Nebunie la mal

Malul mării noastre are ceva magic. Uneori bun, alte ori rău. Îar câteodată de-a dreptul nebunesc. Am auzit că zilele astea la Constanţa s-a schimbat data de renaştere a lui Isus Cristos. S-a amânat din motive tehnice. S-a hotărît un prea-sfinţint din ăsta că o facem noi mai lată altă dată. Şi data viitoare, toată lumea e invitată. Am mai văzut comportamente ciudate pe la mare de-a lungul timpului, şi nici nu mă refer la Vama Veche. De exemplu, am fost la o petrecere la mare pe un 1 august. Sărbătoream o zi de naştere care avusese loc în februarie, dar na, era în august era mai vară, era mai cald, şi cineva putea să-şi organizeze petrecerea aia pe plajă la care visase. Cu dj, cu de toate.

Eram în ceea ce părea o rezervaţie naturală, că era cam pustie. Dar nu am stricat nimic, efectiv am făcut o petrecere, am mai ars-o pe acolo vreo două zile, după care ne-am cărat. Şi să ştiţi că acolo se respectau regulile de distanţare de dinainte să fie la modă. Erau corturi doar câte unul pe la 100 metri distanţă de altele. Ce-am făcut noi acolo a fost o fiţă, ce se întâmplă zilele astea chiar mi se pare nebunie. Teo de la  Constanţa, în foamea lui de bani, mai are puţin şi ne spune că dacă nu ne prezentăm la paranghelia lui ne bate doamne-doamne, ca la copiii mici. Numai la lovele se gândeşte. Parcă ar fi Contabilul lui Dumnezeu. Aşre şi un şef la Bucureşti, pe Managerul lui Dumnezeu.

Parcă e un colindător din ăla din găştile alea de copchii care par fugiţi de acasă şi-s la fel de siniştri  şi gălăşioşi şi insistenţi precum Teo. Că oricum şi colindă în ce zi vor. Şi unii nici măcar nu se pricep, bagă acolo, fac experimente pe tine. Parcă unora îmi şi vine să le spun
-Ştiu urătura asta de dinaintea voastră. Vedeţi că o spuneţi greşit.
Dar cine riscă să-i apuce repetiţiile pe acolo şi să nu mai scapi de ei? Eu, când îi  văd, mă pregătesc pentru nişte minute de chin. Încerc să mă consolez cu vreun gând, dar pe lângă prezenţa lor acolo, cum era să fii copil şi să plouă afară mi se pare o amintire frumoasă.

-Haide, bă,şi-aşa merge trenu-ncet, măcar voi să lălăiţi mai repede!
Dar din nou tac, nu zic nimic, mi-e să nu risc vreun rap battle cu zurgălăi, să vadă ăia care dintre cântă mai repede. Şi ceva îmi spune că nici pentru alţi călători nu sunt prea populari, că remarc destule priviri date peste cap. Eu dacă eram mic şi eram staroste de comando din ăsta de cerşetori, nici nu mai uram. Intram doar eu în vagon cu două talgere în mâini şi spuneam:
-500 lei să nu urăm. Aveţi 10 minute să îi faceţi cheta, că la Buzău coborâm şi luăm intercity înapoi. Avem talgere, buhai, bici, tobă, capră şi saxofon. Dacă până la Buzău nu veniţi cu banii, intrăm peste voi şi cântăm până la Bacău.
Şi zbang, un foc de avertisment din talgere. Eu zică  ar funcţiona. Că şi acum pare cam şantaj ce fac ei acolo.

Dar să revenim la Angajaţii lui Dumnezeu, prelaţii noştri. Domne, eu zic să se adopte mai repede plata cu cardul şi online pentru slujbe şi gata. Toţi credincioşii ar avea card, ar câştiga şi băncile şi toată lumea. Şi nici nu ne mai înghesuim prin biserici, nu ne mai împiedicăm de babe care respectă cu sfinţenie regula aia cu obligativitatea poziţiei " în genunchi-ghemuit" în timp ce tu te uiţi după altceva etc. Totuşi, fără mersul la biserică rămânem, într-adevăr, fără o conexiune specială, pe care o ai, de obicei, doar acolo sau, eventual, la piaţă şi cam atât. Şi de obicei se întâmplă prin adolescenţă. Eu asta căutam în adolescenţă în timpul slujbelor: interacţiunea aia cu cineva ortodox, cam de vârsta ta, eventual care arată destul de acceptabil posibil încât să te poţi gândi ce i-ai face cât durează slujba aia.Că durează mai mult decât la colindători, e adevărat.

Îi sau le remarci imediat şi parcă simţi că aveţi ceva în comun deja. Poziţia e smerită, dar privrea nu minte şi îţi transmite de la distanţă, când te remarcă:
-Ştii, de fapt, mie îmi place în club, nu aici. Dar m-a adus familia cu forţa aici tocmai pentru că zic ei că îmi place prea mult în club.
Tu, venit că era imperios necesar să te prezinţi cu bunică-ta la sluja de duminică dimineaţa după mersul în club de sâmbătă seara, ce puteai să-i transmiţi înapoi tot din priviri?
-Şi la mine e la fel!
Şi parcă nu te mai simţeai singur în credinţa ta.

Revenind la plata (şi la slujba) online, cred că ar fi o idee bună, dar cred că o idee şi mai bună dacă am şi vota noi ce melodie cântă popa. Să facem un karaoke cu bărboşi în fustă. Dacă la Eurovision s-a putut, cred că se poate şi la noi. Că şi noi suntem europeni, nu? Bagi contul, faci plata, intri în videoconferinţă şi zici:
- Dragă Teo, e rândul meu la împărtăşanie. O ştii p-aia a lu' Stevie Wonder, I just called to say I love you? Frate, care-i faza. Eu m-am îmbătat şi o s-o sun pe fostă-mea şi să-i cânt melodia asta.  M-am înregistrat deja o dată, dar nu prea mi-a plăcut rezultatul. Bine, nici n-am condiţii aicea, imediat bate-n calorifer bulangiul ăla de la 3 care stă cu disperata aia. Hai să vedem cum o cânţi tu. Şi încă o rugăminte, părinte: dacă îmi place cum îţi iese şi te mai plătesc o dată, nu i-o cânţi şi lu' prietena mea din partea mea? Mă rog, fosta. Îţi dau eu numărul.