Prietena prietenului

Cred că era prin 2000. Eu eram la facultate, la Bucureşti, dar mă duceam doar la examene, în rest, stăteam în Focşani, că eram sportiv de performanţă şi mă duceam de două ori pe zi la antrenament la club. Aveam un amic mai apropiat decât alţii. Făceam foarte multe chestii împreună. Am mai zis, la mine nu există instituţia prietenul cel mai bun, există instituţia prietena cea mai bună, care e ocupată deja de cineva care e titulară pe post. Dar el avea cheie de la mine de acasă, făceam de toate împreună, ne spuneam tot. El îmi spunea inclusiv ce făcea el cu prietena lui de pe atunci.

Nu îmi plăcea deloc ce auzeam. El se purta ca un neam prost egoist cu ea. Ştiam că o înjură, ştiam că la ei sexul durează 3 minute, ştiam cam tot. Ştiam şi că el nu o merită, ea avea de vreo 10 ori mai multă şcoală şi educaţie ca el, mai mult bun simţ, mai mult altruism, mai mult de toate. Dar el era prietenul meu, trebuia să ţin cu el. Pe ea nici nu o cunoscusem personal, nu ştiam cum arată decât din descrieri destul de vagi de la cineva care nu se pricepea foarte bine la explicaţii. Fără să o cunosc, deja nu eram foarte mulţumit de soarta ei. Că mai era un aspect, după nu ştiu câţi ani de şcoli, ajunsese să aibă un job de mizerie, într-un oraş de mizerie, Focşani, cu un prieten care se purta urât cu ea.

Într-o zi, mă trezesc cu ea la uşă. Eu nu ştiam cine era, s-a recomandat ea. Nici măcar nu ştiam de unde ştie adresa mea, dar puteam să bănuiesc. O primesc înăuntru. Ea venise la mine să se plângă de relaţia ei cu el, că ea ştia de la el că eu eram prietenul lui cel mai bun. Nu mi-a zis absolut nimic nou. Dar tot nu îmi plăcea de situaţia în care era. Doar că situaţia ei atunci, cu mine, părea altfel. Părea în stare de orice, aşa supărată era. Cred că dacă o futeam atunci, le salvam relaţia. Nu am putut să fac aşa ceva. I-am zis atât: nu ai cum să îl schimbi.