Clientul

M-am dus la magazin cu bonuri, că s-au adunat de vreo două luni, trebuia să fac ceva şi cu ele şi tipele de acolo mă iubeşte şi-mi dau şi ţigări cu bonuri. Doamna de la magazin şi colega ei de la aprozar erau ocupate, se uitau amândouă la un loz câştigător şi nu înţelegeau ce scrie pe el şi cât au câştigat. Eu nu am zis nimic, mai era o bucureşteancă în vârstă acolo, am crezut că şi ea aşteaptă să rezolve vânzătoarele ecuaţia aia complicată şi să cumpere oarece. Şefa de la aprozar spune celei de la magazin:
-Hai, că vin să mă uit de mai aproape, că văd că te pricepi mai puţin ca mine.
Şi se bagă amândouă să lămurească problema. Doamna în vârstă se întoarce spre mine:
-E lozul dumneavoastră?
-Nu ştiu, doamnă, eu abia am intrat, nu văd, nu sunt suficient de înalt să mă uit de aici sub tejghea. Nu cred că e lozul meu.
Apare o clientă mai tupeistă, deh, tinereţea, se bagă în faţă şi cere o cafea, o ciocolată şi ce a mai cerut ea.
-8,5 lei.
Dup-aia vine rândul meu. Zic ce vreau, făcea fix 70 lei. Dau bonurile, doamna începe să numere. Pe la jumătatea număratului, apare din nou tupeista:
-Mai vreau şi o pungă de seminţe.
A reuşit să o enerveze pe doamna, că o întrerupsese din numărat, aşa că erupe:
-BĂI, FATĂ, TU NU VEZI CĂ AM CLIENT??? ATUNCI, TACI!