pun pe tine în pielea lor.

Habar n-aveam

Piloții de la MotoGP poartă costume din piele de cangur. Dar de unde or fi găsit canguri în formă de motocicliști?

Postarea

Miky Roxanaposted toPsihologie
Buna ziua , aveti la cunostiinta de vreun cabinet psihologic de inchiriat in zona Titan ( prin preajma spitalului Gorgos )?
Like ·  · 13 minutes ago near Bucharest, Bucuresti ·

Străvechea artă a înghițiturilor mici (II)

O lună și o zi. Deși nu pot bea deocamdată decât înghițituri mici de chestii non-alcoolice (și hai, fumuri mici), simt că ies dintr-un sevraj. După care intru înapoi în sevraj. De vreo zece ori pe zi, așa. Și de vreo două ori pe noapte. Cică face bine la antrenament, pentru când te duci la psihiatru, că am și eu prieteni psihologi mai nebuni ca mine și la ei n-are rost. Te duci cu toate odată, nu te mai complici. Aoleu, să nu mai aduc aminte de psihiatru, că-i maică-mea în țară și nu vreau să-i dau idei, aia mă duce la psihiatru și dacă mă apucă un căscat în mijlocul zilei.

Eh. Femeile și încrederea lor în mine. Observație: se pare că cine are noroc la psihopate, are toată viața, e o chestie pe care nu ți-o mai ia nimeni, e ca naționalitatea română, din păcate. Dar deh. Sunt hetero, cică. Așa că cineva are nevoie de o relație tampon. Ah, ce vorbă mare. Acuma, pe frustrarea goală, urăsc și mai tare vorbele mari. Și-n plus, ce dracu poate să însemne de fapt relație tampon? Ce poate să însemne pentru ăla care habar n-are că e într-o relație tampon? Dar să pun întrebarea asta înseamnă să fiu altruist azi și eu nu știu cum dracu să fac să mă mai gândesc și la mine. La mine cu altele, adică.

Așa că întrebarea de azi e următoarea: dacă relația trecută n-a dus la nimic, care mai e scopul relației tampon?

Străvechea artă a înghițiturilor mici (I)

Bună dimineața! Nu știu ce-i mai nasol: că m-am despărțit de o lună sau că nu știu încă să răspund la telefonul pe care îl am de o săptămână? Bine, la asta știm cu toții răspunsul, doar că fiecare îl știe pe al lui. Numai eu știu mai multe, dar nici unul satisfăcător. Cel mai nesatisfăcător este ăla cum că tot de o lună aud iar sfaturi, păreri și altele asemenea. Așa-mi trebuie dacă vorbesc cu ăia care se pricep la mine. Specialiștii în mine.

Aseară am fost și eu la prosteste. Am dat peste singura persoană pe care nu vroiam să o văd. Ne-am pupat pe obraz, firește. Mulți oameni. Mulți. Două lucruri mă distrează: faptul că pentru niște televiziuni cele mai mari proteste de după revoluție nu există. Dar al doilea e și mai și - nimeni se pare că nu-i mai ascultă pe ăia din Roșia Montană. Mai mult, am auzit teorii de bucureșteni, specialiști în mine și ei, se pare, gen "ce-au, domne, nevoie de cianuri, pun ei un cartof, o roșie, un castravete și se descurcă. Dă-i în morții mă-sii, hotătâm noi pentru ei, noi suntem majoritatea!"

Săptămâna asta am loc la mare. Să plec? Și dacă da, cu cine?

va urma

La protest

Hai c-am fost și eu la prosteste.  Ba chiar am hâțânat și eu sticla aia cu pietricele pentru cineva care obosise. N-aș fi scris despre asta, dar a devenit prea interesant. Nu, nu la proteste era interesant. La proteste n-au fost probleme. Și nici soluții, de fapt, că aici vroiam s-ajung. "Să vină PRESA, să scoatem LESA" a fost pancarta mea preferată. Au dreptate. Presa nu face nimic ca lumea, ca de obicei. Hai, poate o idee realitateateve. Dar nu e de ajuns.Toată lumea protestează pentru munți, baga-mi-aș pula în ei, de parcă in Roșia Montană mor de foame munții, nu oamenii.

Totuși, nu despre probleme vroiam să vorbesc aici. Ci despre observații. Bravo lor, oamenilor care s-au sculat de pe canapele și-au venit. M-am bucurat inițial. Am zis uite, domne, atâta lume inertă, majoritatea tăcută s-a sculat, o să fie bine. Mă gândeam eu în mintea mea, până la un moment dat, când mi-am dat seama ce i-a unit p-ăștia toți: toți au protestat să nu se facă nimic. La asta văd că s-au îngrămădit toți, e o cauză națională. Tineri, bătrâni, microbiști, politicieni, corporatiști, punkeri, toți un cuget și-o simțire, consens național: să nu facem nimic!

Și vizavi de protest mai erau trei amețiți. Luptau împotriva eutanasierii câinilor maidanezi. Și la protest lumea deja făcea încălzirea pentru lupta împotriva gazelor de șist. Și asta-i răspunsul standard pentru toate problemele noastre: să nu facem nimic. Parcă erau 15.000 de oameni care fac același lucru când îi lasă femeia, ca pe mine. Nu fac nimic. P.S.: sunt împotriva cianurilor (sau ceanurilor, cum zicea un protestatar). Dar ca om care are neamuri pe la Roșia Montană, răspunsul l-am văzut - nu facem nimic. Dar soluția n-am văzut-o.

Ori suntem protestatari, ori nu mai suntem.

Reteta fericirii

Desi obiceiul meu de-a rade cand vad pe vreunul ca mai ia cate un picior in gura ar putea sustine contrariul, e in natura mea sa simpatizez cu oamenii slabi sau aflati in dificultate. Dar asta nu inseamna ca ma implic intotdeauna. Ceea ce inseamna ca-s pe drumul cel bun. Cateodata, ma implic sa salvez niste boi sinistri, chestie care inca spune mai multe despre mine decat despre ei. Da' asta-i alta poveste. De ce ziceam ca nu ma bag sa-i salvez chiar pe toti? Pai, in primul rand, am de salvat lumea mea, dup-aia pe a lor. Si 2: faptul ca-s mai slabi sau sunt in c*cat e doar o situatie, o chestie care nu iti da neaparat de inteles cine sunt ei de fapt.

Exemple: faptul ca faci o fapta buna nu inseamna automat ca esti un om de treaba. Faptul ca ai luat o teapa nu te face obligatoriu un prost. Faptul ca n-ai bani la un moment dat nu inseamna ca esti sarac. Nici macar faptul ca te-ai culcat cu o femeie maritata nu te face neaparat curvar. Am patit-o eu. Ce era sa fac, daca ea nu mi-a zis decat dupa? Mai demult eram si eu idealist. Credeam in bunatate, corectitudine, simt al datoriei si in spus adevarul ca virtuti. Mai grav, credeam ca majoritatea lumii crede, daca nu pe fata, macar in sulfletul lor in ele. Pana cand m-am lovit de exemplele alea de mai sus, plus multe altele pe care nu le mai enumar acum.

Initial, cand am inceput sa dau de greu, am luat vina asupra mea. Am spus ca am facut eu greseli. Pana cand mi-am dat seama ca nu-mi predase nimeni la scoala lectiile alea, n-aveam eu ce sa-mi reprosez, eu facusem corect ce-am invatat, nu aveam ce sa gresesc. Era doar prostie, daca e sa-i dam un nume. OK, atunci, ca am stabilit ca eram prost, ce era de facut? Sa-ncerc sa fiu si eu mai destept ca altii, nu? Si uite-asa a inceput o etapa din viata mea in care n-am avut nimic sfant si mi-am batut joc de orice, in afara de vreo doua chestii la care tineam prea mult. Singur acasa de pe la 17 ani, mi-am facut de cap cum am vrut, cu doua exceptii mari si late: scoala si sportul. In rest, distrugere totala, dar mai ales personala.

Apoi a venit ce credeam eu ca se numea dragoste adevarata si mi-am propus iar sa fiu baiat bun. Mi se parea mie ca numai daca ai constiinta (heh) curata te poti bucura pana la capat de viata, dar mai ales de dragoste. Drept urmare, n-am inselat eu, a inselat ea. Si s-a dus iar dracului totul, ca si urmatoarea relatie, si urmatoarea, si urmatoarea. Da' mie incepuse sa imi placa rolul de baiat bun, ca era mai usor sa te victimizezi si nici n-ai ce sa-ti reprosezi. Totusi, de la o vreme, n-ai cum sa nu incepi sa-ti pui intrebarea "cum fac sa evit". Ca la intrebarea "cum trec peste" nici n-am curaj sa ma gandesc. E foarte greu. O solutie, totusi, ar fi. Eu o stiu, mai ramane doar sa invat s-o aplic. Si tine tot de exemplele alea de mai sus. Noua, oamenilor, ne place tare de tot sa credem ca-i stim pe ceilalti. Am cunoscut femei care mi-au vorbit despre mine ore intregi la prima conversatie.

Barbati nu prea, dar asta doar pentru ca, din pacate, m-a facut mama sa-mi placa femeile. Se cheama complexul lui Oedip, daca nu ma insel, desi, uneori, tare-mi vine sa-i zic sindromul Stockholm. Da' sa ne apropiem de raspunsul la intrebare. Nu stiu dumneavoastra, dar mie mi s-a intamplat de-atatea ori sa constat ca ceea ce credeam eu despre cineva era cat se poate de departe de adevar, incat m-am ingrozit. Pe unii ani de zile am crezut ca i-am citit perfect si, cand colo... Nici nu mai zic. Dezastru, oricum. Putine senzatii sunt mai nasoale decat sa-ti dai seama ca aveai o parere gresita despre un om. Ma rog, asta daca esti genul caruia ii pasa. Da' solutia e simpla.

Pentru ca nu parerea ta gresita are vreo importanta. Si eu pot sa cred un milion de chestii despre Stefan Banica jr, de exemplu. Are vreo importanta? Nu cred. Adevarata problema cu parerea noastra despre cei din jur este ca, in functie de ea, ne asteptam ca ei sa se poarte pe viitor intr-un fel. Daca tu crezi despre unu' ca-i baiat bun, te astepti sa te ajute. Daca tu crezi despre una ca-i frumoasa, te-astepti sa fie buna la pat. Si tot asa. Ei, prieteni, aici gresim. Nu reusim sa ne dam seama ca intre cele doua chestii nu prea exista legatura. Da' noi ajungem sa credem ce-am gandit atat de tare, incat atunci cand se intampla ceva invers, simtim c-am luat-o in mana si ne doare. Cand, de fapt, aia-si vad de viata lor si noi ne facem rau singuri, tinand prea mult laparerile si asteptarile noastre. I-as zice, intr-un fel pervers, un soi de negare.

Solutia e sa nu mai avem asteptari. Eu, cand am sa reusesc sa scap de reflexul asta, am sa fiu un om fericit.

EPIC

Cititi aici ce industrii mai mergeau la Rosia Montana.

Niste vorbe

Niste vorbe de sezon, adica.

De cand au inceput demonstratiile ma tot bate lumea la cap sa ma duc si eu si nu stiu ce sa fac. Inca nu stiu daca sa ma bag si de ce parte. Studiez, ca sa zic asa, subiectul asta de foarte mult timp si de foarte aproape de sursa. Ma refer si la caini. Dar mai ales la cianuri. Si stiti ceva? Pe masura ce aflu mai multe, cu atat am impresia ca stiu mai putin. Vin oameni ecologisti si-i sustin p-aia cu cianurile, vin oameni care nu s-au bagat in viata lor sa treaca o baba strada nici pe bani si-acuma ii racaie in ciocan de un loc in care n-au fost si nici n-or sa mearga niciodata, partidul lui Kerestoy tine cu natura din Ardeal etc.

Nu mai inteleg nimic. Dar niste lucruri stiu. Stiu ca mineritul cu cianuri e interzis in Europa. Stiu ca orice ar fi, din proiectul ala ies bani pentru Romania. Stiu ca e o treaba care poate fi periculoasa pentru mediu. Stiu ca niste mii de oameni ar avea de munca. Stiu ca romanii vor ramane, de fapt, cu putini bani. Stiu ca la Rosia Montana nimeni nu-ti da nicio autorizatie pentru nimic si de-aia moare lumea de foame. Stiu cum arata un iaz de decantare de steril asezat pe satul de unde se trage familia mea. Stiu, de asemenea, ca un caine a omorat, in sfarsit, un copil. Lucreaza de mult la asta. Stiu ca daca te uiti la televizor in timp ce ai facebook deschis, ai senzatia ca esti pe doua planete diferite in acelasi timp.

Nu mai inteleg nimic. Revin.

Persoana potrivită

- Lasă, va veni și la tine persoana potrivită la timpul potrivit. Când te vei aștepta mai puțin.
- Și dacă știu că-i persoana potrivită și timpul potrivit și mă aștept cel mai mult mai vine?