Le-am dus pe maică-mea și pe bunică-mea pe undeva prin nordul Moldovei la o primărie să rezolve niște chestii, că aveau ele pământ pe acolo. Am oprit în fața primăriei și la vreo 100 metri l-am văzut pe unchiu-miu Costică bând la terasa din fața crâșmei. Acuma, ca să punem lucrurile în context, tipul ăsta era un cal nărăvaș. A făcut un catralion de chestii demente la viața lui. Un exemplu ar fi că l-a bătut pe șeful de post de la miliția de la el din comună. Și era și pervers, că au ajuns la o înțelegere, ăla i-a zis ceva gen "nu faci pușcărie dacă te muți de aici".

A ajuns, din Bucovina, pe undeva pe la Reșița, la tăiat copaci. Dar vremurile trec, lumea se schimbă și atunci când s-a schimbat șeful de post, el s-a întors. Destul de devreme încât să mă prindă liceean și să mă pună cu forța să-i călăresc calul, care era la fel de nărăvaș ca el. M-a aruncat calul de pe el, evident. Noroc că știu să cad. Deci, l-am dezamăgit pe uncheșul meu, mă.

-Ei, hai că-ți arăt eu!

S-a urcat și calul l-a aruncat și pe el, evident. Și-a scrântit piciorul și mă înjura pe mine. Dar, după cum spuneam, îl văd. Zic:

-UIte-l. Hai că mă duc să vorbesc cu el.

Și  maică-mea, și bunică-mea au sărit amândouă:

-NU!

Acuma, par eu mai mărunțel, mai fragil, dar am fost campionul României la taekwondo, nu aveam nicio probllemă să stau față în față cu el să-i spun ce am pe suflet. Își bătuse tatăl, își alungase mama și sora de acasă, se adunaseră cam multe. Dar am inspirat, am expirat și m-am luat după vorba lor. Oricum trecuseră prin prea multe ca să vadă încă o cine mai știe ce scenă.