Prinţesa mea

Futu-i dumnezeu’ mamii ei să-i fut, frumoasă mai e maşina aia... asta era vorba lu’ tata când era el impresionat de câte o chestie. Bine, să zicem că avea o scuză – facea parte din grămada ordonată de testosteron alcoolic căreia îi zic aştia Armată şi-o pun tot timpul în topul încrederii pe locul I ca pe sfintele moaşte ale sfintei Parascheva di la Ieş. Io m-am mai rafinat, adică n-am înţeles prost exemplul dat de bătrânu’ şi n-aş putea zice „ce bună-i mâncarea asta, băga-mi-aş pula-n ea”.

Bine, ştiu, lumea nu mă crede, probabil mulţi îşi închipuie că io vin acasă şi-o salut pe iubirea mea cumva gen “să moară mama, hai, că mi-e o foame de-mi bag pula-n mă-sa, hai, în pula mea, să mâncăm, ce pula mea stăm nemâncaţi ca labagiii? Dă-o în morţii mă-sii de treabă că-mi bagi pula-n ea!” Ei bine, nimic mai greşit. Eu trăiesc cu convingerea – gresită, poate, că înjur doar atunci când ceva sau cineva merită. Pentru că să te înjure Cristean înseamnă că meriţi. Înseamnă că l-ai făcut să-i pese. Şi asta e ceva.

Şi încă o chestie. Lumea, când aude „pula”, imediat se scandalizează, de parca n-ar fi vorba de chestia aia pe care nu s-ar jena s-o bage în gură la primul semn că te lasă când ai nevoie de ea mai mult. Ca să nu zic de alea care consideră sexul oral sex normal, că e mai uşor să-l faci în veceu în tren sau în vizită la cineva. Dar ele nu înjură. Eu cred că poţi înjura fără să jigneşti Şi nu mă refer la exemplul dat de tata. Altceva. Io nu-mi înjur femeia. Cu siguranţă nu de faţă cu ea. Glumesc. Ideea e că dacă înjuraturile astea se adresează de cele mai multe ori unor chestii absente, de ce se simt jigniţi de ele tocmai ăia din jurul tău? Nu vi se pare o prostie? Cu ce te deranjează pe tine dacă eu îl înjur pe băsescu?

Dar, evident, nu despre asta vroiam să vorbesc. Vroiam să vorbesc despre cârnaţii siniştri, despre românii ţiganizaţi care-şi îndobitocesc plozii cu „prinţisorul meu/prinţesa mea”. Toţi muritorii de foame au prinţi acasă. Io mi-aş învăţa copchilu’ toate înjurăturile pe care le ştiu mai degrabă decât să-l spal pe creier şi să-l conving că e „prinţ”. Chiar şi numai pentru mine şi pentru mă-sa. Voi şi cu ciutacu, futu-vă-n gură. Ăla are împărăteasă acasă. Şi moştenitor. Sper să nu-i lase moştenire caracterul. Nu vă mai bateţi joc de mintea copiilor, bă, nu-i mai dezorientaţi, nu sunt prinţi si nici nu vor fi, lăsaţi-i să înveţe singuri ce sunt. De când morţii mă-tii merg prinţişorii şi prinţesele cu metroul???

Esentialul

Ba, cat de mult conteaza sa stii sa te porti. M-am calmat si e meritul gagica-mii, pe care daca si acuma o derajeaza ca vorbesc despre noi doi pe blog am s-o bat cu biciul ala pe care i l-am cumparat de la sex shopul ala de langa bordelurile alea din Hanovra. Dar n-am putut sa nu observ din nou de cata lume proasta sunt inconjurat. Si nu, nu ma refer la lumea care a mai comentat p-aici, saraca, de unde dracu' sa stie unii sau altii ce-am eu nevoie sau ce-as vrea sa aud cand sunt in cacat?

Ma refer la astia cu care ma cunosc, gen o fosta de-a mea care, daca nu reactionam pozitiv la "hai, nu mai fi suparat", imi futea in secunda doi un "hai, du-te-n pizda ma-tii, atunci!" de nu ma vedeam. Sau la astia care nu vad esentialul. Tu esti disperat si ei te iau cu altii, cu cu altii, cu ALTII, cu copiii din Africa... Pai futu-te-n copiii din Africa sa te fut, de asta-mi arde mie? Ca-n bancul cu bula si titanicul.

Sau din astia care vin cu paleative, cu cretinisme. Gen, eu vin la tine disperat:
-Vai de mine, ce ma fac, nu mai am niciun ban...
Si tu zici:
-Vai, saracu’... auzi, te-ar ajuta cu ceva, te-ai simti mai bine daca ti-as face o felatie?
- O felatie? NU! Du-te, suge pula pe bani si vino si da-mi mie banii, aia m-ar face sa ma simt mai bine! Vreau bani, nu muie, crezi daca vroiam sa-ti dau o muie, asa te cuceream: „mama, ah, vai, uau, ce buze senzuale ai, nu-mi dai si mie niste bani imprumut?”???
Iar reactiile astea sunt si mai triste cand vin de la lume care, cica, ar fi trebuit sa te cunoasca.

Comemoraj

29 Iulie 1921

Zi nasoala pentru minoritati (mai ales sunt polonezi sau tigani sau daca s-au taiat la pula cand erau mici). Adolf Schickelgruber este ales presedintele unui partid german. Foarte german.

iCook

(da, am observat si eu, titlul e un englezism)

Mi-a fost greu tare sa aleg imaginea asta. Am navigat vreo 40 de pagini pe blogul asta. Eu gatesc si-mi place sa cred ca stiu sa apreciez ceva bun. Saitu' asta aproape ca m-a scos din depresie. Daca vreti sa aflati ce-o sa vreti sa mancati, intrati. Are tot ce vreti, in afara de tigara de dupa ce violati bucatarul in loc de bacşiş. A, daca sunteti ciudoşi, nu va uitati. Nici dacă sunteti gravizi. Mie aproape ca mi s-a umflat un sân de pofta (vroiam sa zic un coi, da' nu vreau sa ziceti ca vorbesc urat).

La vie en rosette

Viaţa e ca părul de la cur. Scurtă şi plină de căcat.


B.B. King - The thrill is gone
Asculta mai multe audio Muzica

În caz că n-aţi observat în postarea anterioară, trec printr-o perioadă foarte maro. Sau printr-o perioadă foarte mişto, dacă aş fi duşmanul meu. N-am bani (a, ba da, se cheamă datorii), munca suge mai tare ca niciodată, maică-mea se lamentează că de ce nu m-am realizat, concediul mi s-a amânat cu japca şi nici perspective mişto nu se întrevăd. A, plus o chestie despre care n-am voie să vorbesc. Nu, două. Ce mai, perioada mea preferata. Mă simt ca cercetătorul român care a descoperit că aşa nu se mai poate.

E unul din momentele alea când chiar ţi-ar plăcea să ştii cum funcţionează teleportarea. Sau să fii singurul prezicător din lume care chiar ştie numerele de la loto. Bun, banii nu sunt totul, or să-mi zică ăia dintre voi care au bani. Eu zic că banii ajută. Gen, banii nu sunt o problemă, banii sunt o soluţie. Dar cum? E unul din momentele alea când stai şi te uiţi ca prostu’ în gol şi te gândeşti „moamă, ce mişto ar fi să-mi vină o idee din aia mişto acuma sau măcar una din ideile alea mişto care-mi mai vin mie din când în când să fie şi bună la ceva!”.

Bun, deci luăm măsuri, Cristean (nu, nu pentru copârşeu): căutăm alt job, îi spunem lu’ bătrâna că trebuia să se mărite ea cu un miliardar şi-acuma nu mai aveam problemele astea, ne consolăm cu gândul că oricum nu ne place la plajă, iar pentru un pescuit ca lumea, mai mult de câteva ore reuşite nu-ţi trebuie, în problema secretă numărul unu ne luăm angajamentul, în problema secretă numarul doi înca nu putem să facem nimic (nu e timpul)... şi totusi nu e de-ajuns. Sunt sad, mad & supi, ca pe vremea mIRC-ului...

PS: Tocmai am aflat ca de la 1 octombrie trebuie sa ma mut. Alti bani, alta distractie...

Concurs de idei

Ati observat cum cand auziti ca spune cineva, o cunostinta mai indepartata, asa, sau un necunoscut ca i-a murit ma-sa, tac’su sau nu stiu cine pentru voi e un fel de BUM! s-a impuscat in cap si gata? Pun pariu ca nu. Bai, al dracului, si de multe ori e ceva cam de 700 de ori mai complicat de atat, ceva cu suferinte, cu multi ani grei, cu pula calului, ceva urat. Nasol.
Mie asa mi se intampla. Gandul c-a murit nu stiu care nu stiu unde ma lasa complet rece si cred ca dintr-un reflex gandesc ca omu’ pur si simplu s-a intins pe spate, a inchis ochii si s-a dus inspre ce l-o fi invatat pe el societatea ca e lumea cealalta.
Dar, repet, de multe ori e complet diferit. Stiu asta din cel putin ... o gramada de cazuri, cel mai familiar fiind cel al lu’ taica-miu, care, alcoolic cronic fiind, a sfarsit prin a crapa ca un caine, nu inainte de a ne face viata de cacat tuturor celor din jurul lui ani buni – buni o pula, ani grei.
Acuma, daca aud v’un “cum, dar n-ai incercat nu stiu cum?” insotit de vreo fata naiva, va omor pe toti. Bunul simt al omului din popor care te-a facut sa ma intrebi prostia asta trebuia sa-ti spuna in primul rand ca faptul ca eu am scris in partea asta si tu citesti in partea cealalta inseamna ca am cel putin la fel de multe idei ca tine, plus ca unii dintre noi mai si citim, asa ca du-te, scoate-ti bunul simt afara in pula goala si da-i un sut pe scari. In coaie.
De fapt, eu nu stiu despre ce fel de suferinta sa vorbesc astazi. Chiar nu stiu. Sa vorbesc despre suferintele mele, cred ca ar fi cel mai bine, desi nu-mi place sa vorbesc despre mine, da’ cica uneori ajuta. Deci: despre discriminare? Despre educatie cu paru’? Despre stigmatizare? Sau despre preferata mea – postura de victima a unui concurs nefericit de imprejurari (de 400 de ori)?
Nu, deci chiar nu stiu. Sau uite, pot sa lansez un concurs de idei: prima idee de cum sa-l fi facut pe taica-miu sa se lase de baut pe care n-am incercat-o castiga o bere. Si o mie de marci. Pe bune. Berea pe bune, mia de marci o desenez in Paint, da’ cu autograf si ala cine stie cat o sa coste candva.;)