Dădeam bacul la geografie. În primul sfert de oră nimeni n-a scris nimic. Vine protocolul, băuturi, cafele, o scrumieră. cutare. Profesorul supraveghetor - era el și o profesoară în laboratorul de chimie unde dădeam noi examenul ăla, își aprinde o țigară, se uită la profesoară, dau amândoi din cap și zice:

-Păi, hai, inspirați-vă și voi.

A început o foșgăială generală. Toată lumea a scos cărți, manuale, caiete, fițuici, ce mai avea. La mine era chill, picasem pe subiect, mă găndeam că oi lua cât oi lua, singura mea emoție era că la corectură n-or s-mi înțeleagă ăia scrisul. Am luat 9. Dar în rest, atunci era cam haos pe acolo. La un moment dat, efectiv, unele se ridicaseră din bancă și se strânseseră în jurul singurei tipe care știa geografie cu adevărat (chiar a ajuns profesoară de geografie până la urmă) s-o întrebe care-i treaba.

Dar, brusc, se deschide ușa și intră directorul liceului. Îi ia manualul de pe masă celei care era lângă ușă și îl aruncă sub bancă sau cum s-or fi chemând chestiile alea din laboratorul de chimie și după el intră ăia de la Antena 1 filmând. Bănuiesc că nu își dorea să vadă toată țara că în liceul lui se copia la bac. A început o forfoteală invers, cât îi intervievau pe ăia din comisie, cu țigara în mână. Toată lumea ascundea sursele de inspirație. 

Băi, dar directorul ăsta chiar era un tip mișteaux și foarte democrat. Când s-a hotărât liceul să schimbe regulamentul a chemat și liderii de opinie ai elevilor, printre care, într-un fel inexplicabil, mă număram și eu, deși nu eram liderul nimănui și al nimic.  Printre subiectele de discuție era și locul unde aveau sau nu voie să fumeze elevii. Aveau voie să fumeze în incinta liceului sau în curte ori numai  în afară? Eram minori, n-ar fi trebuit să fumăm nicăieri, dar hei, am mai zis asta, erau fabuloșii ani 90, când totul era pe masă. Io am zis:

-Păi, dacă profesorii au voie să fumeze unde vor, atunci, elevii de ce n-ar avea voie să facă la fel? 

Aia era logica mea de atunci.  Îi ziceam chestia asta cu țigara aprinsă în mână în biroul lui. Și-a trimis la un moment dat maică-mea din Italia o săgeată la liceu, să se intereseze de situația mea școlară. La director. Și el a zis:

-A, el? E foarte bine cu notele, e lider de opinie, nu știu ce...

M-am simțit ca un semizeu când mi-a ajuns la urechi chestia asta. Un semizeu nu eram, dar eram un semipește, că mai mergeam prin excursii și că aveam 31 fete în clasă, aruncau ăia cu țigări și băutură în mine să le fac cunoștință cu colega x sau y. 

Dar într-o zi, avem inspecție. Un profesor de la altă școală își dădea examenul de grad la filosofie. Nu știu cum ne-au ales pe noi, probabil că avea legătură cu faptul că eram clasă de specialitate. Vine și directorul să asiste, el însuși profesor de filosofie și pentru că colegă-mea lipsea, s-a așezat în bancă cu mine. Profesorul respectiv ne-a predat Mitul lui Sisif. Și-n mijlocul orei, directorul m-a întrebat șoptit, așa, ca-ntre elevi:

-Tu ești un Sisif?

-Nu!

Trec 20 ani. La întâlnirea aia aniversară a absolvenților m-am găsit cu el l-am întrebat dacă își mai amintea de discuția noastră de atunci și i-am spus că m-am răzgândit și că răspunsul meu e da.