Devenisem dependent de păcănele pe la vreo 15 ani. Îmi amintesc și acum, mergeam pe stradă cu un tovarăș și mi-a zis: 

-Cristi, ai 200.000?

-Da.

-Hai să băgăm la poker, că și eu am 200.000.

Eu nu-i aveam până cu câteva secunde înaine, pur și simplu îi găsisem pe jos. Vorbim de bani din ăia din sălbaticii ani 90, când inflația sărise prin tavan, azi ar însemna vreo 5 euro sau ceva de genul ăsta. Ce avea el și cu ce aveam eu era minimul ca să băgăm la mașini, la poker. Că na, tot în spiritul anilor 90, la 15 ani puteai să bei, să fumezi și să bagi la păcănele fără să te întrebe nimeni nimic. Și am băgat și am câștigat o gașcă de bani, eram regi în discotecă în seara aia, nu mai fumam Carpați, fumam Kent. Ce-i sigur este că mai ales dup-aia, că oricum jucam și înainte, toți banii pe care îi aveam ajungeau la jocuri.

Într-o seară, tot la o sală de jocuri, dau de șeful maică-mii. Juca lângă mine, acolo. Și m-a luat:

-Hei, ce faci aici?

-Mă joc și eu.

-Băi băiatule, lasă-te, că astea nu-s bune.

Eu jucam pe miză 1, el juca pe miză 500 și-mi dădea mie lecții să mă las. Cum dracu să-l cred? Ei, tipul ăsta și-a pierdut și averea și familia la jocuri de noroc, până la urmă. Asta, deși avea inclusiv un bar cu mașini de noroc în el, putea să joace acolo sau să-și ia una acasă și să se joace pe ea până îi curgea sânge din nas și să nu piardă nimic. Dar eu m-am lăsat rapid, nu la sfatul lui sau la exemplul lui. Cum? În afară de faptul că nu aveam bani. Într-o zi, eram în sala de jocuri și tipul de la mașina de lângă termină jocul și vine la mine și mă întreabă:

-Auzi, nu cumperi o curea?

-Ce curea?

-Asta.

Era cureaua de pe el.

-N-am, nu pot. Ăăă...

Chiar n-aveam bani, îi băgasem pe toți la poker și chiar mă șocase un pic întrebarea lui.

-Dar o geacă nu vrei să cumperi?

-Geacă?

-Da, asta de pe mine.

-Păi, tot nu am bani.

Băi, și aproape într-o secundă intră pe ușă nevastă-sa și are loc o scenă...

-Hai, mă, acasă!

-Lasă-mă!

-Băi, hai acasă!

Din astea. La un moment dat, se ruga de el inclusiv tipul ăla, supraveghetorul sălii de jocuri:

-Hai, dom'le, du-te acasă...

Nu știu dacă l-au convins, că văzând unde se poate ajunge, primul am plecat eu acasă și nu am mai călcat vreodată într-o sală de jocuri.