Deci, intră profesoara asta de engleză în clasă. Eram schimbul 2, după amiază, era ultima oră. Vorbeam cu singurul meu coleg de clasă, restul erau fete, na, noi, fii de ofițeri, ceva despre armată. Ea:

-Ce-ai zis, Cristian, ce moacă???

-Nu, doamna profesoară, vorbeam de armată!

-Afară!

-Doamna profesoară, dar n-am...

-Afară!

M-am apucat să-mi iau ruccsacul etc., nu. Mi-a zis:

-Nu, stai pe hol până când îți zic eu.

Și am stat acolo ca un idiot neștiind unde am greșit.

Dar m-am supărat. Eu, olimpic la engleză, știți, nu am cunoștință ce profesoare ați avut voi, poate asta era ori mai sclerozată, ori mai avansată, întotdeauna întreba toată clasa cum see cheamă cutare, deși eu făceam febră musculară cu mâna pe sus. Că restul nu știau. Și m-am oprit din ridicat mâna. Că se ridica mâna întotdeauna la mine, adică eu, când era ceva.

Din momentul ăla nu am mai ridicat pe bune mâna niciodată. Treburile se întâmplă ca de obicei, dar nu la fel. Profa, altminteri, pă interacțiune, nu prea avea cu cine, ne lua pe rând și până la urmă tot la mine ajungea.

-Deci?

-Așa.

-Da.

Până la urmă, la sfârșitul anului, mă scoală în picioare:

-Cristian, poate nu am înțeles eu corect.