La 20 ani m-am operat de apendicită. Nimic neobişnuit până aici. M-am dus la spitalul militar din Focşani cu o prietenă de-a maică-mii, doctorul care m-a văzut şi o ştia pe ea şi, într-un mod ciudat, mă ştia şi pe mine.

-Bun, opraţia asta va fi decontată de CNAJMPS sau cum dreacului s-o fi scriind, că tu eşti fiu de ofiţer. 

Şi prietena maică-mii, plecată dintre noi între timp, zice:

-Dom' doctor, v-am adus şi eu ceva.

Ea era patroană de bodegă şi a scos din poşeta ei exagerat de mare o sticlă de whikey.

-Hai, merci.

Şi deschide un dulap unde să o bage şi  nu prea avea loc, acolo era plin de sticle de băutură şi de cartuşe de ţigări.

-Hai, bun, ai mâncat ceva azi?

-Da.

Nu mâncasem, dar aveam empţii.

-Atunci, te operăm mâine. Stai şi tu în noaptea asta aici, îţi facem o clismuţă şi o să fie ok.

Nu ştiu câtă lume a mai făcut clismă. Dar când îşi face efectul, ar fi mai bine să te c*ci direct în duş, că sare peste tot. E cu icnete, cu scremete, cu oftatu, e greu. Şi facem. Am avut parte de un chirurg super meseriaş, fusese trimis inclusiv în Somalia la spitalul militar românesc trimis acolo şi se ocupase inclusiv de neonatologie, o grămadă de somalezi se numesc Ion, Gheorghe sau Vasile pentru că el i-a adus pe lume şi el i-a botezat.

Din păcate, după nişte ani s-a sinucis, niciodată nu o să înţeleg de ce, că avea orice. Dar nu înainte să mă fi operat pe mine. La marea artă. Pe 21 noiembrie m-a operat şi eu pe 1 ianuarie eram la sală, mă antrenam. Dar până atunci, 1 ianuarie, respectiv, încă mă recuperam după operaţie chiar în ziua în care fusesem operat şi am observat ceva la colegul meu de salon, primarul de la nu-mai-ştiu-unde. Sub patul lui era o baltă de sânge.

Fusese operat de ceva gen fistule an*le şi hemoragia de după trecuse prin aşternuturi, prin saltea şi curgea pe jos. Eu, proaspăt operat, ieşit recent de sub anestezie, m-am aproape târât până la asistente să le spun ce se întâmplă. Alea îl cheamă pe medicul de gardă. Beat. Şi nici nu era chirurg. Dar l-a deschis pe viu, nu mai avea voie să îi facă anestezie din nou în aceeaşi zi. Îl închide, zice gata. Îl bagă înapoi în salon.

Asistentele au observat că el sângera în continuare şi l-au deschis ele din nou, singure, de capul lor. Nu au reuşit să rezolve problema, dar au făcut cumva să dea de chirurgul care îl operase iniţial. Era la vila lui de la Soveja, din Munţii Vrancei, mort de beat. S-a urcat în maşină şi a zis;

-Hai, vin.

La intrare în Focşani l-a oprit poliţia.

-Aţi băut.

-Da, dar am operaţie.

-Nu-i nicio problemă, lăsaţi maşina aici şi vă ducem noi. Şi l-au dus şi l-a salvat pe omul respectiv. Era o chestie ciudată. Am stat o săptâmână în spitalul ăla pe chirugie şi în fiecare noapte murea câte un pacient aşa, din ce în ce mai aproape de salonul nostru. În noaptea aia, când am vâzut hemoriagia aia am zis gata, e rândul nostru. Şi până la urmă a murit doctorul.