Prinţ şi cercetător

Mă distrează părinţii care întotdeauna dau vina pe oricine altcineva pentru tâmpeniile pe care le fac copiii lor. Toţii boii cu câte o poamă din asta acasă găsesc întotdeauna vinovaţi în cu totul alt loc decât la ei în famile. Ai un copchil care-i ştie pe toţi poliţistii din oraş după scrisul din amenzi - e vina anturajului, doar tu l-ai educat cum trebuia. Ai la uşă un repentent ratat care a început de 7 ori facultatea - e vina profesorilor, tu ştii că e deştept. S-a făcut mare şi e un beţiv notoriu, e vina curvei de nevastă-sa, ea l-a împins în braţele băuturii. Măi, se fie...

Niciodată n-a ajuns un şocat autist pentru că l-ai educat cu paru'. N-a ajuns un parazit că i-ai zis toată viaţa că e un prinţ. Nu s-a dus la puşcărie pentru că idolul tău e Becali. Nu e alcoolist că aşa a văzut la tine. Nu. Tu eşti un părinte bun. E vina golanilor, a televiziunii, a profesorilor şi a lui Băsescu. Băi, măi: dincolo de părinţii idioţi, mai e o chestie: aşa cum unele femei n-ar trebui să poarte vreodată pantaloni albi mulaţi, unii copii nu vor ajunge mari şi tari. Aşa e viaţa, unii o pun, alţii ajung boschetari cu casă şi maşină. Dar tot boschetari.

În loc să visezi ca prostu' şi să cauţi vinovaţi dup-aia, mai bine l-ai învăţa ce-i bine şi ce-i rău şi că în viaţă ce vine gratis se cheamă noroc. Restul e genetică şi muncă.