Trebuia să ajungem și la asta

dacă tot vorbeam de inteligență. Se spune că inteligența e sexi. O fi pentru unii, dar cred că ar trebui să înlocuim expresia asta cu altceva. Că altminteri dăm impresia că facem o confuzie între citit și futut, când, de fapt, ele-s chestii complet diferite. Am văzut eu, credeți-mă. Poți să fii inteligentul pământului, la sfârșitul zilei atracția va fi tot o chestie irațională. Iar tu, inteligentul, vei rămâne cu admirația femeilor, iar golanii cu corpul femeilor. Și te vei întoarce la cărțile tale, singur, și-ai să le zici „mamă, ce sexi sunteți. Sper că nu sunteți doar sexi, poate sunt și vreo două porno printre voi, că-n seara asta am chef de ceva mai hard." Uite, noi, acum, tot suntem undeva: putem spune că inteligența e admirabilă fără să ne fie frică de exagerări. Dar până la sex mai e și-aș da o mie de mărci cui îmi poate arăra legătura clară, nu așa, din gură, de la inteligență la sex. Că până acum eu n-am găsit-o. 

Nu sunt aici să mă plâng, să ne înțelegem. Nu azi. Nici măcar nu-i vorba despre experiența mea în această parte a narațiunii. Mai ales că nici nu mă dau eu vreun inteligent. Putem considera din punctul ăsta de vedere că vorbim așa, teorii. Spun doar că mi-e foarte greu să văd legătura dintre aceste două lucruri bune, până la urmă, când prin simplă observație descoperi că-i altfel. Că, de fapt, inteligența te ajută în foarte multe locuri, mai puțin la plecat singur acasă. Problema aia, indiferent cât de inteligent ești, până la urmă o rezolvi pur și simplu dacă ești norocos. Sau tupeist. Sau răbdător. Sau fin ori macho, după gust. Sau pur și simplu mai rezistent la băutură decât el sau ea. Sau dacă-i aduci tu aminte de nu știu cine din trecut. Nu mai spun cât de mult poate să valoreze inteligența în fața unor oameni când au de ales între ea și un teanc de oiro. Contează inteligența? Absolut. Dar. Greu de zis că inteligența singură te face să nu dormi singur. 

Luând-o pe partea ailaltă, nici așa nu prea se vede legătura. Ce-ți trebuie, până la urmă, ca să faci sex? Cultură? Matematică? Istorie? IQ? Diplome? Poate doar dacă s-or elibera diplome pentru făcut sex, deși nici p-ăia cu diplome nu i-aș crede pe cuvânt, de-aia vă întreb pe dumneavoastră, care probabil aveți mai multă experiență ca mine. Că părerea mea era că dacă vrei să faci sex, trebuie în primul rând să ai cu ce. Să ai cu ce fizic, dup-aia mai vorbim. Și nu în ultimul rând cu cine, că și asta-i important, nu vorbim aici de sexul tu cu tu. Și vroiam să văd dacă greșesc. Dar simplul fapt că faci tu pe inteligentul fără să ai pe lângă ce ziceam eu mai devreme chiar nu te-ajută în niciun fel. Și de multe ori poți să taci din gură și faci mai bine, că i se pune pata celui sau celei de lângă pe tine dintr-un motiv care chiar nu mai contează și nici n-are rost să filosofezi prea mult pe marginea lui. Tot ce poți să faci atunci cu inteligența ta e să-o iei cu tine într-un taxi împreună cu inteligența ei sau a lui și să mergeți la unul dintre voi acasă.

Străvechea artă a înghițiturilor mici (LIII)

Să zicem că pățești o fază. Asta nu-i despre nimeni de față, evident, e vorba de un amic, de un verișor de la țară mutat la oraș. Să zicem despre verișorul ăsta că se aleargă cu o fată cunscută pe internet de vreo 7 ani prin oraș și niciodată nu se găsesc într-un cadru propice. Ba ocupați, ba nu știu cum. Nu mai contează, de fapt, cum s-au cunoscut, deși și aia ar putea fi o poveste în sine. Spectaculoasă, zic. Până într-o seară când scapă undeva în oraș nesupravegheați, cam beți și cu muzică de-aia. Doar ei doi. Iar ea se dovedește fix cum visa el. Cum visa el că va fi cu el când ea se săruta cu prietena lui cu limbi în centrul orașului și tot bulevardul se bucura. Fix. Și băiatul ăsta, mai sensibil la feedback-uri din astea, se îndrăgostește nebunește. Și se gândește s-o sune și a doua zi, nu? Ei, problemă: ea are prieten. Tu ce ai face?

Hai cu fericirea

Știți poveștile alea cu ultimele triburi de albi din Amazon, cu femeile lor înalte, blonde și frumoase, trăind fericiți în comuniune cu natura etc? Ei, alea chiar sunt povești. Mituri. Ca sirenele. Sunt chiar niște atavisme culturale rămase în memoria colectivă de pe vremea când ăia care au inventat plugul și agricultura, acum vreo 10.000 de ani, au ajuns în Europa și duse-n așa-zisa lume nouă de europeni. Dar hai să păstrăm discursul la un nivel comprehensibil chiar și pentru ultimul prost care citește chestia asta, deși am descoperit că pentru a te face înțeles niciodată nu poți să ajungi prea jos, că întotdeauna va exista un prost care nu va înțelege. Iar unii pur și simplu nu vor să înțeleagă, n-ai ce să le faci. Dar să încercăm, zic.

Deci. Context. Acum vreo 10.000 de ani sau gen, ăia de prin Orientul Mijlociu, care inventaseră plugul și, deci, agricultura plus încă vreo câteva chestii, împinși de surplusul de mâncare și de populație, au migrat până au ajuns în Europa. Habar n-aveau ei că peste mii de ani ăia care rămân în urma lor aveau să-și spună musulmani sau evrei și-or să-și taie capetele unii la alții ca demenții. Când au ajuns aici, au rămas proști. Au dat peste primii europeni. Înalți, făcuți, cu femeile lor înalte, blonde și frumoase, trăind fericiți în comuniune cu natura etc. Fericire, ce mai. De ce? Pentru că pe vremea aia primii europeni erau vânători-culegători și, deci, nu munceau. Iar ăștialalți erau deja sătui de muncă. Probabil că și pentru tine, în 2014, e destul de greu de acceptat și de înțeles că muncești azi, iar banii îi iei luna viitoare, ce să mai zici despre un analfabet care de-abia învățase că trebuie să dai cu sapa azi și să mănânci grâul anul viitor.

Acum vreo 10.000 de ani sau gen, ăia de prin Orientul Mijlociu, care inventaseră plugul și, deci, agricultura plus încă vreo câteva chestii, împinși de surplusul de mâncare și de populație, au migrat până au ajuns în Europa. Habar n-aveau ei că peste mii de ani urmașii lor aveau să-și spună români sau unguri și să-și dea în cap pe CNN. Când au ajuns aici, primii europeni au rămas proști. Veniseră peste ei niște oameni care aveau. Iar ei erau sătui de foame. Pe vremea aia, tot ce-aveau înalții noștri strămoși blonzi puteau să ducă-n cârcă. Și uite-i p-ăștia care aveau ditamai hambarul cu mâncare. A fost un șoc pentru toată lumea. Unii erau ofticați că alții nu munceau, ăilalți că ăia aveau cu ce, vorba cântecului. Toți credeau că ăilalți sunt fericiți. Până la urmă s-au combinat între ei și-a ieșit ce-a ieșit, dar asta-i altă poveste. Ideea-i că întotdeauna vom căuta fericirea și-o vom vrea pe a altora, dar când vom avea parte de ea vom descoperi că nu-i chiar cum credeam noi.

Cred că adevăru-i pe undeva pe la mijloc. Spun asta conștient că și eu o vreau pe-a mea. Pe fericirea mea sau cum s-o chema ea. Și-o văd la alții și-mi plouă în gură, dar am învățat ceva: mi se pare. Și ei cred despre mine că eu sunt fericit. Și știu că o vrem pe fericire azi, nu mâine, că ni se pare că ăla de vizavi e mai fericit ca noi, că vrem mult, dar suntem dispuși să facem puțin, indiferent cât ne lăudăm că ne rupem cămașa-n două, pentru că avem senzația că ăilalți o au gratis și nu ni se pare corect. Și eu aș vrea să stau degeaba, că-i cald afară, și să vină fericirea la mine. Ăștia-s oamenii, unii sunt sătui de muncă, alții sunt sătui de foame și-și închipuie de mii de ani că ăilalți sunt mai fericiți. Probabil că fericirea, care până la urmă e o chestie irațională, că poți să fii fericit și dacă faci primul milion, și dacă-ți dă cineva să tragi dintr-o țigară, e o combinație dintre a munci și a avea. Și cel mai bine-i, de fapt, să faci ce-ți place ție, dar nici atunci n-ai să fii nu că fericit, n-ai să fii mulțumit. Că nu realizezi. Dar cel mai bine-i să nu încetezi niciodată să o cauți, că așa am evoluat ca oameni.

"Ce prost ești!" (II)

Astăzi vorbim despre inteligență. Sau deșteptăciune, cum vreți voi să-i spuneți, despre diferența dintre astea două altă dată, că n-avem azi timp pentru soluții raționale. Admir respectul pe care-l poartă lumea pentru inteligență și pentru purtătorii ei. Ar fi bine dacă ar și acționa în spiritul respectului pe care-l poartă. Dar și inteligența asta are o problemă pe care mi-a amintit-o și mie ieri domnul profesor universitar doctor în Drept Internațional Adrian Năstase din penitenciar ieri, că-l citase și el pe altul: e mai ușor să găsești un om inteligent decât un om bun. Iar azi mi-am amintit-o eu din nou într-o conversație.

Iar inteligența poate ușor de tot să nu mai însemne nimic într-o zi, când te prind ăștia. Pentru că inteligența înseamnă putere, iar puterea corupe. Așa că dacă te trezești cu un om bun între o mie de inteligenți probabil că ai intrat din greșeală în campus la Harvard. Și nici acolo nu ești sigur! Știți de unde recrutau spioni rușii în războiul rece? De la Oxford. Pentru că și ei tot spioni inteligenți căutau. Și mai știți ceva? I-au găsit. Tocmai spuneam mai sus de ce. Adică, nu vorbim de furat. Vorbim de mințit și bătut joc și de trădat o țară întreagă. De o așa o inteligență mai bine te lipsești. Prefer un mediocru cu caracter.

P.S.: (Că văd că inteligența unora din public o cere, dar nu de aici, de pe alt site. Aici sunteți inteligenți.) Inteligența fără integritate e fix pix.

Cum am ajuns un mincinos

E o treabă pe care trebuie să o spun și la alții, că mă apasă, nu se mai poate. M-am apucat să-i spun unui prieten ceva ce mie mi se părea relevant, și anume că o fată care-i place lui se culcase cu un antipatic. Bine, subiectul era el, nu ea. Pe care îl înformasem deja că ne bate gândul să-l încingem cândva dacă mai face prostii. Na, cazierul sentimental al unei fete care-i place mie mi se pare important și de ajutor pentru prietenul meu. Însă persoana în cauză a tras cu urechea la conversație printr-un geam. Și iacătă-mă-s a doua zi dimineață cu un mare mesaj cu "nu mai răspândi minciuni despre mine, nu mă mai menționa vreodată în vreo conversație, vorbeai de oameni buni și oameni răi, dar cum rămâne cu oamenii mincinoși cum ești tu", tot tacâmul. Zic WTF, eu nu mint, zi-mi ce s-a întâmplat. Păi, ai zis că m-am culcat cu ăla și nu-i așa. Am crezut că intru în pământ. Direct. 

Și prima dată reacționez ca băieții, îi zic amicei mele de la care știam povestea să-l informeze pe om dacă vine la mare weekend-ul următor să ia la el pijamale, tot ce trebuie, că de-acolo pleacă direct la spital. Fără periuță de dinți, nu mai era cazul. Mă rog, fast forward, ajung acasă, găsesc un mesaj de un kilometru de la ăla, cu cine te crezi, mă, să ameninți lumea, ești șmecher, vino și bate-mă, tu știi că mi-au ieșit analizele prost? Deja nu mai înțelegeam nimic. Eu aveam impresia că el se lăudase la amica mea cu asta. Dar zic ok, hai să săpăm. Și o întreb și pe ea, auzi, tu ce anume ai auzit sau cum ai ajuns la concluzia că ăștia au făcut ce-au făcut? Nu răspunde. Reiterez întrebarea. Ea spune că n-o înțelege. După 3 ore. O repet, eu știu să fiu bref și să mă fac înțeles, doar dacă ești un idiot sau nu vrei nu înțelegi ce spun eu. Și ea îmi spune că ea de la mine a auzit asta. Toate astea se întâmplau în scris. Pe FB. Zic, unde ești, hai că vreau să mă privești în ochi când îmi zici asta. Să ne distrăm amândoi, nu? 

Și atunci mă lovește. Realitatea. Direct în ochi, cu dreapta. Totul fusese o părere de-a ei pe care mi-a prezentat-o mie ca fiind realitate. Și eu am zis-o mai departe. Am realizat atunci ce greșeală enormă făcusem. Am făcut ce trebuia dup-aia sau mă rog, tot ce se mai putea. Mi-am cerut scuze de la toată lumea, le-am spus cât de rău îmi pare și îmi pare. Îmi pare rău și acum, la o săptămână după. Nu-mi vine să cred. N-am pățit așa ceva de când port pulă. O mocirlă din asta, o ghenă. M-am luat de ăla aiurea, am spus chestii, vai, vai, VAI câte mizerii! Totul pentru că am crezut un prieten, că eu așa fac, eu pe prietenii mei îi cred. Culmea, în meseria mea trebuie să verific totul înainte să-l spun, că altfel se poate lăsa cu procese de milioane de euro. Dar cu prietenii nu mi-a trecut prin cap să. Că eu credeam că știu să mi-i aleg. Dar de data asta am greșit și-mi vine să o iau la pădure când mă gândesc ce prostie imensă am făcut. 

Bineînțeles că vinovata, confruntată, n-a recunoscut nimic și-a dat vina pe niște alte chestii și circumstațe, cum face ea de obicei. Frate, puterea de a-ți recunoaște greșeala e o mare calitate, am s-o respect toată viața. Se pare că ea nu o are. Eu măcar mi-am recunoscut partea mea de vină și mi-am cerut iertare de la toată lumea pentru ea. Asta nu mă face neaparat un om mai bun, dar măcar îmi place să cred că am învățat ce era de învățat. M-a marcat atât de tare încât i-am spus și maică-mii episodul ăsta, deși de obicei eu încerc să n-o spamez la creier cu toate căcaturile. Mai ales pentru că mă și așteptam la un fel de reacție fix cum a avut, că prieteni? Nu vreau să mai aud de prieteni! Nu. mamă, sunt prieteni buni și prieteni răi în viața asta, rămâne cum am stabilit. Dacă una a fost proastă, asta este, următoarea, mergem înainte. Și mai eram (sau mă rog, sunt) oficial, așa cum spune ea, prietenul ei cel mai bun. 

O mare mizerie. Știu, mi-am spălat problemele în public, nu se face, dar e o diferență între a spune ce-ai pe suflet și a te certa în public, iar această diferență pentru mine contează. Am spus-o că mă apasă și chiar îmi pare rău. N-o să mai fiu prieten cu resprectiva, că eu așa fac, am spus-o și ieri, tot în scris. Nu de alta, dar tot ea s-a găsit să facă scandal după acest episod pentru care nici măcar eu, ăla creativul, n-am epitete. Și bomboana pe problemă, vin de la mare și vine unu la mine să-mi arate el femeile lui, că el nu e ghei. Chestie pe care o știam sau credeam că o știu, dar n-o discutasem cu el vreodată, că mie nu mi se pare relevantă pentru un om. Dar auzise și el că ea spunea asta despre el la toată lumea. Îl înțeleg. Îmi pare enorm de rău pentru tot episodul și nu-mi mai rămâne decât să sper că de fapt n-o să citească nimeni postarea asta, că eu mi-am dat seama între timp că vroiam doar s-o scriu să mă descarc, nu să mă judece cineva în funcție de ce-am povestit în ea. Vă doresc chestii mai bune decât atât.

Străvechea artă a înghițiturilor mici (LII)

Știu că nu mi-a cerut nimeni părerea, dar suntem pe blog la mine, așa că tot o spun, c-așa vreau eu: cea mai mare prostie pe care poți s-o faci este să crezi că poți schimba tu oamenii. Nu, nu poți schimba oamenii, ce poți să speri maxim este că ai să-i cunoști mai bine. Și când îi cunoști mai bine, de obicei, o iei la fugă, dar asta-i altă poveste. Dar da. Mi s-au întâmplat niște mari mizerii în ultima vreme din cauză c-am refuzat să recunosc niște chestii așa cum erau ele, dar mai ales niște oameni așa cum erau ei. Sau cum sunt ei, că tocmai am zis, oamenii nu se schimbă. Există nebuni buni și nebuni răi, mi-a spus un psihiatru italian mai demult, pentru că există oameni buni și oameni răi. Nu, nu cred în teoria aia a lui Lombroso, pe care mi-a predat-o mie onor duamna profesor universitar dr. Rodica Stănoiu la criminologie și mi-a cerut s-o știu pe de rost, ca pe vremea lui Ceaușescu și nu m-a întrebat ce cred eu despre ea. Că i-aș fi spus. Dar. Nu te poți prinde cum e omul doar uitându-te la el. Trebuie să folosești cel mai de bază dintre instrumentele științifice, și anume observația, așa e, dar trebuie să observi mult timp. Cine are impresia că se uită la un om și-l cunoaște direct e un prost. M-am trezit crezând despre unii oameni că erau ghei doar pentru că mi-a spus mie cineva și s-a dovedit că nu era așa. Dar deja ăsta-i alt subiect, ajungem și la el într-o altă postare, nicio speranță. Să revenim la cunoscut oameni. Frate, teoria mea este următoarea, că mă întind: în viața asta trebuie să cauți oameni compatibili cu tine. Dacă încerci să ajungi cumva fericit. Nu oameni perfectibili, nu oameni cu potențial, nu oameni despre care crezi tu că dacă te implici vor deveni mai buni, nimic din toate astea. Țineți minte, baza performanței este selecția. Nu lua omul de la zero și nici de la jumătate, ia omul deja așa format cum îți place ție. Sigur, ai să ai surprize, poate de-abia după zece ani o să-și dea arama pe față și-ai să vezi cine e. Ghinion, asta e, mergem înainte. Cunosc oameni care-au rămas atât de șocați de ce le-au făcut prietenii de astăzi nu mai au nici măcar unul. Dar știți ceva? Tot ei se plâng că n-au prieteni. Asta-i schizofrenie. Tocmai ziceam: prieteni buni, prieteni răi, oameni buni, oameni răi. Nu fugi în pădure sau te încui în casă că un om te-a dezamăgit sau te-a făcut de căcat, e o prostie să-i pui pe toți la un loc și să-i judeci la fel. Bulangiu? Asta este, următorul. Selecție. Asta-i teoria mea.

Antireclama zilei

"Ce este un telefon recondiționat?" Este un telefon care-mi sugi pula.