Generaţia zarului de 5

Însemnări de campanie

Suntem în ziua a nu ştiu câta de autoizolare. Nervii rezistă. Aseară, în schimb, mi-am scris declaraţia pe propria răspundere, mi-am pus echipamentul şi m-am dus la non-stop să-mi iau băutură. Era Conge de serviciu. Nu o ştiţi pe Conge. Nici eu nu ştiu cum o cheamă şi nici ea pe mine, dar mereu ne-am înţeles super. Am dedus asta şi din felul cum se poartă cu ceilalţi clienţi faţă de cum se poartă cu mine, si din faptul că mi-a făcut cunoştinţă cu fiul ei la un moment dat. Nu ştiam că are copil aşa mare. L-o fi făcut la 13 ani, cine ştie.

Cu ea nu am făcut cunoştinţă, am botezat-o eu Conge de când m-am dus într-o noapte frumoasă de vară cu un prieten la ea la magazin să ne luăm beri şi m-a întrebat dacă le vreau de la conge. Aseară vorbea la telefon cu o anume doamnă Mariana. Doamna Mariana în sus, doamna Mariana în jos, ea aranja sticlele de Stalinskaya pe un raft. Atunci a realizat că eram şi eu acolo. Dar na, nu s-a oprit din vorbit, ne ştim de atâta timp încât ne înţelegem din semne. A zâmbit când m-a văzut. Am zâmbit şi eu, nu ştiu dacă a văzut ea, că eu purtam mască.

I-am indicat o sticlă de vodcă de jumate şi ea a pus-o pe tejghea. Tot vorbea la telefon. I-am făcut semn: 3. A pus 3 pachete de Dunhiil argintiu lângă sticla de vodcă. Dup-asta, pentru că nu am 18 degete la mâini, am spus cu voce tare:
-Şi 18 Timişoreana la cutie.
-Cât? 18?
Am dat din cap afirmativ.
-Reci?
-Nu contează.

-Staţi, doamna Mariana, închid, că în seara asta mă îmbăt. Tocmai vând 18 cutii de Timişoreana.
Şi a închis. Am început să umplem cu beri împreună rucsacul meu cu roţi, ăla pe care l-am adus din America. Zâmbea cu gura până la urechi. Şi eu la fel, dar pe sub mască nu cred că se vedea. Astă-iarnă, totuşi, mi-a zis o fată, tot când purtam mască, dar din alte motive, că se vede când îmi zâmbesc ochii. Şi Conge zice:
-Trebuie să mă laud şi eu, nu? Tu ştii că mi-a spus colega mea că ea a vândut săptămâna trecută 20 beri odată la un client?
-Ştiu. Ghici cui.

Va urma