Străvechea artă a înghițiturilor mici (LIII)

Să zicem că pățești o fază. Asta nu-i despre nimeni de față, evident, e vorba de un amic, de un verișor de la țară mutat la oraș. Să zicem despre verișorul ăsta că se aleargă cu o fată cunscută pe internet de vreo 7 ani prin oraș și niciodată nu se găsesc într-un cadru propice. Ba ocupați, ba nu știu cum. Nu mai contează, de fapt, cum s-au cunoscut, deși și aia ar putea fi o poveste în sine. Spectaculoasă, zic. Până într-o seară când scapă undeva în oraș nesupravegheați, cam beți și cu muzică de-aia. Doar ei doi. Iar ea se dovedește fix cum visa el. Cum visa el că va fi cu el când ea se săruta cu prietena lui cu limbi în centrul orașului și tot bulevardul se bucura. Fix. Și băiatul ăsta, mai sensibil la feedback-uri din astea, se îndrăgostește nebunește. Și se gândește s-o sune și a doua zi, nu? Ei, problemă: ea are prieten. Tu ce ai face?