Cu poză, dar fără

 Cu poză, dar fără

În imaginea alăturată e vecinu-miu de la parter, s-ar putea să îl ştie lumea deja. Era, săracul, disperat, că îşi dorea să fie înapoi în casă şi, nefiind familiarizat cu utilizarea interfonului, mieuna la trecători patetic, ca un creştin condamnat la moarte, care lălăie rugăciuni în groapa cu lei, poate îi dă şi lui cineva drumul în bloc. Ştiu, e minor, l-am pozat şi am publicat imaginea fără accept, daţi-mă în judecată, reclamaţi-mă, faceţi ce vreţi voi, e ok.

O altă imagine, în schimb, a fost văzută de mine azi şi nu e distractivă, dimpotrivă, ar putea constitui material de presă sau chiar de sesizări cine ştie pe unde. Grăbit să mă duc la hypermarcheu să iau nişte smântână light care să meargă cu brânza de vaci bio, ca orice lower middle class semihipster care se respectă, Am apucat să văd ceva ce credeam că se terminase prin anii 90 la noi în ţară, mult înainte să scăpăm de câinii comunitari din Bucureşti. Nici nu am apucat să reacţionez în vreun fel.

Imaginea, pe care şi dacă o pozam nu aş fi ştiut ce să fac cu ea, era aşa: doi flăcăi la vreo 7, 8 ani, vizibil neîngrijiţi, cărau după ei ceea ce văzusem şi la un adult în aceeaşi zonă nişte zile mai devreme, doar că de data asta era mai la scara lor, aşa: un cărucior cum erau alea de butelii pe vremea copilăriei mele, plin cu peturi şi cutii de aluminiu. Ei munceau. Ai zice ok, ce, munca-i ruşionasă? Nu! Munca la 10 ani e ruşionasă! La vârsta lor ei trebuia să fie la şcoală, la sală, în parc, oriunde, dar nu la muncă. Da, nu furau, nu cerşeau, ce onorabil din partea lor... Uni vor spune stai aşa, că şi pe mine mă punea mama la muncă, trebuia să fac piaţa, să duc gunoiul... OK, te-a trimis să duci gunoiul, dar te-a trimis vreodată să Aduci gunoiul?

Aş putea auzi da, domne, bunică-mea stătea acasă la 10 ani, când părinţii ei erau la sapă, gătea pentru ei şi le ducea mâncarea pe câmp, care-i problema?. Păi, poate de-asta bunica a avut 7 clase şi a rămas CAP-istă şi poate că azi suntem în 2022, când la 14 ani ar trebui să începi să înveţi o meserie, nu să o practici, cum am păţit eu mult mai devreme, cam ca şi copiii ăia, într-a cincea, când începutul şcolii nu era începutul şcolii, era începutul culesului de struguri şi ne ducea chiar şcoala pe la viile de pe la Odobeşti, să învăţăm şi noi ceva, ce atâta şcoală...

Într-un fel paradoxal, ce fac ei e bine pentru societate până la un punct. Colectează selectiv deşeurile, ceea ce noi, hai să fim serioşi, nu facem. Avem impresia că dacă nu aruncăm chiştocul pe jos, ci în tomberon, gata, am salvat planeta. Sau dacă avem la sfârşit default la mailurile pe care le trimitem ceva gen "nu printa mesajul ăsta, salvează un copac!", sincer, pentru mine, suntem chiar zgârciţi mintal şi poate ar trebui să ne mai informăm, că, de fapt, companiile care produc hârtie plantează mai mulţi copaci decât consumă. Dar asta e altă discuţie.

Problema este următoarea: pe de o parte, probabil copiii ăia sunt exploataţi de părinţii lor şi de societate, că până la urmă, cine face afaceri cu copii, pe de alta, ce facem cu ei când vor deveni adulţi? Dacă ei se vor pricepe doar la cărat gunoaie într-o societate high tech cu şi aşa prea puţini copii, ce altceva vor face? Ce vom face noi cu ei? Că dacă mă iau după ilustrele noastre cadre didactice (din nou, o temă recurentă, banii), ele spun "hai, mă, Cristi, tu nu ai văzut ce telefoane au?". Ba da, am văzut, şi nu-s ce avem eu sau tu, aifoane şi galaxiuri nu ştiu cât, iar multe nu sunt pur şi simplu, că le-au amanetat părinţii lor să-şi mai ia o bilă de heroină. O ţară care îşi permite să aibă copii în posturi din astea nu merge într-o direcţie bună.