Când m-am operat eu pe la vreo 20 ani (nicio problemă, m-au tăiat pe vreo 25 noiembrie și pe 1 ianuarie eram la sală, băgam antrenament), la un spital militar din Focșani, aveam un coleg de salon foarte interesant, politician, primarul unei comune de prin Vrancea. Și s-a întâmplat ceva ciudat. Au început să moară oameni în spital, pe etajul nostru, foarte rapid. În prima noapte cineva de la patru saloane mai încolo, în a doua noapte cineva de la trei saloane mai încolo, în a treia noapte cineva din două saloane mai încolo, în a patra noapte cineva din salonul vecin și în noaptea despre care vorbesc discutam cu el și am văzut o baltă de sânge sub patul lui.
"Hai, că-i rândul nostru", mi-am zis, dar nu aveam de gând să las lucrurile așa. Eu avusesem apendicită, el fistule an4ale, deci, ce-am avut eu era pantaloni scurți pe lângă ce a avut el. Oi fi având eu boală pe politicieni. Dar asta nu însemna că trebuia să-l las să moară. Hai că mă duc la ăia din gardă să le zic. Doar că fusesem operat, ca și el, exact în ziua aia, un pic mai devreme și eram încă anesteziat, de fapt, o combinație de durere și anestezie. M-am ținut de pereți, aproape m-am târât până am ajuns la cabinet la alea să le spun ce se întâmpla. Ele s-au dus, că se mișcau mai rapid decât mine atunci, s-au uitat, au chemat medicul de gardă, care a venit foarte beat - știu de ce, că dacă te uitai în fișetul lui era atât de plin de băutură primită șpagă că nu aveai loc să arunci o țigară acolo.
Medicul de gardă l-a luat și l-a operat din nou. Pe viu, că nu putea să-i facă două anestezii în aceeași zi. Când l-au adus înapoi în salon era mai alb la față decât cearșaful pe care stătea. Problema era alta: hemoragia nu se oprise, deci, el nu rezolvase nimic. Hai, chinuiește-te și tu din nou, Cristeani. Iar m-am prăvălit pe acolo până la asistente și ele s-au hotărât să-și bage așa și pe dincolo în doctorul ăla, au luat problema în mână, l-au dus pe respectivul în blocul operator și l-au operat ele, de capul lor. Nu le-a ieșit nici lor combinația.
Până la urmă, cum-necum, reușește cineva să dea de doctorul care l-a operat. El era la vila lui de la Lepșa (Cascada Putnei, pentru cine nu cunoaște) la un mare grătar cu amicii, dar s-a azdrucat în mașină să vină la muncă. La intrarea în Focșani l-a oprit Poliția, că mergea și cu viteză și era și crâncen de beat.
-Păi, am treabă la spital.
-Nu-i nimic, vă ducem noi, nu puteți să conduceți așa.
Și l-a adus Poliția la spital.
Mă rog, așa-mi închipui eu că a avut loc discuția dintre ei. Ce m-a amuzat pe mine este că Poliția a calculat că el nu putea să conducă așa, dar putea să opereze așa. Și-a ajuns și l-a operat pe pacient deja nu mai țin minte a câta oară și l-a salvat, mă. După două zile, eram acolo amândoi, mâncam la aceeași masă. Mâncare din aia pe care bănuiam că încă n-avea voie s-o consume încă . Și chiar l-am întrebat:
-Dar dumneastră, cu tocănița aia, sigur sunteți ok?
-Ei....
Dar am zis hai, e un om care a văzut moartea cu ochii, vii și tu acum și-i faci observații, lasă omul să "mănâncă".
Partea cu adevărat nebunească este alta. Ziceam zilele trecute de unul care s-a lăsat de armată și iubea năpârci. Ei, doctorul ăsta care ne-a operat, Horațiu Nuștiucum, era un erou de război care s-a lăsat de armată altfel. Na, medic militar, era veteran de prin teatre de luptă, medaliat prin Somalia și Irak - a propos, există o grămadă de Ion, Gheorghe, Vasile, Maria sau Ioana în Somalia, că atunci când era acolo, pe lângă tratat soldați, făcea și pe mamoșul cu localnicele, deci, le asista la naștere și le și boteza copiii. Tipul ăsta s-a spânzurat pe la vreo 40 ani. Aș fi vrut să îl întreb de ce, dar nu mai este printre noi ca să răspundă. Avea tot. Funcție, grad, poziție, vile, bani, mașini și totuși a luat decizia asta. Cum spuneam, pe el nu mai am cum să-l întreb de ce, rămâne să mă întreb pe mine cum e posibil așa ceva.
Postări
