La protest

Hai c-am fost și eu la prosteste.  Ba chiar am hâțânat și eu sticla aia cu pietricele pentru cineva care obosise. N-aș fi scris despre asta, dar a devenit prea interesant. Nu, nu la proteste era interesant. La proteste n-au fost probleme. Și nici soluții, de fapt, că aici vroiam s-ajung. "Să vină PRESA, să scoatem LESA" a fost pancarta mea preferată. Au dreptate. Presa nu face nimic ca lumea, ca de obicei. Hai, poate o idee realitateateve. Dar nu e de ajuns.Toată lumea protestează pentru munți, baga-mi-aș pula în ei, de parcă in Roșia Montană mor de foame munții, nu oamenii.

Totuși, nu despre probleme vroiam să vorbesc aici. Ci despre observații. Bravo lor, oamenilor care s-au sculat de pe canapele și-au venit. M-am bucurat inițial. Am zis uite, domne, atâta lume inertă, majoritatea tăcută s-a sculat, o să fie bine. Mă gândeam eu în mintea mea, până la un moment dat, când mi-am dat seama ce i-a unit p-ăștia toți: toți au protestat să nu se facă nimic. La asta văd că s-au îngrămădit toți, e o cauză națională. Tineri, bătrâni, microbiști, politicieni, corporatiști, punkeri, toți un cuget și-o simțire, consens național: să nu facem nimic!

Și vizavi de protest mai erau trei amețiți. Luptau împotriva eutanasierii câinilor maidanezi. Și la protest lumea deja făcea încălzirea pentru lupta împotriva gazelor de șist. Și asta-i răspunsul standard pentru toate problemele noastre: să nu facem nimic. Parcă erau 15.000 de oameni care fac același lucru când îi lasă femeia, ca pe mine. Nu fac nimic. P.S.: sunt împotriva cianurilor (sau ceanurilor, cum zicea un protestatar). Dar ca om care are neamuri pe la Roșia Montană, răspunsul l-am văzut - nu facem nimic. Dar soluția n-am văzut-o.

Ori suntem protestatari, ori nu mai suntem.