Eram un nevrednic

M-am trezit cu o mahmureala grava si in urechi imi suna "Tot inainte, vrednici pionieri/Fii de bravi eroi, pe plaiuri stramosesti..". E-n regula, probabil am innebunit, in rest sunt OK. Da' stau si tot nu pot sa nu ma gandesc in ce lume plina de contradictii, antiteze si oximoroni traim. In primul rand, de exemplu, eu nu m-am considerat vrednic sa fiu pionier. Pentru ca pe mine m-au facut pionier, vai, mai tarziu decat pe restul, daca stiti ce insemna asta.

Nu, nu eram vreun anticomunist de budoar (desi si la mine se asculta pe ascuns Vocea Americii si Europa Libera) si nici nevrednicia mea n-avea drept cauza nota de 4 la mate cu care am debutat fulminant in clasa a doua pe la jumatea lui octombrie, cand am reusit si eu sa ajung la scoala. Un 4 pus strategic de tovar'şa care m-a scos la tabla la chestia aia cu paranteze stiind ca la ea lipsisem, drept dovada nu le stiu nici in ziua de astazi si tot 4 as lua si acum.

M-au facut "pioner" pe la inceputul lui noiembrie, asa, odata cu prostii clasei. Respectiv, doua tiganci care chiar nu stiu de ce erau considerate nevrednice, la 15 ani aveau sa aiba cate doi copii si un job stabil, nu ca mine. Chiar doua joburi, ca in afara de maturat strazile, mai vindeau si guma si seminţeturbo. Mai era un baiat de subofiţer care venea mai rar pe la scoala si pe care-l tundea tac'su din cand in cand cu baioneta plus una atat de oligotardă (stiti genul, " e-li-ci-e") incat o trimitea des invatatoarea la clasa de logopedie.

Dar cel mai important motiv pentru care acum ma gandesc ca nu eram vrednic era faptul ca toata vara ma scaldasem cu gaşca mea printre căcaţi intr-un pârâu numit, sugestiv, Cacaina, care servea si drept canalizare pentru niste case din zona. Asa ca s-a intamplat ceea ce numai noi nu ne asteptam, jumate din noi au facut hepatita fix inainte sa inceapa scoala. De-asta nu eram vrednici, zic. Ca nu ne ducea creierul capului ca daca faci baie printre hândei s-ar putea sa patesti ceva si nu te mai face pionier, ce rusineeee!

Si ma mai intreb cat de vrednic sa fie pionier in Romania se simtea vlastarul de dac Pakay Csaba (se citeste Pakoy Ciobo - koy e corect acolo, e nume de baiat). Cred ca nu prea vrednic, pentru ca dupa revolutie si-a schimbat numele cu unul mult mai neaoş, mai popular prin zona dintre Slobozia si Urziceni - Andy Ghost. Eu, cu timpul, m-am obisnuit. Ba chiar am primit si şnur din ala, sa aiba invatatoarea ce sa-mi ia cand o enervam şi îi era lene sa ma bata. Oare cati copii mai aveau sentimente asa, contradictorii apropo de pionierie, ca mine?