Străvechea artă a înghițiturilor mici (II)

O lună și o zi. Deși nu pot bea deocamdată decât înghițituri mici de chestii non-alcoolice (și hai, fumuri mici), simt că ies dintr-un sevraj. După care intru înapoi în sevraj. De vreo zece ori pe zi, așa. Și de vreo două ori pe noapte. Cică face bine la antrenament, pentru când te duci la psihiatru, că am și eu prieteni psihologi mai nebuni ca mine și la ei n-are rost. Te duci cu toate odată, nu te mai complici. Aoleu, să nu mai aduc aminte de psihiatru, că-i maică-mea în țară și nu vreau să-i dau idei, aia mă duce la psihiatru și dacă mă apucă un căscat în mijlocul zilei.

Eh. Femeile și încrederea lor în mine. Observație: se pare că cine are noroc la psihopate, are toată viața, e o chestie pe care nu ți-o mai ia nimeni, e ca naționalitatea română, din păcate. Dar deh. Sunt hetero, cică. Așa că cineva are nevoie de o relație tampon. Ah, ce vorbă mare. Acuma, pe frustrarea goală, urăsc și mai tare vorbele mari. Și-n plus, ce dracu poate să însemne de fapt relație tampon? Ce poate să însemne pentru ăla care habar n-are că e într-o relație tampon? Dar să pun întrebarea asta înseamnă să fiu altruist azi și eu nu știu cum dracu să fac să mă mai gândesc și la mine. La mine cu altele, adică.

Așa că întrebarea de azi e următoarea: dacă relația trecută n-a dus la nimic, care mai e scopul relației tampon?