Avocații de pe vremea mea erau niște câini de luptă adevărați. Unii dintre ei, geniali. M-am dus și eu la unul la tribunal odată. când am avut o situație. Mi-a zis așa:

-Vorbește cu prietenii tăi, că s-ar putea să avem nevoie de martori.

Nici măcar nu-l interesa dacă am făcut ceva sau nu. Era halucinant, mi se părea că mi se întâmpla o nedreptate și ăla era răspunsul pe care îl primeam. Am apreciat, totuși, bunăvoința. N-am apucat să vorbesc mult cu el atunci, că a apărut decanul baroului de avocatură, m-a văzut acolo cu țigara în mănă și m-a abordat:

-Sunteți avocat?

-Nu încă.

-Atunci...

Am înțeles a propoul și m-am tirat.

Dar. În afară de faptul că nu o idee bună să te aperi singur în instanță chiar dacă ești jurist - până și avocații au avocați, ar fi bine să nu ajungi acolo, la mâna justiției. Nu doar avocații au aavocați, și procurorii, dacă e cazul, au procurorii lor, judecătorii la fel și intri într-un malaxor de n-o să mai realizezi cum poți să ieși de acolo.