La pescuit

Eram la Periprava, pescuiam la răpitor. Locul ăla este o bijuterie a României. Super peşte, poate cel mai bun loc de bird watching din ţară, dar şi cu o istorie foarte încărcată. Cine ştie că în zona aia a fost o colonie de muncă silnică în vremea comuniştilor în care mulţi nevinovaţi au murit abuzaţi degeaba nu are cum să nu simtă presiunea. Eu o simţeam, dar venisem pregătit. Ne urcăm fiecare în barca lui şi începem să mulinăm. Acuma, trebuie să precizez ceva pentru necunoscători: există două feluri de pescuit. Ăla când spui acasă că te duci la peşte, dar, de fapt, tu te duci la peşti şi ăla când într-adevăr te duci la pescuit.

La pescuit e ca în paradis. Eşti cu băieţii, în mijlocul pustietăţii, pe malul bălţii, linişte totală, nu te supraveghează nevasta, pescuieşti şi bei. Cum pescuiam eu acolo, eu căutam ştiuci, dar dădeam numai de bibani. Buni şi ăia, frumoşi, mari. Dar la un moment dat dau de o scenă dură. Ceea ce părea să fi fost o pasăre mare, pelican sau gen, era făcută bucăţi, sânge peste tot. Mie îmi place să gătesc pasăre, dar ce vedeam acolo nu părea ceva de master chef, părea scena unei crime. Beau îndelung din sticla de curaj pe care o aveam la mine, i-o pasez şi lui Saşa, vâslaşul meu, să bea şi el şi îi spun ce îmi vine la gură:

- Ce dracu s-a întâmplat aici?!
- Ei. O lebădă. A mâncat-o codalbul.
Nu ştiu cât de aproape aţi stat de o lebădă, dar e o vietate destul de mare şi, dacă sunteţi beţi şi vă luaţi la bătaie cu ea, s-ar putea să descoperiţi pe pielea voastră că are forţa să vă rupă o mână. După asta, ghici ce s-a întâmplat. Că na, pentru noi, pescarii superstiţioşi, morţii aduc noroc. Am început să prind ştiuci. Dar în momentul respectiv, neuronii mei şi-au spus unul altuia "Mă, cât de puternică să fie pasărea aia dacă e în stare să omoare lebede? Ce câine, ce pisică? Ştu că-i ilegal, dar nu mai bine îmi iau eu un vultur codalb?"