Străvechea artă a înghiţiturilor mici (LVXII)

Cum pulile mele s-a hotărât toată lumea că-s frumos fix acum?

Hai, sărbători fericite

Advertorial

Străvechea artă a înghițiturilor mici (LVXI)

(Cred că a mai fost) Când aveam 28 de ani, mi-a zis cineva că-s un bărbat tandru. Și eu eram uou, yess, mi-a zis cineva că-s bărbat!!!

Vlăsceanul

Venezuela are monedă națională bolivarul, după un tip, Simon Bolivar. Ce-ar fi dacă țara noastră ar da leii pe, să zicem, vlăsceni? Că știu eu un tip Vlăsceanu. De fapt, întrebarea mea nu era asta. Întrebarea mea era următoarea: dacă am adopta vlăscenii, cum s-ar zice corect, un vlăscean sau un vlăsceanu?

Să ne distrăm cu extremiștii

Acum, cât se mai poate. Sunt convins că lumea își amintește de Csibi Barna, extremistul secui care i-a dat foc lui Avram Iancu fix cât își amintește de Sabina Elena, fata cu tricolor. Dar mie mi se pare simpatic subiectul, așa că hai să rânjim la el până nu plângem la el, că la ce se întâmplă prin împrejurimile României ne putem aștepta la orice. Cine ar fi gândit că acest cetățean s-ar putea să susțină niște cauze tocmai de prin Moldova? Adică cine dracului vrea să scape de români, dar îi iubește pe moldoveni? Ei, omul s-a dus la Chișinău la niște manifestații de-ale rusofonilor de pe acolo (se pare că există și un extremism moldovenesc, de-al lor, de la țară) ca să susțină nici mai mult nici mai puțin decât Marea Unire.

Cum care Mare Unire? Unirea Moldovei cu România? Păi cum? Ești prost? Nu, frate, el unirea dintre Moldova aia de peste Prut cu Moldova de dincoace de Prut, el pe aia o susține. El nu vrea România Mare, el vrea Moldova Mare. Și ce drăcia dracului înseamnă asta, poate se-ntreabă careva. Păi, simplu. Simplu mai ales dacă te pasionează subiecte din astea și mai și cunoști oleacă de geografie și historie. El ce vrea? Vrea să despartă Ținutul Secuiesc de România. Și cum ai putea să desparți de România ceva care-i fix în mijlocul ei fără graniță cu nici măcar o altă țară? Prin levitație? Prin teleportare? Sau prin emigrare? Nu. Și să presupunem (nu mai zic prin absurd, că după republicile Transnistria, Donețk și Lugansk nimic nu mai pare așa absurd) că reușeste. Și ce-a rezolvat?

Tipul vrea refacerea Moldovei istorice dintr-un motiv din care nu are cum să lipsească geografia, ca să vezi. După cum spuneam, secuii sunt fix în centrul țării sau hai, un pic spre Nord-Nord-Est, pentru cârcotași. Singurul mod în care ar reuși să aibă graniță și cu altă țară în afară de România din toate părțile ar fi ca granița României să ajungă pe  Carpați. Și uite așa ar avea Szeklerland sau cum o vrea ăsta să-i spună ar putea să iasă din țară fără elicopter și fără viză de România.Ceea ce ne demonstrează că omul s-a gândit la asta serios. Și că poate are și un plan. Zic asta așa, în atenția autorităților. Autorităților ălea.  Cine știe, poate le interesează și altceva în afară de pe cine pupă-n cur în calitate de nou președinte.

Și-acum, detaliul care mă distrează pe mine: poate totuși ar trebui să-i spună cineva lui Csibi Barna că s-ar putea, dacă iese planul ăsta, să se trezească din minoritar în România minoritar în Moldova aia dodoloață pe care o susține el. Nu de altceva, dar Ținutul Secuiesc aparține istoric fix Moldovei pe care vrea el s-o creeze, cam de când i l-a făcut cadou Matei Corvin lui Ștefan cel Mare. Și să vezi atunci distracție, când moldovenii or să revendice tot ce-a fost al lor. Frumos, nu? P.S.: există și trebuie să recunosc o variantă și mai drăguță în care tot acest raționament cade: ăla-n care Barna  nu vrea doar Secuimea, vrea tot Ardealul. Și-atunci are granițe câte vrea.

Tweet: păcate

Cică cine muncește azi are parte de o moarte dificilă. Pe de altă parte, dacă de apuci să consulți toate religiile, orice ai face sau nu ai face azi, sigur faci ceva greșit și ai să mori în chinuri.

Îmi plac gheparzii

Mai demult ziceam de leoparzi. Și ăia sunt buni, că le plac câinii vagabonzi. Dar azi îmi plac gheparzii. Ați observat cum sunt gheparzii? Te-au văzut, te-au alergat, pac, te-au prins, te-au mâncat. Scurt pe doi. Gheparzii îs pe treaba lor, frate. Ce-i în gușă, și-n căpușă. Asta, spre deosebire de oameni. Oamenii au un fel tare sucit de-a vedea lucrurile. Îți dau bani și cer în schimb respect. Îți oferă complimente și vor la schimb lucruri. Îți dau de băut, dar de fapt ei vor sex. Vor ceva de la tine acum și-ți promit ceva din viitor, ceva ce ei știu sigur că n-au de unde să știe dacă se va întâmpla vreodată sau, în varianta hard, știu sigur că NU se va întâmpla vreodată.

Un bărbat care nu te poate convinge de ceva cu argumente, că nu-i capabil să le formuleze, rupe cămașa de pe el și te amenință că te ia la omor. O femeie care știe că nu te poate convinge să faci ceva cu argumente, că nu-i capabilă se le formuleze, dă țoala jos și speculează instictul tău de-a copula cum speculez eu instinctul crapului de-a mânca râme și te prinde. Mai pe scurt, ca să ia ceva de la tine, te prostesc. Cam date peste cap toate astea, frate. Suntem cam perverși. De-aia îmi plac gheparzii. Gheparzii au bun simț.

Tweet

Singurele bomboane care nu îngrașă deloc sunt bomboanele care nu se mănâncă deloc.

Tweet

"Trei sticle de Tuborg la cutie, vă rog!"

Simona

Simona Halep. Mânca-i-aș pula ei. Șmecheră, mă. Și eu am fost campion la viața mea, dar nu ca ea. Termină anul mișteaux și ca sportiv mă bucur enorm pentru ea, ne face mai șmecheri pe lumea asta, dar nu la modul ăla de cacat la care se gândesc toți. Niciodată n-o să spun că sunt mândru că sunt român c-a făcut pula mare Simona Halep. Never. Vorbesc ca sportiv. Ca om care a făcut nenumărate sacrificii ca să fie mai bun decât  ceilalți. E simplu să stai pe canapea acasă și să te uiți cum se strofoacă altul și să te declari la urmă mândru prin asociere că altul a transpirat și-a tremurat ca să facă ceva care-i și pentru tine, pentru că te reprezintă și pe tine. Da, te reprezintă pe tine, dar nu cum crezi tu. Nu spune nimic despre tine ce-a făcut Simona Halep, crede-mă. Pentru că ea a făcut ceva ce tu nu ai să faci niciodată. Ea a renunțat la ce avea ea mai bun. Simona Halep putea să aibă parte de orice. Putea să aibă mult mai mulți bani decât are acum. OK, poate mai puțină faimă, că așa preferă lumea cu bani, dar putea să aibă toți banii pe care-i vroia. Putea oricând să aibă vreun milionar, machidon sau român, putea să facă ce vroia ea și nu trebuia să miște un deget, trebuia doar să stea. Capră sau ce poziții or mai fi. Atât. Dar Simona Halep a preferat să piardă ceva. Așa cum fac sportivii mari. Unii pierd kilograme, alții timp, dar cu siguranță toți pierd viață. Dar ea a dus chestia asta cu un pas mai departe și chiar aș vrea să știu cine mai face asta. Ea și-a tăiat sânii, că o încurcau. Tu ce ți-ai tăiat să fii mândru că ești român? Ea a renunțat la o chestie care i-ar fi făcut traseul prin viață mult mai facil. Tu ai face-o? Ea a preferat să muncească. Nu mă simt mândru că sunt român, mi se pare o chestie fortuită, e ca și cum aș fi mândru că am pulă. Tu ți-ai tăia pula sau altceva ca să fii mai bun?

sper să nu am parte de blocaje de la site, mulțumesc anticipat goagăl dacă nu-mi blochează acest blog care se apropie de 1000 de postări 

Pisi

Mă-ntorceam cu maică-mea de la piață. În urma noastră, doi puradei la vreo 14-16 ani, așa. Trecem prin fața unui magazin pe lângă două pisici mai obișnuite cu lumea, din câte vedeam eu. Frumușele, altminteri. Și unul dintre țigănuși pis pis pis, cutare-cutare, și jeap! Îi fute uneia o sacoșă pe spinare așa, cu balans, din fundul grădinii. În sacoșă avea o pungă de cafea vărsată, s-a spart sacoșa, s-a spart punga, cafea peste tot, pisica a scăpat, a fugit, nu vă faceți probleme pentru ea. Dar nu m-am putut abține și m-am întors la el și i-am zis  ce mi-a venit la gură, respectiv:
-Nu ți-e rușine, mă, nenorocitule?!
-Nu, domnu, că are 9 vieți!

Străvechea artă a înghițiturilor mici (LVX)

tweet

Există o diferență între erecție și atracție.

Străvechea artă a înghițiturilor mici (LVIX)

"Zâmbește!" Ce frumos ar fi să funcționeze lucrurile așa - să zâmbești și dup-aia să-ți treacă supărarea. Nu știu la alții cum o fi, poate-s eu mai ciudat, dar în cazul meu până acum a fost invers.

Curat murdar

M-am făcut ca o gospodină, zi de zi pun mâna pe mop. Stau și mă minunez încă o dată ce om serios devin de când am descoperit avantajele vieții de om cu gresie albă prin casă. Speli, speli pe jos non-stop și tot degeaba. Se face mizerie și dacă respiri. Noroc că nu dau prea des pe aici, că altfel îi băteam recordul vecinei mele. Am o babă-n bloc, spală aia scările zi de zi. Ori se plictisește grav, ori simte și ea că prestează mult și fără rost, ca mine. O dată am și alunecat pe zoaiele ei și-am dat cu posteriorul de scări în jos, m-am drelit pe antebrațe de ziceai că m-am certat cu un jder.

Eu ca eu, dar nu m-am putut abține să nu observ cum vorbesc ăilalți unii despre alții când e vorba de curățenie. Gata, acum știu. Românul se pricepe la fotbal și la politică. Dar pe româncă n-o bate nimeni la curățenie. O mai bate românul când face curățenie prea-n gura mare și nu-l lasă să vadă ca lumea la televizor fotbal și politică, dar asta-i altceva. Nu prea știu femei cu care să fi stat de vorbă față în față să nu-și fi amintit ele ce mizerie era la x sau la y. Asta deși, dacă ești un nazist al curățeniei și cauți atent și pe la ele....Și-acuma știu, toți care-s acasă întorc privirea și se uită prin cameră. Sau prin baie, dacă citesc asta pe veceu. Revin.

Străvechea artă a înghițiturilor mici (LVIII)

tweet
Aș vrea din nou să cobor la un taximetrist, să-i dau 10 lei și să-i spun „îmi pare rău, boss, s-a răzgândit, e vorba de iubire".

Slow food

Pentru mine, slow food înseamnă să nu iei bătaie cât mănănci. Vorbesc serios. Și nici să nu dai bătaie, de asemenea. Face rău la digestie, mie așa mi se pare. Și-n plus, corpul nici nu mai metabolizează cum trebuie nutrienții din mâncare. M-a făcut să-mi amintesc asta un vegetarian din ăsta de ziua a șaptea care stătea-n fața mea la o masă mare și alinia chelnerii pe acolo cu pretențiile lui. Să ne înțelegem, n-am nimic cu vegetarienii și am și eu rețete vegetariene pe care le iubesc și le respect.

Dar ăla cu figurile lui de lăuză care-i trimitea p-ăia de câte două ori să-i aducă același fel de ciorbă că cică mirosea a carne și care se hlizea la ăia la modul „cum, nu se vede pe fața mea de prost că sunt vegetarian?" și care până la urmă a luat la felul 2 cașcaval pane m-a făcut să mă gândesc serios să-l iau la palme. Asta, deși, așa cum spuneam în paragraful anterior, ne-am fi făcut rău la amândoi. Dar alta-i ideea. Pentru mine, la masă trebuie să ne distrăm, domnule. Orice ar fi. Vorbe mici, glumițe și distracție.

Ați încercat vreodată să mâncați plângând cu mucii în barbă? Am încercat eu când eram copil. Pentru ai mei părinți, masa luată împreună era locul ideal să-mi facă morală, să se ridice în slăvi că am o fleică în farfurie și să mă pună să explic de  ce nu eram bun la matematică la fel ca la celelalte obiecte. Eu știam de ce, dar știam și că nu era locul și că oricum nu ar fi înțeles. După care mă luau la omor că de ce nu am mâncat tot. De-aia zic. La masă, de fapt, la masa mea, nu se va discuta muncă sau școală sau cât a venit întreținerea sau dacă s-a spart un geam sau cum ți-a arătat ție unchiu-tu pvla când aveai 10 ani. Nu mă interesează. La masă ne distrăm.

La masă ne distrăm chit că-i vorba de parastasul ăla de după înmormântare. Nu mă interesează.

Străvechea artă a înghițiturilor mici (LVII)

Nu-mi plac femeile care fac pe proastele c-au văzut ele că prinde la bărbați și nici femeile frumoase care vor s-audă că-s deștepte doar pentru că s-au prins ele că bărbații sunt slabi și spun tot ce vor ele s-audă.

'tu-ti

Am avut o gagica prin liceu, nu injurase in viata ei. Pana m-a gasit pe mine. Dar chiar habar n-avea. Daca-i dadeai un dildo invartea mamaliga cu el. Nu avusese de unde sa invete pana atunci, saraca.

Trei surori, ea era cea mai mica, cu o mama singura si un tata mereu plecat din tara. Mama fiind de loc din Vaslui si cu asta am spus tot. O lasa afara fix cat sa inspire de trei ori si sa expire de doua ori.

Bai, si la un moment dat se enerveaza ea grav nu mai stiu pentru ce si simte ca atunci e momentul. Se concentreaza, trage aer in piept si spune: 'tu-ti pula ma-tii!

Postare nouă

„Cristean? A, da, băiat super. De fapt, să fiu sinceră, e singurul în momentul ăsta cu care m-aș fute. În afară de Ionuț. Și de Andrei. Și de Mihai. Și de Gabi. Și de Ionuț. Am mai zis Ionuț? A, și de soțul meu. Și de profesorul meu de educație fizică din liceu."

Străvechea artă a înghițiturilor mici (LVI)

Noaptea. Stație cu florărie.
- Cristean. Ai 3 lei? Vreau să-i cumpăr Feliciei un buchet de flori de la țiganii ăștia. 3 lei costă.
- Ia. Stai, vezi că-s numai doi, ia așa, poate mai ai tu mărunt până la 3 lei.
El se scobește insistent prin buzunare. Găsește doar 10 bani. Felicia se uită insistent la el. Își ia poșeta. Și-o pune-n poală și începe să scotocească prin geantă fără să-și ia privirea de pe el. Într-un final scoate și îi înmânează două monede de 50 de bani.

Țara „mea"

Știu că mai e până când vine 1 decembrie și-o să fim iar patriotarzi, dar nu vreau să-mi uit ideea, așa că hai, repede, două vorbe despre cum e cu țara „noastră". Sau, în fine, poate a voastră e mai șmecheră, o să vorbesc de-a mea.  Cu ghilimele. Până mai demult, obișnuiam să spun OK, proastă, impostoare, hoață, nerecunoscătoare, dar o iubesc, bă, că-i a mea. Și tot ce primeam înapoi de la ăia din jurul meu era un „de ce vorbești, bă, urât despre țara ta?".

Și-am stat și m-am gândit: mă, dar chiar o fi a mea? Și răspunsul a fost NU.  Un nu mare de tipar. Și nici a ta. Oi fi având tu o casă, o mașină, firmă, pământ în cont și-așa mai departe, dar sigur nu ai o țară. Dimpotrivă. Că și pentru alea țara ta îți cere impozite. De fapt, mai are puțin și-ți cere impozit și ca să respiri. E mai rău cu țara ta decât cu femeia „ta". Cu femeia te mai înțelegi, mai negociezi, mai una-alta. Dar țara ta nu-ți dă nici măcar de ales.

Adică îți dă, o dată la 4-5 ani, dar și atunci ți-o dă perversă: că te întreabă pe tine ce votezi și-i mai întreabă tot atunci și pe tot felul de idioți și te trezești că au ales ei pentru tine, până la urmă. Așa că atunci când te gândești că ai o țară poate ar trebui să te gândești din nou. Poate varianta corectă nu-i că ai o țară ci că ai o casă la țară. Părerea mea-i că țara ne cam are pe noi, nu noi pe ea, noi n-avem nicio țară. Și dacă nu mă credeți pe mine, întrebați-i p-ăia care au emigrat ce părere au ei despre țara „lor".

Străvechea artă a înghițiturilor mici (LV)

Tweet

Mi-a spus o ea, nu spui cine, persoană importantă, a propos de postarea de dinainte, următoarele: "mărimea CHIAR NU CONTEAZĂ". :D

Text obscen

Revin la subiectul puli. Nu de alta, dar data trecută când l-am tratat, adică prin 2009, am fost atât de melodramatic, de serios, în același timp, și lung cât o zi de post de ziceai că-s vreo domnișoară care a văzut subiectul numai la televizor. Așa. Deci, m-am mai gândit la răspunsul la întrebarea ce contează mai mult, să ai pula mare sau să fuți bine. De fapt, viața m-a făcut să mă gândesc. Deci, vreți să știți care-i răspunsul meu final? Nici una dintre variantele de mai sus. Chiar nu contează nici una. Știu, pentru unele o conta vreuna din opțiunile astea, nu generalizez. Dar știu, în același timp, destui oameni care nu numai că aveau una sau ambele calități de mai sus (și poate le mai au în continuare), dar vorbea lumea cum că erau chiar măiaștri. Și ghici, i-au lăsat destule femei la viața lor. Ori i-au înșelat. Și știu și destule femei care n-au rămas cu their best fuck. Și dacă vă gândiți bine și la voi sau la lumea din jurul vostru o să înțelegeți ce zic. Așa că ce contează mai mult? Nu contează! Încheiem într-o notă veselă, cu un citat dintr-un coleg de-al meu (ori o fi vreo observație fină de-a lui, nu știu): c-o pulă mare toată lumea știe să fută.

Nu trageți

în ospătar. Sau chelner. Sau cum s-or numi chestiile astea la feminin. Dar sincer. Sincer. Nu vă mai luați de el. Dacă-i om. Sau de ea. Dacă-i femeie. Mulți dintre noi merg la restaurant sau bar sau pub sau club supărați. Îi înțeleg. Dar însă. Totuși. Vorba poetului. Mai toți ne descărcăm pe cheler, că durează, că nu știu ce, că mâncarea e nu știu cum, de parcă o face el etc. Dar mai ales pentru faza aia cu întârziatul pe toată lumea o ia capu'. Dar uite o chestie la care nu v-a dus mintea, deși mai toată lumea o face: v-ați gândit vreodată că de foarte, foarte multe ori chelnerul nu întâzie că i-a luat mult bucătarului sau barmanului să rezolve comanda sau că n-are el chef, ci întârzie din cauza ta?

Te enervezi pe ospătar, dar poate el e prins de unu fix ca tine: unu care după ce-a stat juma' de oră cu meniul în față, când vine ospătarul mai deschide meniul o dată, că nu s-a hotărât și începe cu întrebări idioate. Întrebări la care, dacă l-ar duce psihicul, ar ști deja răspunsul, că e scris în meniu. Eu, ca și client, m-am săturat să mor de foame sau de sete din cauza celorlalți clienți. Cred c-ar trebui să introducem niște reguli pentru făcut comenzi în restaurant, să mor eu. Ia și fă comanda, nu mai fă pe interesantul, ai avut meniul în față, ce dracului facem aici? Bine, nu-i vorba doar de idioți care nu înțeleg ce scrie acolo și mai au nevoie de cineva să le mai citească o dată. E vorbă și de băiatul ăla cu 07, ăla care vrea el s-agațe chelnerița, de ăla care întreabă chelnerul cât e ceasul, de toți băieții ăia.

Ăia ne fac viața grea.Ar trebui să înființăm un loc de bătut pentru ăia. Dar până atunci hai, fii mai hotărât când vrei comanda. Nu ești la bordel, nici la shopping. Se presupune că ți-e foame sau sete sau ambele. Rezolvă-ți problema. Nu ești acolo ca să impresionezi pe nimeni. Și ăilalți de la masă probabil c-au mai fost prin restaurante până atunci. Nu, nu e momentul tău de glorie când îi înveți p-ăilalți de la masa ta cât de șemecher ești tu la restaurant. Câte lecții le dai tu la chelneri, cum îi înveți tu meserie. E momentul ăla când mâncați și/sau beți. Atât. Mergi mai departe! Cere ce vrei și du-te cu dumnezeu, lasă-mă și pe mine să comand, că mi-e sete!

Străvechea artă a înghițiturilor mici (LIV)

Buna mea amică se împacă. Asta ar fi vestea bună. (Da, ciudat, am mai multe bune amice). Mai ales că-l știu pe tip și e un om ok. Am ieșit împreună, am gătit împreună, am băut împreună, am mers la concerte împreună, mi s-a furat telefonul mobil împreună... stai un pic, de ce zic telefon mobil? Că doar nu îmi fura telefonul fix. Bine, și telefoanele fixe se fură, dar nu în discotecă. Și-n plus, cum aș fi arătat cu telefonul fix după mine în discotecă? Eu zic că nu mi-l fura nimeni, oricum. În fine. Deci, tipii ăștia doi se împacă. Mă bucur pentru ei. Doar că încă nu m-am hotărât eu dacă e un lucru pozitiv sau nu faptul că ea s-a gândit că ar fi util să-i spună că între timp ea s-a culcat cu mine.

7 ani

I-am zis 7 ani că trebuia să aibă și postarea asta un nume. Deci, acum 7 ani scria pe net o blogăriță și ne respectam sau ceva, dar sigur era o chestie sexuală. Până acum vreo 3 săptămâni. Dar na, ba eu prietenă, ba ea prieten, tot felul de chestii. Dar am scăpat într-o seară, vă zic. Amândoi beți, nepăziți etc. Cred că știți ce zic. Zic, deși știu că n-are nicio finalitate, poate-i mai mult o chestie pentru alții, să-și tragă singuri concluziile și să facă ce cred ei de cuviință într-o situație așijderea. 

Ne-am găsit în oraș și ne-am... de toate. Ea era ca-n vis. Dăcât că nu ne-am sexualizat. Dăcât cu mânuțele. Na, fii bărbat, cutare, i-ai p-ăia de pe ea, din astea, că eram în club și făceam senzație cum dansam și vroiau și ei. Dar da. Săruta de parcă fusesem la școala de sărutat împreună. Până dimineața. Când mi-a zis hai, vrei să mă futz? Hai la tine. Și hai. Și mersăm. Ca să ajungem la mine și să caute ceva-n poșetă și să descopere că-i lipsea portofelul. Moment în care iadul s-a dezlănțuit, doar că eu nu știam încă. Din nou, rețineți minte, 7 ani. OK, hai înapoi, recuperăm portofelul din club și etc. Care club era închis. 

Și după cum spuneam, s-a dezlănțuit iadul. Ea și-a spart telefonul. Și-a spart telefonul de o mașină, chestie care i-a sculat pe toți badigarzii de prin centrul vechi, care au venit să se ia de ea. Iar ea a reacționat omenește: futu-vă-n gură, vă omor pe toți. Zic OK, hai, desparte-i. Inutil să vă spun rezultatele. Cert e că la un moment dat am avut un răgaz să-i reasamblez telefonul dintre mașini după ce au plecat ăia. Oameni pe la 50 de ani, zic. Dar ei plecaseră că erau sătui de ea și au chemat BGS-ul sau intervenția sau ceva, cert e că atunci când am ajuns eu înapoi erau niște dulapi de 2 metri care ziceau băăă, vreți să vă bat pe toți? 

Care toți? Eram ea (cât mine și cu ochelari), eu (1,64) și pensionarii ăia. Zic boss, hai, nu acuma, ia-o și tu ușor, plm, pierdut buletin, cutare. La care ea de lângă mine: bag pula-n mă-ta! O iau mai mult pe sus, o dau mai încolo, vorbesc frumos, așa cum știu eu și într-un final îmi zice da, hai, m-ai luat tu așa cum știi tu, hai, m-ai mai calmat, mergem la tine să mă futz? Așa, cu lacrimile de nervi înnodându-i-se în barbă. Hai. Din nou. Ne-am întors la mine. La mine am simțit-o cum s-a scurs pe canapea și a adormit. N-a uitat să-mi spună când a plecat că ea a vrut, dar eu nu. Dar nu mai contează. Am trecut peste. Nu știu. Mai vorbim peste 7 ani.

Străvechea artă a înghițiturilor mici. Varianta lor.

Deci, m-a ținut de vorbă un cetățean două zile cu filosofia lui despre cum să administrezi o relație și cum să ai inițiativa și cum să faci să fii boss în căZnicie și ce psihologie să aplici. Două zile. Om mai bătrân ca mine, însurat, copil, tot tacâmul. Ai fi zis că merită să asculți și părerea lui. Dacă se înregistra cu reportofonul și transcria dup-aia, putea să scrie o carte, oricum. Foarte interesantă teoria lui, bazele mi s-au părut greșite, logica n-avea nicio vină. Eu n-am achiesat, că eu nu pot să mă supăr tot eu pe om când am greșit doar ca să am dreptate cu orice preț, dar l-am ascultat, că mie-mi place să studiez cum gândesc oamenii. Omul, absolvent de Filosofie. Mi-a explicat el cum e viața, cum sunt femeile, de ce sunt femeile așa, ce să le spui, știți voi, tot tacâmul. După alea două zile ne-am certat și el acum mă ignoră, adică-mi face ce mi-a zis el mie că face cu muierile atunci când greșește tot el, dar el uită că mie chiar îmi funcționează memoria câteodată și pe deasupra nici nu dețin vagin. Deci, asta a fost acum mai puțin de o săptămână. Azi și-a bătut nevasta și-a plecat de-acasă.

Trebuia să ajungem și la asta

dacă tot vorbeam de inteligență. Se spune că inteligența e sexi. O fi pentru unii, dar cred că ar trebui să înlocuim expresia asta cu altceva. Că altminteri dăm impresia că facem o confuzie între citit și futut, când, de fapt, ele-s chestii complet diferite. Am văzut eu, credeți-mă. Poți să fii inteligentul pământului, la sfârșitul zilei atracția va fi tot o chestie irațională. Iar tu, inteligentul, vei rămâne cu admirația femeilor, iar golanii cu corpul femeilor. Și te vei întoarce la cărțile tale, singur, și-ai să le zici „mamă, ce sexi sunteți. Sper că nu sunteți doar sexi, poate sunt și vreo două porno printre voi, că-n seara asta am chef de ceva mai hard." Uite, noi, acum, tot suntem undeva: putem spune că inteligența e admirabilă fără să ne fie frică de exagerări. Dar până la sex mai e și-aș da o mie de mărci cui îmi poate arăra legătura clară, nu așa, din gură, de la inteligență la sex. Că până acum eu n-am găsit-o. 

Nu sunt aici să mă plâng, să ne înțelegem. Nu azi. Nici măcar nu-i vorba despre experiența mea în această parte a narațiunii. Mai ales că nici nu mă dau eu vreun inteligent. Putem considera din punctul ăsta de vedere că vorbim așa, teorii. Spun doar că mi-e foarte greu să văd legătura dintre aceste două lucruri bune, până la urmă, când prin simplă observație descoperi că-i altfel. Că, de fapt, inteligența te ajută în foarte multe locuri, mai puțin la plecat singur acasă. Problema aia, indiferent cât de inteligent ești, până la urmă o rezolvi pur și simplu dacă ești norocos. Sau tupeist. Sau răbdător. Sau fin ori macho, după gust. Sau pur și simplu mai rezistent la băutură decât el sau ea. Sau dacă-i aduci tu aminte de nu știu cine din trecut. Nu mai spun cât de mult poate să valoreze inteligența în fața unor oameni când au de ales între ea și un teanc de oiro. Contează inteligența? Absolut. Dar. Greu de zis că inteligența singură te face să nu dormi singur. 

Luând-o pe partea ailaltă, nici așa nu prea se vede legătura. Ce-ți trebuie, până la urmă, ca să faci sex? Cultură? Matematică? Istorie? IQ? Diplome? Poate doar dacă s-or elibera diplome pentru făcut sex, deși nici p-ăia cu diplome nu i-aș crede pe cuvânt, de-aia vă întreb pe dumneavoastră, care probabil aveți mai multă experiență ca mine. Că părerea mea era că dacă vrei să faci sex, trebuie în primul rând să ai cu ce. Să ai cu ce fizic, dup-aia mai vorbim. Și nu în ultimul rând cu cine, că și asta-i important, nu vorbim aici de sexul tu cu tu. Și vroiam să văd dacă greșesc. Dar simplul fapt că faci tu pe inteligentul fără să ai pe lângă ce ziceam eu mai devreme chiar nu te-ajută în niciun fel. Și de multe ori poți să taci din gură și faci mai bine, că i se pune pata celui sau celei de lângă pe tine dintr-un motiv care chiar nu mai contează și nici n-are rost să filosofezi prea mult pe marginea lui. Tot ce poți să faci atunci cu inteligența ta e să-o iei cu tine într-un taxi împreună cu inteligența ei sau a lui și să mergeți la unul dintre voi acasă.

Străvechea artă a înghițiturilor mici (LIII)

Să zicem că pățești o fază. Asta nu-i despre nimeni de față, evident, e vorba de un amic, de un verișor de la țară mutat la oraș. Să zicem despre verișorul ăsta că se aleargă cu o fată cunscută pe internet de vreo 7 ani prin oraș și niciodată nu se găsesc într-un cadru propice. Ba ocupați, ba nu știu cum. Nu mai contează, de fapt, cum s-au cunoscut, deși și aia ar putea fi o poveste în sine. Spectaculoasă, zic. Până într-o seară când scapă undeva în oraș nesupravegheați, cam beți și cu muzică de-aia. Doar ei doi. Iar ea se dovedește fix cum visa el. Cum visa el că va fi cu el când ea se săruta cu prietena lui cu limbi în centrul orașului și tot bulevardul se bucura. Fix. Și băiatul ăsta, mai sensibil la feedback-uri din astea, se îndrăgostește nebunește. Și se gândește s-o sune și a doua zi, nu? Ei, problemă: ea are prieten. Tu ce ai face?

Hai cu fericirea

Știți poveștile alea cu ultimele triburi de albi din Amazon, cu femeile lor înalte, blonde și frumoase, trăind fericiți în comuniune cu natura etc? Ei, alea chiar sunt povești. Mituri. Ca sirenele. Sunt chiar niște atavisme culturale rămase în memoria colectivă de pe vremea când ăia care au inventat plugul și agricultura, acum vreo 10.000 de ani, au ajuns în Europa și duse-n așa-zisa lume nouă de europeni. Dar hai să păstrăm discursul la un nivel comprehensibil chiar și pentru ultimul prost care citește chestia asta, deși am descoperit că pentru a te face înțeles niciodată nu poți să ajungi prea jos, că întotdeauna va exista un prost care nu va înțelege. Iar unii pur și simplu nu vor să înțeleagă, n-ai ce să le faci. Dar să încercăm, zic.

Deci. Context. Acum vreo 10.000 de ani sau gen, ăia de prin Orientul Mijlociu, care inventaseră plugul și, deci, agricultura plus încă vreo câteva chestii, împinși de surplusul de mâncare și de populație, au migrat până au ajuns în Europa. Habar n-aveau ei că peste mii de ani ăia care rămân în urma lor aveau să-și spună musulmani sau evrei și-or să-și taie capetele unii la alții ca demenții. Când au ajuns aici, au rămas proști. Au dat peste primii europeni. Înalți, făcuți, cu femeile lor înalte, blonde și frumoase, trăind fericiți în comuniune cu natura etc. Fericire, ce mai. De ce? Pentru că pe vremea aia primii europeni erau vânători-culegători și, deci, nu munceau. Iar ăștialalți erau deja sătui de muncă. Probabil că și pentru tine, în 2014, e destul de greu de acceptat și de înțeles că muncești azi, iar banii îi iei luna viitoare, ce să mai zici despre un analfabet care de-abia învățase că trebuie să dai cu sapa azi și să mănânci grâul anul viitor.

Acum vreo 10.000 de ani sau gen, ăia de prin Orientul Mijlociu, care inventaseră plugul și, deci, agricultura plus încă vreo câteva chestii, împinși de surplusul de mâncare și de populație, au migrat până au ajuns în Europa. Habar n-aveau ei că peste mii de ani urmașii lor aveau să-și spună români sau unguri și să-și dea în cap pe CNN. Când au ajuns aici, primii europeni au rămas proști. Veniseră peste ei niște oameni care aveau. Iar ei erau sătui de foame. Pe vremea aia, tot ce-aveau înalții noștri strămoși blonzi puteau să ducă-n cârcă. Și uite-i p-ăștia care aveau ditamai hambarul cu mâncare. A fost un șoc pentru toată lumea. Unii erau ofticați că alții nu munceau, ăilalți că ăia aveau cu ce, vorba cântecului. Toți credeau că ăilalți sunt fericiți. Până la urmă s-au combinat între ei și-a ieșit ce-a ieșit, dar asta-i altă poveste. Ideea-i că întotdeauna vom căuta fericirea și-o vom vrea pe a altora, dar când vom avea parte de ea vom descoperi că nu-i chiar cum credeam noi.

Cred că adevăru-i pe undeva pe la mijloc. Spun asta conștient că și eu o vreau pe-a mea. Pe fericirea mea sau cum s-o chema ea. Și-o văd la alții și-mi plouă în gură, dar am învățat ceva: mi se pare. Și ei cred despre mine că eu sunt fericit. Și știu că o vrem pe fericire azi, nu mâine, că ni se pare că ăla de vizavi e mai fericit ca noi, că vrem mult, dar suntem dispuși să facem puțin, indiferent cât ne lăudăm că ne rupem cămașa-n două, pentru că avem senzația că ăilalți o au gratis și nu ni se pare corect. Și eu aș vrea să stau degeaba, că-i cald afară, și să vină fericirea la mine. Ăștia-s oamenii, unii sunt sătui de muncă, alții sunt sătui de foame și-și închipuie de mii de ani că ăilalți sunt mai fericiți. Probabil că fericirea, care până la urmă e o chestie irațională, că poți să fii fericit și dacă faci primul milion, și dacă-ți dă cineva să tragi dintr-o țigară, e o combinație dintre a munci și a avea. Și cel mai bine-i, de fapt, să faci ce-ți place ție, dar nici atunci n-ai să fii nu că fericit, n-ai să fii mulțumit. Că nu realizezi. Dar cel mai bine-i să nu încetezi niciodată să o cauți, că așa am evoluat ca oameni.

"Ce prost ești!" (II)

Astăzi vorbim despre inteligență. Sau deșteptăciune, cum vreți voi să-i spuneți, despre diferența dintre astea două altă dată, că n-avem azi timp pentru soluții raționale. Admir respectul pe care-l poartă lumea pentru inteligență și pentru purtătorii ei. Ar fi bine dacă ar și acționa în spiritul respectului pe care-l poartă. Dar și inteligența asta are o problemă pe care mi-a amintit-o și mie ieri domnul profesor universitar doctor în Drept Internațional Adrian Năstase din penitenciar ieri, că-l citase și el pe altul: e mai ușor să găsești un om inteligent decât un om bun. Iar azi mi-am amintit-o eu din nou într-o conversație.

Iar inteligența poate ușor de tot să nu mai însemne nimic într-o zi, când te prind ăștia. Pentru că inteligența înseamnă putere, iar puterea corupe. Așa că dacă te trezești cu un om bun între o mie de inteligenți probabil că ai intrat din greșeală în campus la Harvard. Și nici acolo nu ești sigur! Știți de unde recrutau spioni rușii în războiul rece? De la Oxford. Pentru că și ei tot spioni inteligenți căutau. Și mai știți ceva? I-au găsit. Tocmai spuneam mai sus de ce. Adică, nu vorbim de furat. Vorbim de mințit și bătut joc și de trădat o țară întreagă. De o așa o inteligență mai bine te lipsești. Prefer un mediocru cu caracter.

P.S.: (Că văd că inteligența unora din public o cere, dar nu de aici, de pe alt site. Aici sunteți inteligenți.) Inteligența fără integritate e fix pix.

Cum am ajuns un mincinos

E o treabă pe care trebuie să o spun și la alții, că mă apasă, nu se mai poate. M-am apucat să-i spun unui prieten ceva ce mie mi se părea relevant, și anume că o fată care-i place lui se culcase cu un antipatic. Bine, subiectul era el, nu ea. Pe care îl înformasem deja că ne bate gândul să-l încingem cândva dacă mai face prostii. Na, cazierul sentimental al unei fete care-i place mie mi se pare important și de ajutor pentru prietenul meu. Însă persoana în cauză a tras cu urechea la conversație printr-un geam. Și iacătă-mă-s a doua zi dimineață cu un mare mesaj cu "nu mai răspândi minciuni despre mine, nu mă mai menționa vreodată în vreo conversație, vorbeai de oameni buni și oameni răi, dar cum rămâne cu oamenii mincinoși cum ești tu", tot tacâmul. Zic WTF, eu nu mint, zi-mi ce s-a întâmplat. Păi, ai zis că m-am culcat cu ăla și nu-i așa. Am crezut că intru în pământ. Direct. 

Și prima dată reacționez ca băieții, îi zic amicei mele de la care știam povestea să-l informeze pe om dacă vine la mare weekend-ul următor să ia la el pijamale, tot ce trebuie, că de-acolo pleacă direct la spital. Fără periuță de dinți, nu mai era cazul. Mă rog, fast forward, ajung acasă, găsesc un mesaj de un kilometru de la ăla, cu cine te crezi, mă, să ameninți lumea, ești șmecher, vino și bate-mă, tu știi că mi-au ieșit analizele prost? Deja nu mai înțelegeam nimic. Eu aveam impresia că el se lăudase la amica mea cu asta. Dar zic ok, hai să săpăm. Și o întreb și pe ea, auzi, tu ce anume ai auzit sau cum ai ajuns la concluzia că ăștia au făcut ce-au făcut? Nu răspunde. Reiterez întrebarea. Ea spune că n-o înțelege. După 3 ore. O repet, eu știu să fiu bref și să mă fac înțeles, doar dacă ești un idiot sau nu vrei nu înțelegi ce spun eu. Și ea îmi spune că ea de la mine a auzit asta. Toate astea se întâmplau în scris. Pe FB. Zic, unde ești, hai că vreau să mă privești în ochi când îmi zici asta. Să ne distrăm amândoi, nu? 

Și atunci mă lovește. Realitatea. Direct în ochi, cu dreapta. Totul fusese o părere de-a ei pe care mi-a prezentat-o mie ca fiind realitate. Și eu am zis-o mai departe. Am realizat atunci ce greșeală enormă făcusem. Am făcut ce trebuia dup-aia sau mă rog, tot ce se mai putea. Mi-am cerut scuze de la toată lumea, le-am spus cât de rău îmi pare și îmi pare. Îmi pare rău și acum, la o săptămână după. Nu-mi vine să cred. N-am pățit așa ceva de când port pulă. O mocirlă din asta, o ghenă. M-am luat de ăla aiurea, am spus chestii, vai, vai, VAI câte mizerii! Totul pentru că am crezut un prieten, că eu așa fac, eu pe prietenii mei îi cred. Culmea, în meseria mea trebuie să verific totul înainte să-l spun, că altfel se poate lăsa cu procese de milioane de euro. Dar cu prietenii nu mi-a trecut prin cap să. Că eu credeam că știu să mi-i aleg. Dar de data asta am greșit și-mi vine să o iau la pădure când mă gândesc ce prostie imensă am făcut. 

Bineînțeles că vinovata, confruntată, n-a recunoscut nimic și-a dat vina pe niște alte chestii și circumstațe, cum face ea de obicei. Frate, puterea de a-ți recunoaște greșeala e o mare calitate, am s-o respect toată viața. Se pare că ea nu o are. Eu măcar mi-am recunoscut partea mea de vină și mi-am cerut iertare de la toată lumea pentru ea. Asta nu mă face neaparat un om mai bun, dar măcar îmi place să cred că am învățat ce era de învățat. M-a marcat atât de tare încât i-am spus și maică-mii episodul ăsta, deși de obicei eu încerc să n-o spamez la creier cu toate căcaturile. Mai ales pentru că mă și așteptam la un fel de reacție fix cum a avut, că prieteni? Nu vreau să mai aud de prieteni! Nu. mamă, sunt prieteni buni și prieteni răi în viața asta, rămâne cum am stabilit. Dacă una a fost proastă, asta este, următoarea, mergem înainte. Și mai eram (sau mă rog, sunt) oficial, așa cum spune ea, prietenul ei cel mai bun. 

O mare mizerie. Știu, mi-am spălat problemele în public, nu se face, dar e o diferență între a spune ce-ai pe suflet și a te certa în public, iar această diferență pentru mine contează. Am spus-o că mă apasă și chiar îmi pare rău. N-o să mai fiu prieten cu resprectiva, că eu așa fac, am spus-o și ieri, tot în scris. Nu de alta, dar tot ea s-a găsit să facă scandal după acest episod pentru care nici măcar eu, ăla creativul, n-am epitete. Și bomboana pe problemă, vin de la mare și vine unu la mine să-mi arate el femeile lui, că el nu e ghei. Chestie pe care o știam sau credeam că o știu, dar n-o discutasem cu el vreodată, că mie nu mi se pare relevantă pentru un om. Dar auzise și el că ea spunea asta despre el la toată lumea. Îl înțeleg. Îmi pare enorm de rău pentru tot episodul și nu-mi mai rămâne decât să sper că de fapt n-o să citească nimeni postarea asta, că eu mi-am dat seama între timp că vroiam doar s-o scriu să mă descarc, nu să mă judece cineva în funcție de ce-am povestit în ea. Vă doresc chestii mai bune decât atât.

Străvechea artă a înghițiturilor mici (LII)

Știu că nu mi-a cerut nimeni părerea, dar suntem pe blog la mine, așa că tot o spun, c-așa vreau eu: cea mai mare prostie pe care poți s-o faci este să crezi că poți schimba tu oamenii. Nu, nu poți schimba oamenii, ce poți să speri maxim este că ai să-i cunoști mai bine. Și când îi cunoști mai bine, de obicei, o iei la fugă, dar asta-i altă poveste. Dar da. Mi s-au întâmplat niște mari mizerii în ultima vreme din cauză c-am refuzat să recunosc niște chestii așa cum erau ele, dar mai ales niște oameni așa cum erau ei. Sau cum sunt ei, că tocmai am zis, oamenii nu se schimbă. Există nebuni buni și nebuni răi, mi-a spus un psihiatru italian mai demult, pentru că există oameni buni și oameni răi. Nu, nu cred în teoria aia a lui Lombroso, pe care mi-a predat-o mie onor duamna profesor universitar dr. Rodica Stănoiu la criminologie și mi-a cerut s-o știu pe de rost, ca pe vremea lui Ceaușescu și nu m-a întrebat ce cred eu despre ea. Că i-aș fi spus. Dar. Nu te poți prinde cum e omul doar uitându-te la el. Trebuie să folosești cel mai de bază dintre instrumentele științifice, și anume observația, așa e, dar trebuie să observi mult timp. Cine are impresia că se uită la un om și-l cunoaște direct e un prost. M-am trezit crezând despre unii oameni că erau ghei doar pentru că mi-a spus mie cineva și s-a dovedit că nu era așa. Dar deja ăsta-i alt subiect, ajungem și la el într-o altă postare, nicio speranță. Să revenim la cunoscut oameni. Frate, teoria mea este următoarea, că mă întind: în viața asta trebuie să cauți oameni compatibili cu tine. Dacă încerci să ajungi cumva fericit. Nu oameni perfectibili, nu oameni cu potențial, nu oameni despre care crezi tu că dacă te implici vor deveni mai buni, nimic din toate astea. Țineți minte, baza performanței este selecția. Nu lua omul de la zero și nici de la jumătate, ia omul deja așa format cum îți place ție. Sigur, ai să ai surprize, poate de-abia după zece ani o să-și dea arama pe față și-ai să vezi cine e. Ghinion, asta e, mergem înainte. Cunosc oameni care-au rămas atât de șocați de ce le-au făcut prietenii de astăzi nu mai au nici măcar unul. Dar știți ceva? Tot ei se plâng că n-au prieteni. Asta-i schizofrenie. Tocmai ziceam: prieteni buni, prieteni răi, oameni buni, oameni răi. Nu fugi în pădure sau te încui în casă că un om te-a dezamăgit sau te-a făcut de căcat, e o prostie să-i pui pe toți la un loc și să-i judeci la fel. Bulangiu? Asta este, următorul. Selecție. Asta-i teoria mea.

Antireclama zilei

"Ce este un telefon recondiționat?" Este un telefon care-mi sugi pula.

„Ce prost ești!"

Nu înțeleg de unde mirarea. Mai ales că știți ce se spune prin popor, că numai proștii să miră. Dar să presupunem că cine emite exclamația din titlu nu e prost. Deși e o presupunere cu bătaie lungă și am să explic și de ce. Păi, în primul și-n primul rând, pentru că lumea e, în general, proastă. Atât de proastă încât dacă respiratul nu era o chestie neurovegetativă eram de mult și noi pe o listă virtuală a speciilor dispărute. Zic virtuală că n-ar fi avut cine să o scrie. Ar trebui să nu mai mire pe nimeni faptul că cineva-i prost, că asta-i regula, nu excepția. Știu, trăind mult timp între din ăștia care știu să scrie și să citească ai impresia că toată lumea e așa. Dar nu e așa. Normal că pe forumuri și pe site-uri și pe bloguri ai să găsești lume mai educată (ceea ce nu înseamnă că e și deșteaptă, să ne înțelegem). Dar lumea reală nu-i pe bloguri și pe forumuri și nici pe dilemaveche.ro. Lumea reală e la piață. E la biserică. Să vezi acolo câtă prostie. Du-te în autobuz. Du-te pe un stadion, să vezi acolo inteligență, când strigă 25.000 de oameni odată „Sugi pula!". Sincron la unison. De față cu copiii. Sau du-te-n parlament. Ori în Grecia pe o plajă cu români. Asta-i lumea. Și revin și insist. Trăim într-o țară în care jumătate din oameni au 8 (opt) clase. Ce pretenții să ai? Așa că nu vă mai mirați când îl vedeți pe unu că-i prost. Obișnuiți-vă, asta-i lumea în care trăiți. Eu, personal, aș vrea să aud mai des că zice lumea de cineva că-i deștept, nu că-i prost. Că de proști sunt sătul.

Diploma

Încă o chestie mă distrează în ultima vreme: datul ochilor peste cap și spusul dooomnule, o diplomă nu mai e ce-a fost odată, acum are diplome thată lumea. Da, eh. Dar eu zic nu, eh. De ce să n-aibă? Dacă-și permit? Treaba lor. Și eu am venit acasă într-o zi între cel de-al 17-lea și cel de-al 18-lea an de școală și m-am uitat foarte nedumerit la teancul meu de diplome, pentru că nu-mi aminteam să mă fi întrebat cineva ceva anume despre ele la interviul la care tocmai fusesem. Nu m-au întrebat câte am, pentru ce sunt, dacă le am de-aici sau din alt loc, unde-am terminat, de ce am terminat, nimic din toate astea. Pur și simplu s-au uitat la mine să vadă dacă respir, puțină conversație, mai mult despre vreme și poftim mata (sau poftim dumneavoastră, nu mai țin minte) și scrie-ne un text despre x. A, și poți să traduci și chestia astalaltă din engleză? Da, pe mail e bine. Ura și la gară. Am băgat teancul pe care stătea diploma mea de licență (de care fusesem atât de mândru, ar fi trebuit să zic, dar tot ușurat că nu mă mai fvtea maică-mea la cap zic) într-un dulap cu intenția de a uita de ele și m-am apucat de scris și de tradus.

Și uite-așa, câteva zile mai târziu, din toate florile din lume eu am luat interviul. Încă nu mă întrebase nimeni dacă am terminat măcar opt clase. Asta s-a întâmplat mult mai târziu, când s-au hotărât și ei să-mi facă carte de muncă. Dar asta-i altă poveste. Din povestea asta de acum ce-ar trebui să reiasă este nu faptul că n-ar fi avut legătură școala cu faptul c-am fost eu în stare să scriu un text și să traduc un altul. Ci faptul că la mine diploma n-a contat. Puteam să vin direct de la sapă dacă știam să fac alea două chestii. Sigur, e doar un exemplu, iar eu dau câteodată exemple și le și explic ca la handicapați, am constatat că e cazul de multe ori. Dar arată că deși lucrurile s-au schimbat, nu s-au schimbat neaparat în prost. Mie cel puțin mi se pare că sistemul ăsta încurajează performanța la muncă, nu stă să admire ce-ai facut tu prin liceu sau facultate. Și oricum, ăia care se plâng că diplomele-s prea multe și că acum au și alții regretă, fapt, tot un sistem în care nu conta diploma. Păi, și ce conta, o să ziceți.

Simplu: media. O medie putea să-ți decidă tot restul vieții. Și era așa de relevantă încât când ajungea absolventul de Poli în fabrică ascundeau ăia șuruburile și glașpapirul de el să nu se accidenteze. Un sistem aberant, bazat pe cât de bun ai fost tu la reținut de prin cărți, care punea un om să decidă soarta altor oameni doar pentru că fusese olimpic la chimie în școală. În loc să-l pună, dracului, să facă chimie în continuare. C-a avut note bune. Un sistem pe care țăranii cu patru clase și intelectualii lor, adică tractoriștii, îl fentau înscriindu-se în partidul comunist român, apoi în miliție sau securitate, după care-și echivalau școala de la Băneasa cu facultatea de Drept, iar unii dintre ei sunt avocați și în ziua de astăzi. Vă dați seama ce impostură? De-asta zic. Lumea aia s-a terminat în 1989. Nu ne mai batem nici în diplome, nici în medii. În lumea asta de acum, toată lumea cu diplomă stă la coadă ca toți ceilalți.

Descrieri

"un fel de Nigerie, dar cu zapada (...) un loc condus de cowboy criminali care incearca sa controleze rezervele mondiale de energie"* Este descrierea lui Sergey Brin, emigrant rus, despre țara lui de origine. Tind să-l cred. Mai ales c-o spune el. E posibil să fiu subiectiv. Dar e unul dintre cei mai puternici oameni de pe planetă. Mai șmecher și decât Putin. Brin e fondator și cred că încă mai are cam o treime din Google. Imaginează-ți cum ar fi dacă mâine s-ar închide Google. După ce ai terminat de imaginat, îți zic eu ce trebuia să-ți imaginezi: faptul că asta înseamnă că s-ar închide și un site numit youtube, că și ăla-i tot al lui Google. Deci, când vorbește Brin despre Nigerii și Putin despre panslavism și panortodoxism ș.a.m.d. vorbește un emigrant care-a luat-o de la zero și-a făcut un imperiu și un securist care a moștenit un imperiu și-l îngroapă.

*Descrierea e de pe hotnews.

Străvechea artă a înghițiturilor mici (LI)

Din ciclul "lucruri pe care nu mi le pot explica a doua zi": azi-noapte cred că a dormit un homeless la mine-n casă, iar eu am dormit la mine-n curte. Zic cred că am dedus asta dintr-un sms pe care l-am trimis azi-noapte, eu nu-mi amintesc. Ei, dac-a fost așa, am făcut și eu o pomană de sfântul Anton.

Titlul zilei

„Vameșul șpăgar, turnat  de preoții contrabandiști". Ăsta-i titlul și bucurați-vă de el până nu fac ăștia mândria de a fi român obligatorie, să știm o treabă. Că dup-aia nu mai pupați.

Străvechea artă a înghițiturilor mici (L)

Recunosc. Trec printr-o perioadă tâmpită. Ieri am rezolvat o problemă ca un bărbat adevărat: am sunat-o pe maică-mea. E o perioadă când i-aș vrea pe prietenii mei aproape și băga-mi-aș pula că la o parte din ei am renunțat, fix la ăia cu care o ardeam mai strâns când apăreau vremuri de căcat ca asta. Dar dă-i în morții mamii lor, că meritau. Nu contează cât de bun poți să fii la un moment dat dacă nu poți să fii măcar decent tot timpul. Îmi bag pula-n prieteniile astea în care mai mult rezolvi tu chestii, prietenii ar trebui să se potrivească și ei cu tine fix ca și cum se potrivesc femeile, altminteri ar trebui să se numească altfel, nu prietenii. Dar da, uneori pur și simplu ai nevoie de ei. Știu, de ce dracu scriu aici, la voi, unde nu citesc ei (și în general nu citește nimeni) când de fapt ar trebui să le scriu lor. Să-mi fac curaj să vorbesc cu ei, de-aia. Că toată viața am fost un orgolios care n-a putut să recunoască faptul că are nevoie de cineva sau ceva decât în ultimul moment. Sunt un fraier câteodată.

Pseudominidestine

1930, undeva prin România 

- Gheorghe, gata serbarea? 
- Da! 
- Păi, ce-ați făcut? 
- Mie mi-au dat premiu și coroniță, tată! 
- Coroniță??? 
- Da. 
- Ca la femei? Catrință trebuia să-ți mai dea. Mă, știi să socotești? Știi să citești? Că eu nu știu să citesc. 
- Da. 
- Așa. Câți ani ai tu? 
- 9. 
- Atunci, ai făcut școală destulă. De-acuma, tu și cu soră-ta, că și ea-i mare de-acuma, am făcut-o la culesul merelor, înainte să te facem pe tine, stați acasă. Pe ea o pun să dea la găini și să facă mâncare și să ne-aducă cât îs io cu mă-ta și cu frații voștri ăia cinci mai mari la sapă. Pe tine te pun la porci, că ești mai voinic. 

Pentru toți ăia care se plâng că munca la corporație e sclavie: nu. Asta-i sclavie. Dar stați liniștiți, lucrurile n-au rămas așa. Pentru că au venit comuniștii și mulți oameni au primit o a doua șansă să-și demonstreze competența. Așa au ajuns niște Gheorghe cu 3 clase miniștri. 

*va urma, cum fac eu de obicei

De ce incuiem de doua ori?

Chiar nu stiu de ce mai invarte lumea cheia a doua oara in in usa aia. E mai util sa te speli pe picioare si in cada, si in chiuveta de la bucatarie, ai sanse sa putzi mai putin. Dar parca vad shpringarii vorbind intre ei "of, am dat o data de invartitoarea aia si uite ca nenorocitii astia au facut smecheria aia cu cheia invartita de doua ori, hai sa fugim!" Va zic eu, spargatorii aia data urmatoare nu mai fura ca vine cineva si le spune ca-i ilegal. 
Incuiatul nu-i pentru hotzi. E pentru oameni cinstiti.

Străvechea artă a înghițiturilor mici (XLVI)

„Eu dacă eram neînsurat nu scriam pe Facebook că-s într-o relație. Ce-i asta? Cum adică? Ete na. De ce să scriu? Uită-te la prietenul vecinei noastre. A avut ghinion, poză cu gagica în brațe direct pe profil, are mai multe poze cu ea decât cu el... Ce, crezi c-a fost ideea lui?" M-a pufnit râsul, dar m-am uitat și eu de curiozitate. Adevăru-i că în unele poze pare așa stresat de zici că l-a luat cineva cu forța de pe veceu. Parcă are și fața umbrită de bocancul lui Damocles numărul 49 care-i levitează deasupra capului. Îmi veneau în cap tot felul de comentarii gen zâmbește, mâine va fi mai prost. Sau mimează, fă ceva. Dar sunt treaz, nu facem.

Antireclama zilei

Copil mușcat de șarpe, luat cu elicopterul. Deci, copii, dacă vreți să vă plimbați cu elicopterul știți ce aveți de făcut.

Antireclama zilei

Cabral și Puya într-o reclamă cu Messi. Normal. Doar nu era să-i vedem într-o reclamă cu Stephen Hawking.

Străvechea artă a înghițiturilor mici (XLIII)

- Ce faci?
- ... încă sufăr după tine...
- Îmi pare rău să aud asta. Tu meritai mult mai mult...
- Da?
- Da. Tu meritai să suferi mult mai mult.

Mă duc

- Ce faci?
- Mă duc (să stau pe telefon) până la birou. Na, vineri, nu-i mare lucru de  făcut, mai ieși la o țigară (mai stai pe telefon), trece. Și oricum plec mai devreme, am vorbit cu băieții să mergem (să stăm pe telefon) la o bere. Mai vedem și noi o gagică (stând pe telefon)...Tu?
- Poftim? A, eu? Bine (stau pe telefon).
Mda. În curând o să mergem (să stăm pe telefon) și la curve.

Corcodușe

Uite, momente din astea când n-ai cu ce face o poză când mergi prin mijlocul Bucureștiului până la glezne în corcodușe că nu mai ai baterie la 6 dimineața te fac să te gândești că telefonu-i bun, de fapt, doar ca să te deranjeze alții. SF scenă. Bine că nu m-a prins furtuna aia aici. Sau cine știe? Oricum, sper că a fost doar în București, nu și pe la țară. Că altfel mâncăm la vară pe dracu chieptene. Că altfel iar o să fie un vapor cel mai mare producător agricol din România. De fapt, mă scuzați. Cel mai mare producător agricol al României cred că-i vama Giurgiu. Ei, acolo aș vrea o furtună din asta.

Un sfat. Hai, două

Cică una serioasă.

A început scandalul la vecini și s-a pus problema de mers prin armată, poate chiar la război și uite-așa, citind părerea unuia și altuia... De fapt, ce păreri? Nu-s păreri. Sunt doar ocazii să afli că ai tăi conțărani nu-s doar hoți. Nu, ei mai sunt și lași, egoiști și ipocriți. Sunt scuze penibile ale unor oameni care-au fost viteji toată viața lor numai din fața monitorului. "Nu vreau să-i apăr pe politicieni, ce-a făcut țara asta pentru mine, nu mă trimiteți să mor pentru maneliști" și-alte lături din astea care-ți întorc stomacul pe dos când te fac să te gândești ce scursuri umane își bat joc de dreptul la exprimare pe care țara asta li l-a dat. Am putea să discutăm despre spitalul ăla, așa corupt cum era, în care i-a adus mă-sa pe lume, de exemplu, sau despre școala aia de doi lei în care au învățat, unii mai bine, alții mai prost, să abereze în scris.

Dar n-o facem, că n-ar înțelege, cum refuză realitatea sau n-au puterea s-o discearnă, așa că vorbim despre chestii mai pe înțelesul tuturor. Dacă începe războiul, n-o să te întrebe nimeni ce părere ai despre încorporare, despre rostul conflictului, despre filosofia ta apropos de a-ți apăra țara. Sau dacă vrei ori ba. Nu. Din fericire, spre deosebire de mai demult, întrebarea va fi de unde vrei să-ți aperi țara, din armată sau din pușcărie. Eu chiar le recomand celor care gândesc ca mai sus să-și aleagă pușcăria. Oricum acolo le e locul, plus că ai și avantaje - ești păzit, nu invers, ai cazare și masă mai ieftin decât pe plajă în Vamă și-am auzit că faci și sex mai des. Dar (sfatul doi) e bine de vorbit cu mă-ta de dinainte să ascundă niște prezervative în oala cu sarmale, că ambalajul de eugenie cică nu se simte la fel de comod în cur.

Pillow talk

Mi-a povestit azi o colegă ziaristă o jumătate de oră cum nu poate ea dormi noaptea-n pat (cu nevastă-sa, era să zic) din cauza poziției și, în general, a relației cu perna. Dar înainte de asta mi-a mai povestit o jumătate de oră cum a fost când s-a operat ea la genunchi. Acuma, știu, discuția trebuie să aibă o parte fierbinte. A fost la urmă, când s-a mai discutat și despre factura de la gaze iarna.

Străvechea artă a înghițiturilor mici (XLII)

"Dragă mire, te rog să ai grijă de această fată. Nu de alta, dar e cam nebună la cap. O să-ți spună că se simte urâtă și grasă și că n-are pe nimeni cu adevărat, o să-ți povestească relația cu părinții (traumatizantă pentru ei), și-o să termine cu prietenii ei, pe care i-a ajutat pe toată lumea, deci, e vina lor." Așa-i că merge la foarte multe nunți speech-ul ăsta? Eu am să-l folosesc la prima nuntă la care merg, să văd ce iese.

Străvechea artă a înghițiturilor mici (XLI)

"De la ăia care umblă cu prietenia în gură să te aștepți la cele mai mari dezamăgiri." - eu.

Nu sunt nebun

Pfuai, ce bine că m-a sunat polonezul înainte să mă sui în autobuz. Când m-am urcat, un nebun vorbea la telefon singur. Vedea toată lumea că vorbește singur. Chiar mă gândeam. După ce că vorbea ăla în gura mare singur pe acolo, era deosebit să mai înceapă altul să vorbească engleză la telefon. Ia, alt nebun, ar fi zis lumea. După care sună telefonul meu. Era Luigi, italianul cu care a intrat frate-miu în țară azi. Zic nu. Nu se putează. OK, nu o să vorbesc engleză în autobuz lângă celălalt nebun. O să vorbesc italiană. Dar însă totuși, vorba poetului. Ce pot să fac? Răspund, na poftim. Și surpriza vieții: de când n-am mai vorbit, Luigi a învățat românește și mă scutește de o mare demență. Nu, nu sunt nebun. Nu tura asta.

Străvechea artă a înghițiturilor mici (L)

Da. Asta e. Se pare că va trebui să mă sacrific și să fut o urâtă. Asta-i tot ce poate să-mi ofere netlogu. O grasă sau o urătâ. Știți ceva? Mă sacrific, mă. Gata. Cobor standardele. Și-așa era să fut o bulgăroaică, ceea ce-i destul de jos, că-s cam strâmbe. Am stat și m-am gândit. Am fumat și m-am gândit, ca-n moromeții. Știu, e păcat de mine, că-s băieat fin. Mă și caută astea pe twoo, cred că am să cedez. Se pare că femeile bune s-au terminat.

Străvechea artă a înghițiturilor mici (XL)

Iar e cu numere rotunde. "Hai, mă, c-a trecut atâta timp de-atunci..." Am auzit argumentul ăsta de prea multe ori, deși și o dată e prea mult. Trebuie să trecem peste un căcat pentru că a trecut și timpul peste el. Să mor eu? De ce? A trecut timpul peste el și l-a transformat într-un adevăr? Într-o faptă bună? Într-un căcat acceptabil? Sau s-a schimbat autorul? Timpul o fi vindecând, dar nu ne face mai buni ca oameni doar pentru simplul fapt că trece. Și, în general, nici nu prea transformă ce-a fost în ce ne-am fi dorit. Și cu siguranță nu transformă o minciună într-un adevăr.

Străvechea artă a înghițiturilor mici (XXXIX)

Am observat că mulți dintre cei care invocă diverse forme de nebunie ca să facă ce vor fac ce vor cu tine, nu cu ei înșiși.

Încă o Românie

- Sărumâna, am venit să-l înscriu pe fiu-miu la clasa pregătitoare.
- Păi, stați să vedem dacă prinde loc.
- Păi ar trebui să prindă. Stăm fix aici, în cartier, are un frate mai mare într-a patra tot la școala asta, ar trebui să prindă.
- Nu știu, nu știu dacă prinde loc.
- Păi, câte locuri sunt?
- 100.
- Și el al câtelea e pe listă?
- Al zecelea.

Străvechea artă a înghițiturilor mici (XXXV)

Chiar eram curios cât timp putea să treacă de când cineva vechi din anturaj să țină un discurs cuiva nou în anturaj despre pula mea. Nici nu mai stau s-o iau de la capăt, ca să zic așa. Cert e că am vreo câțiva prieteni care, pentru niște bărbați straight, se gândesc cam mult la pulă.

Străvechea artă a înghițiturilor mici (XXXIV)

El și ea

El și ea erau împreună. Nu recunoștea niciunul, dar erau împreună. El stătea la ea deja, făceau o grămadă de chestii împreună, inclusiv sex. Erau împreună. În ziua aia, totuși, parcă era ceva în aer. Venise și o prietenă de-a ei la ei. El stătea între ele, pe canapea, în fața mea. Ce urmează depășește, în general, capacitatea de înțelegere a omului normal, iar ăsta-i doar începutul. La un moment dat, el se întoarce și începe să se sărute cu limbi cu prietena ei. Deci, nu cu prietena lui. Cu prietena ei. Eu mi-am inventat ceva de făcut și mi-am luat drum, bucurându-mă în sinea mea pentru ei și pentru gangbangul care se pregătea. Așa mă gândeam eu.

Dar nu. Peste vreo oră mă sună ea. Cam plânsă, din ce-mi dădeam seama. Îi dăduse p-ăia afară din casă. Ce se întâmplase? Și ea se simțise și plecase prin vecini, să-i lase pe prietenul ei și pe prietena ei liniștiți (v-am zis deja că-i greu de înțeles asta). Numai că în vecini a dat peste fostul ei prieten și dă-i și ceartă-te. După care, montată bine, vine acasă și încearcă și ea să se bage-n pat lângă prietenii ei. Prieteni care i-au răspuns simplu: nu. N-o să comentez pe marginea poveștii, o las așa. Un singur lucru mai zic: la săptămâni după episod, el cu ea încă nu se despărțiseră de tot, dar și el, și prietena ei i-au spus că ce s-a întâmplat e vina ei.

Străvechea artă a înghițiturilor mici (XXXIII)

Am descoperit că nu mi se mai face praf pielea pe mâini când spăl vase.

Antireclama zilei

Sau străvechea artă a împușcăturilor mici.

Tweet c-asa vreau eu sa-i spun

Specialistii in localizari care pana mai ieri erau specialisti in drept penal, pana mai alaltaieri in caini vagabonzi, inainte in incinerari de Sergiu Nicolaescu s.a.m.d. au o optica a lor, oameni buni: ei au senzatia ca atunci cand suni la 112 se-apuca telefonista aia, isi pune schiurile, ia lopata-n spate, radarul in mana si vine si te salveaza personal. Cutremur cosmogonic, boss.

Străvechea artă a înghițiturilor mici (XXXI)

Alinierea planetelor

Patru foste gagici de-ale mele disponibile, ca să zic așa, în același timp, pe fb - gândeam eu în scris într-un dialog cu un prieten. Și bine că n-am mai greșit fereastra, ca altă dată. când l-am făcut pe unu handicapat în față. N-aș fi vrut să discut situația asta cu niciuna dintre ele. Sincer.

Străvechea artă a înghițiturilor mici (XXX)

Draghe jurnalule,
pentru că-i aniversare, lăsăm depresiile și ne gândim. Fumăm și ne gândim. "În dragoste, niciodată să nu zici eu am" suna o vorbă. Și totuși, ăla are mai multe gagici, ălalalt are mai multe neveste, alții au și nevastă și amantă etc. Nu-i corect. Uite, vine 1 martie dacă scăpăm cu viață de 1 februarie și nu-i corect nici măcar față de femei. Femeile n-au niciodată nimic. Ele-s doar curve. Eu propun să schimbăm asta cumva. Ar trebui să începem prin a spune că mai multe femei au același bărbat. Nu și viceversa. Aia se cheamă perversiune. Trebuie altfel. Mai fumăm și ne mai gândim.

Tweet*

- Din cauza viscolului, A1, A2 și A3 au fost închise.
- Foarte bine! Oricum nu mă uitam la ele.

*ciordită de pe fb

Străvechea artă a înghițiturilor mici (XXIX)

Felicitări, sunt singur din nou. Din cauză de orgolii. Mi-a spus că mă iubește fix după ce ne-am despărțit. Fix la o săptămână după ce am anunțat că avem o problemă și n-a zis nimeni nimic. De ce acum? Ca să ce? Păcat că unii citim mult și nu înțelegem nimic din ce citim. O chestie începută frumos și terminată într-un moloz de egoism, superficialitate și imaturități. La niște ani, când cică ar trebui să știi ce contează și cum să te porți. Îs cam ofticat, băga-mi-aș pula-n el de orgoliu. Ce să mai zic? Unii mor de bătrânețe, alții de singurătate.

Străvechea artă a înghițiturilor mici (XXVIII)

Relații

Cam rece scaunul. Mă uit pe geam la clădirile vechi cu termopane noi care provoacă sângerări la nivelul globilor oculari. Mă uit o tură și la distrușii cu vieți goale din jurul meu. Încerc să mi-i scot din cap. Nimeresc jocurile pe telefon din a treia încercare. Mă gândesc la amicul ăsta nou polonez pe care mi l-am făcut. E cam tânăr. Dar dă semne că înțelege ce-i spui. Și pe deasupra e și băutor mâna întâi. Până la urmă, indiferent ce limbă vorbim, suntem amândoi niște străini în orașul ăsta, zic. Din spatele tramvaiului se-aude "Bine, fă! Uite, vin să-ți aduc zece lei. De pulă să mă iei." Nimeni nu zice nimic. Cu atât mai puțin eu.

E miercuri dup-amiază, parcă. Sunt vraiște și-ar trebui să ajung la birou. M-am trezit cam de-o oră, singur, cu ușa de la intrare deschisă. La o amică pe care toată lumea mă-ntreabă de ce nu o fut. Mi-amintesc că aseară (sau azi-noapte sau gen) am primit la un moment dat un telefon disperat și isteric "UNDE-I PRIETENUL MEU?! CE S-A ÎNTÂMPLAT CU EL?!" "Sincer să-ți spun, nu știu." L-am găsit mai târziu, dormea în dormitor. Revenind. N-o fut că n-o fut. Prefer să ne facem creierii praf și să bem câte 48 de ore, dar nu. Mi se pare un semn de maturitate din partea mea. Asta este. Este o relație matură.

I-am lăsat cheia de la intrare într-o pereche de  pantofi verzi. Dincolo de toate tâmpeniile, treburile astea zic ceva despre viața mea, mă gândesc. Știi care-i partea cea mai tare? Nimeni nu mă crede când le spun că am 35 de ani.

Străvechea artă a înghițiturilor mici (XXVII*)

Băi, voi ați văzut ce moace au oamenii îndrăgostiți? Nu prea mai umblu prin lume și m-am speriat în weekendul ăsta. Sâmbătă mă invită tovarășul meu Mitică Ceaules la o "plimberică" prin Herăstrău. "Ce dracu' ai, ești bulangiu?", îl întreb cu groază. "Nu, boule, mai vedem și noi oamenii, mai bem o bere, mai descifrăm misterele universului", m-a liniștit Ceaules, care a făcut Filosofia în ultimul trimestru la profesională. Accept, dar nu fără puțină spaimă. Până la urmă eram doi năroji în parc. Și în timp ce Mitică mă contrazicea, idiotul, pe o chichiță din "Fenomenologia spiritului" a lui Hegel, vedem două ființe umane ciudate pe o bancă.

Ziceai că erau singuri în parcul ăla, așa de tembel se uitau unul la altul. Se țineau în brațe și se priveau de credeai că unul dintre ei intră în pârnaie după o juma' de oră. Mitică, mai poznaș din fire, îmi propune: "Hai să aruncăm apă pe ei, am o găleată în mașină!". "Potolește-te, măi", îi zic. "Hai să trecem pe lângă ei și să ne beșim!", îi mai trece prin cap camaradului meu. Abia l-am ținut în frâu, voia chiar să-și dea pantalonii jos în fața bieților oameni. În fine, ne-am îndepărtat cu amărăciune că astfel de oameni populează parcurile. Trist. M-am gândit să fac o petiție, gen Gâdea - La pușcărie cu oamenii îndrăgostiți!

PS - by the way, Turgheniev spunea că, atunci când dorm, toți oamenii au fețe de imbecili. Dacă nu vă vine să credeți, treziți-vă noaptea și uitați-vă la partenerul de viață!

*Furată de pe net de la un anume Cristian Ciucă, nu-l cunosc personal

Străvechea artă a înghițiturilor mici (XXVI)

"Femeia îți zice o dată o chestie. Îți mai zice încă o dată chestia aia. Îți mai zice încă o dată chestia aia. Îți mai zice încă o dată chestia aia. Îți mai zice încă o dată chestia aia. Până când îți vine să-i fuți una. Ei, în momentul ăla ești al ei. În momentul ăla te are-n poșetă."

Cronică de film

Motto: "Ieși afară! Ieși afară din casa mea!!! IEȘI!!!"

Așa am învățat eu că nu-i bine să dai o palmă peste niște buci adormite și pârlite din greșeală la plajă-n fundul curții. Fix de la iubirea vieții mele. Dar hei, aveam 15 ani și de atunci nicio altă iubire a vieții mele nu mi-a mai făcut așa, deși, recunosc, au fost episoade când am reușit să fiu mult mai deplasat, mulțumesc lu' dumnezeu.

Am simțit nevoia să discut despre La vie d'Adele pentru că transmite un mesaj foarte important. De fapt, mai multe. Dar unu-i chiar important. Am fost tentat să zic după toate alea trei ore "pfuai, ce banalitate, zici c-am stat 3 ore și mi-am ascultat vecinii prin perete." Dar nu-i chiar așa. Vedeți, și mie mi-a luat un pic să-l înțeleg, deh, și eu am fire blonde. Bănuiesc că fiecare ar înțelege filmul ăla în funcție de ce fel de om este, dar până la urmă toți ar trebui să înțelegem un lucru. Mai suportați puțin, ajung și la el.

Dacă ești un distrus care are impresia că tot ce fac două lesbiene este să se încălzească până te azdruci tu între ele, atunci du-te la filmul ăsta, o să ai material de labă pentru o lungă perioadă după. E plin de scene megaexplicite și suficient de lungi. De fapt, mult prea lungi pentru oameni ca mine, care nu se uită la porn cu lesbi. Eu mă uit la altceva, dar nu despre asta vorbim aici, cert este că nu pot să spun dacă-s reușite scenele sau nu, că nu mă pricep. Dar explicite pot să spun că sunt, așa că nu vă uitați la filmul ăsta cu plozi prin preajmă, că s-ar putea să vă treziți cu ei lesbieni mai târziu.

Dar asta-i doar fațada. În final, filmul transmite un mesaj pe care îl știam deja, că de-aia m-am și declarat plictisit: lesbienele, imigranții, evreii, microbiștii, penticostalii, profesorii, artiștii, vecinii, scriitorii și toți ceilalți sunt și ei oameni. Se îndrăgostesc, beau, fac sex, fumează, se ceartă, se împacă, mănâncă. Trăiesc. Mor. Dar e în film o scenă. O scenă de despărțire pe care fetele alea două o joacă genial. Eu am simțit-o dureros de familiară și nu știam de ce. Acum mi-am dat seama de ce: pentru că au trecut 20 de ani de atunci.

Știți tipul de scenă, sunt convins că dacă n-ați trecut prin ea personal, tot v-ați lovit de ea cumva: despărțirea aia pe care o auzi de peste stradă, de la etajul 8. Dar pe care niciodată nu vor putea s-o reproducă ăia de la trădați în dragoste. Și-ajungem la mesajul ăla important, și totuși atât de banal. Poate că filmul se vrea un mesaj de toleranță. Sau o casă de toleranță. Nu știu. Mie filmul ăsta mi-a spus atât - indiferent unde ești, cine ești și ce cauți, dragostea e la fel.

Întrebare și răspuns poetic

Mă-ntreabă un amic dacă Eminescu era dac. Nu, era un moldovean xenofob. EminoVICI. Fix ca un alt mare patriot român - ZelinSKI-Codreanu. N-am nimic cu moldovenii (că și io-s pe jumate) și nici cu opera celor doi de mai sus. Treaba lor. Doar ziceam. Deși, dacă ne luăm după unii, și laponii sunt daci și tot dacii au inventat și alfabetul japonez, deci, e posibil orice.

Cvltivaj

Hai, la mulți ani sau ce-o fi. Am început anul cvlt. Am fost la Institutul Francez și-am văzut La vie d'Adele. Toate cele 3 (trei) ore ale filmului mi-au șușotit unii în spate. Chiar mi-a trecut prin cap să mă scol la ei să-i iau. Dar m-am gândit cum mi-ar sta cu numele într-o știre cu titlul BĂTAIE LA UN FILM CU LESBIENE! EXCLUSIV!